ANAF reaminteşte contribuabililor că principalele modificări reglementate de OG nr. 16/2013 referitoare la deducerea cheltuielilor şi a TVA aferente achiziţiilor efectuate de contribuabilii declaraţi inactivi şi de cei cărora li s-a anulat înregistrarea în scopuri de TVA, din oficiu, în perioada în care nu au un cod valabil de TVA.
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Sub bagheta lui Guy Ritchie - Hugh Grant, într-un film de spionaj
Actorul britanic Hugh Grant va interpreta un rol secundar în filmul de spionaj al regizorului Guy Ritchie "The Man From U.N.C.L.E", informează hollywoodreporter.com.
- 09 August 2013
- Citeste
Pe scena Ateneului - John Malkovich este criminal în serie
Actorul John Malkovich, dublu nominalizat la premiile Oscar, vine în România pentru a juca în drama teatrală "The Infernal Comedy - Confessions of a Serial Killer", pusă în scenă în cadrul Festivalului "George Enescu", pe 9 septembrie.
- 09 August 2013
- Citeste
Protagonista filmului "Easy Rider" - Karen Black a decedat
Actriţa americană Karen Black, devenită celebră graţie rolului din filmul "Easy Ryder", a murit joi în California, la vârsta de 74 de ani, din cauza unui cancer, a anunţat soţul ei.
- 09 August 2013
- Citeste
Pamela Anderson s-a împăcat cu fostul soţ
Actriţa şi fotomodelul canadian Pamela Anderson s-a împăcat cu fostul ei soţ Rick Salomon, alături de care a fost fotografiată în timpul unei vacanţe petrecute în această săptămână în Hawaii, informează contactmusic.com.
- 09 August 2013
- Citeste
Nagasaki - 68 de ani de la lansarea bombei atomice
Oraşul japonez Nagasaki a comemorat ieri 68 de ani de la lansarea bombei atomice care l-a devastat pe 9 august 1945 şi care a ucis aproximativ 70.000 de persoane, relatează AFP.
- 09 August 2013
- Citeste
Italia: Taxează violenţa împotriva femeilor - Legislaţie mai aspră
Guvernul italian a anunţat joi adoptarea unui decret-lege, care urmează să fie validat curând de parlament, pentru a înăspri sancţiunile în caz de violenţă împotriva femeilor, relatează AFP.
- 09 August 2013
- Citeste
Paris - Dispută pe studioul lui Picasso
Proprietarii studioului din Paris în care Pablo Picasso a realizat celebra pictură "Guernica" încearcă să evacueze o fundaţie cultural-artistică care funcţionează în acea clădire, întrucât contractul de închiriere gratuită al acesteia a expirat, informează theguardian.com.
- 09 August 2013
- Citeste
În pofida tensiunilor, americanii şi ruşii s-au întâlnit
Americanii şi ruşii s-au întâlnit, ieri, la Washington la nivel de miniştri, cu scopul de a continua dialogul între cele două puteri, care întreţin relaţii foarte reci, şi în contextul anulării, cu două zile în urmă, a unui summit între preşedinţii Barack Obama şi Vladimir Putin, relatează AFP.
- 09 August 2013
- Citeste
Adversar incomod pentru stelişti - Legia Varşovia, ultimul obstacol înaintea grupelor
Cap de serie la tragerea la sorţi pentru play-off-ul Ligii Campionilor, Steaua Bucureşti a dat peste cel mai incomod adversar din urna outsiderilor.
- 09 August 2013
- Citeste


