Două cutremure cu magnitudini de 4,2, apoi 5,1, au avut loc în centrul Greciei, ieri, a anunţat Observatorul din Atena, fără a oferi precizări despre eventuale victime sau pagube materiale, relatează AFP.
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Două cutremure în centrul Greciei
Două cutremure cu magnitudini de 4,2, apoi 5,1, au avut loc în centrul Greciei, ieri, a anunţat Observatorul din Atena, fără a oferi precizări despre eventuale victime sau pagube materiale, relatează AFP.
- 07 August 2013
- Citeste
Obama, "dezamăgit" de decizia Rusiei
Preşedintele american Barack Obama s-a declarat marţi "dezamăgit" de decizia Rusiei de a-i acorda azil fugarului Edward Snowden.
- 07 August 2013
- Citeste
Sylvester Stallone: Bruce Willis este lacom şi leneş
Sylvester Stallone l-a criticat într-un mesaj publicat, marţi, pe Twitter pe actorul Bruce Willis, despre care a spus că este "lacom şi leneş", informează variety.com.
- 07 August 2013
- Citeste
Supus unei operaţii pentru eliminarea unor tumori - Dustin Hoffman, bolnav de cancer
Actorul Dustin Hoffman a fost supus unei operaţii chirurgicale pentru eliminarea unui cancer, a anunţat purtătorul de cuvânt al acestuia, care nu a oferit alte informaţii despre tipul maladiei şi nici despre momentul în care starul a fost diagnosticat cu această boală, informează Reuters.
- 07 August 2013
- Citeste
Leonardo DiCaprio, în rolul regelui Harald Hardrada - Copilul minune al cinematografiei
Actorul american Leonardo DiCaprio îl va interpreta pe Harald Hardrada, un rege viking din secolul al XI-lea, conducător al Norvegiei, într-un nou film al cărui scenariu va fi semnat de Mark L. Smith, informează contactmusic.com.
- 07 August 2013
- Citeste
Meryl Streep şi Robert De Niro, din nou împreună pe marele ecran
Actorii americani Meryl Streep şi Robert De Niro, ambii recompensaţi cu premiul Oscar, vor juca din nou împreună într-un film, pentru prima dată după o pauză de 17 ani, informează Reuters.
- 07 August 2013
- Citeste
De astăzi, intră în vigoare modificările Codului Rutier - Reguli noi pe şosele
Regulamentul de aplicare a Codului Rutier, modificat, intră în vigoare azi, 8 august. Începând cu această dată, unii şoferi nu mai au voie să traverseze drumurile publice pe trecerile destinate pietonilor şi nici să transporte persoane în stare de ebrietate.
- 07 August 2013
- Citeste
ANAF: Noi modificări aduse Codului Fiscal
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) informează contribuabilii că, prin OG nr. 16/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490/2.08.2013, au fost aduse o serie de modificări şi completări Codului Fiscal.
- 07 August 2013
- Citeste
Asigurarea locuinţei - Poliţa obligatorie, disponibilă şi la alţi asiguratori
Asigurarea obligatorie a locuinţei va putea fi cumpărată atât de la acţionarii societăţii emitente de poliţe obligatorii de locuinţe (PAID), cât şi de la alţi asigurători, după ce aceştia vor încheia protocoale de colaborare cu PAID, a anunţat Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
- 07 August 2013
- Citeste


