Prinţul Charles, care avea doar trei ani atunci când a devenit primul în ordinea de succesiune la tronul britanic, a doborât, joi, un record insolit - dacă va urca pe tron, el va fi cel mai în vârstă prinţ britanic care va deveni rege.
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Gala Media Music Awards de la Sibiu - Premiu de excelenţă pentru Holograf
Formaţia Holograf a primit, joi seară, premiul de excelenţă la gala Media Music Awards care a avut loc în Piaţa Mare din Sibiu, distincţia fiind înmânată de primarul municipiului, Klaus Iohannis.
- 20 Septembrie 2013
- Citeste
Autorul unei biografii a actorului: - "Jack Nicholson era un drogat cronic"
Jack Nicholson era un drogat cronic în prima parte a carierei sale, afirmă autorul unei biografii a actorului american.
- 20 Septembrie 2013
- Citeste
Avem rezerve minerale preţioase, ce facem cu ele?! - Zăcămintele trebuie exploatate responsabil
Cei mai mulţi parlamentari din comisia pentru Roşia Montană susţin extragerea aurului, dar nu sunt de acord cu metada cianurării, în timp ce alţii, mai puţini, sunt ferm împotriva oricăriei exploatări.
- 20 Septembrie 2013
- Citeste
Atenţie la cei mici! - Un copil a provocat un incendiu
Şopronul unei gospodării din localitatea bihoreană Sânnicolau Român a fost cuprins de flăcări, joi, incendiul fiind provocat de joaca unui copil. Pompierii au reuşit să stingă flăcările înainte ca acestea să cuprindă şi casa.
- 20 Septembrie 2013
- Citeste
Elevi bihoreni faţă în faţă cu Pistruiatul - O lecţie de viaţă
Întâlnirea elevilor din Bihor, cu ocazia excursiei la Bucureşti, cu Costel Băloiu, alias Pistruiatul din serialul românesc cu acelaşi nume, a constituit o adevărată lecţie de viaţă pe care a predat-o personajul îndrăgit, devenit model pentru multe generaţii de copii.
- 20 Septembrie 2013
- Citeste
FC Bihor - CS Mioveni - Test cu "lanterna"
În etapa a 3-a a ligii secunde, FC Bihor joacă pe teren propriu cu ultima clasată în seria a II-a, CS Mioveni. Partida are loc astăzi, de la ora 11.00, pe Stadionul "Iuliu Bodola" şi nu va fi televizată.
- 20 Septembrie 2013
- Citeste
32 de ţări vor meciuri la CE 2020
Comitetul Executiv al UEFA a confirmat lista ţărilor care vor să găzduiască meciuri la Campionatul European din 2020, 32 de ţări fiind candidate, între care şi România, pentru competiţia ce se va disputa în 13 oraşe din 13 ţări.
- 20 Septembrie 2013
- Citeste
Liga Europa - Rezultatele primei etape
Partidele din runda inaugurală a grupelor Ligii Europa s-au încheiat cu următoarele rezultate:
- 20 Septembrie 2013
- Citeste
Grădiniţa nr. 53 Oradea, parte într-o campanie mondială - Copăcei pentru pace
Prichindeii de la cele zece grupe ale Grădiniţei nr. 53 din Oradea s-au alăturat, ieri, unei acţiuni mondiale care reuneşte unităţile şcolare de pe toate continentele, care a constat în plantarea de copaci.
- 20 Septembrie 2013
- Citeste


