Cei mai mulţi parlamentari din comisia pentru Roşia Montană susţin extragerea aurului, dar nu sunt de acord cu metada cianurării, în timp ce alţii, mai puţini, sunt ferm împotriva oricăriei exploatări. Este discutată de asemenea redevenţa cuvenită statului, dar sunt păreri care solicită ca întreg aurul să rămână statului. Una peste alta, toată lumea este de acord că zona, ca de altfel întreaga economie românească, are nevoie ca de aer de locuri de muncă.

Parlamentarii din comisia specială a Parlamentului pentru Roşia Montană recunosc că sunt amatori în domeniu şi se vor documenta la faţa locului. De semenea, protestatarii din Piaţa Universităţii vor fi chemaţi la discuţii, dar este puţin probabil că se va ajunge la un acord cu ei. Pe de altă parte, specialiştii în domeniul extracţiei metalelor neferoase spun la unison că metoda cianurării este singura soluţie pentru o exploatare la scară industrială, fiind folosită pentru extracţia a 80% din producţia din întreaga lume.

Majoritatea susţin exploatarea

Dintre cei 19 membri ai comisiei speciale, niciunul nu s-a declarat în favoarea proiectului iniţiat de Guvern, însă nouă dintre cei 15 membri care au răspuns solicitării publicaţiei on line Gândul susţin o exploatare a zăcămintelor de la Roşia Montană, dar „nu neapărat prin cianuri. Doi membri ai comisiei, fostul ministru al Mediului Attila Korodi şi deputatul liberal Mircea Dolha au fost destul de evazivi privind o eventuală exploatare minieră în zona respectivă, în timp ce patru dintre ei (Ioan Dîrzu, Darius Vâlcov, Gabriela Firea şi Dian Popescu) s-au abţinut să-şi exprime o anumită poziţie. De principiu, pentru exploatarea aurului de la Roşia Montană, dacă s-ar putea fără cianuri, s-au pronunţat "pentru" Andrei Dominic Gerea (PNL), Ioan Moldovan (PC), Tudor Ciuhodaru (PPDD), Haralambie Vochiţoiu (PPDD), Gheorghe Emacu (PSD), Florin Iordache (PSD), Toni Greblă (PSD), Ioan Chelaru (PSD) şi Alexandru Vegh (UDMR), arată Gândul.  Totodartă, trebuie reţinut faptul că opoziţia guvernamentală faţă de orice proiect economic care generează locuri de muncă şi dezvoltare este un semnal periculos faţă de orice investitor. România va fi percepută ca o ţară ostilă investiţiilor şi de aici vor decurge consecinţele de rigoare: sărăcie, subdezvoltare, migrarea forţei de muncă etc. În acelaşi timp însă trebuie ca România trebuie să adopte standardele EITI de transparenţă în industria extractivă (metodologia de lucru recomandată în plan internaţional).

Singura soluţie

Chiar dacă parlamentarii vorbesc despre găsirea unei alte metode de exploatare, cianurarea este considerată de specialişti ca singura viabilă pentru producţia la scară industrială. "Toate alternativele existente faţă de valorificarea metalelor preţioase din surse primare pe altă cale decât prin cianuraţie sunt de neluat în considerare din punct de vedere economic", a declarat Aurelian Brâncuşi, fost inginer şef, responsabil pe parte tehnologică, la Remin Baia Mare. Potrivit acestuia, 80% din producţia mondială de aur se obţine prin această metodă. Pentru restul se folosesc în principal două alte metode. Prima ar fi amalgamarea care se bazează pe proprietatea pe care o au metalele preţioase de a face aliaje cu mercurul. "Această metodă a fost abandonată acum 50 de ani pentru că ea se poate aplica la scară redusă, nu este aptă pentru a dezvolta capacităţi mari de producţie. Acesta a fost motivul, nu toxicitatea", a explicat Brâncuşi. O a doua metodă ar fi folosirea procedeelor hidrogravitice, adică depunere în curent de apă. "Acestea erau tehnicile folosite în aşa numitele Golden Rush. La scară industrială însă metoda este cianuraţia. S-au încercat multe metode, lumea discută, am învăţat cel puţin zece procedee, însă nu pot fi aplicate la scară industrială. (...) Toate sunt foarte scumpe şi nu se compară cu efectul economic pe care îl dă cianuraţia", a explicat specialistul, precizând că şi dacă statul ar decide să exploateze aurul de la Roşia Montană tot pe varianta cianurii ar merge.

Metodă folosită în România din 1938

Dacă în principiu această metodă folosită din 1887 la nivel industrial nu ar trebui să implice riscuri majore în mod normal, Brîncuşi atrage atenţia asupra cantităţilor mari care sunt estimate pentru a fi folosite. "Dizolvarea metalelor preţioase  se realizează în soluţii sărace în cianură, nu trebuie soluţii concentrate pentru asta. În Baia Mare am avut o instalaţie de cianuraţie care a fost construită în 1938 şi a funcţionat până în 2004 şi n-am avut niciun caz de deces, deşi foloseam 500 de tone de cianură pe an. Ce este de reţinut însă, consumul mondial de cianură în industria metalelor preţioase este de circa 40.000 de tone. La Roşia Montană în proiectul pe care intenţionează să-l promoveze consumă circa 13.000 de tone", a spus specialistul.

În opinia sa, problemele de mediu se ridică în cazul unor accidente la iazurile de decantare, cum a fost la Baia Mare, în 2000 când s-a rupt digul de nisip sau la Certej în 30 octombrie 1970. În acea zi neagră deversarea nămolului de steril din lacul de decantare a distrus şase blocuri, un cămin cu 30 de camere, şapte case şi 24 de gos­podării au fost distruse total, aproximativ 170 de persoane fiind ucise sau date dispărute.

Redevenţa de stat

Pe lângă locurile de muncă create create în zonă şi impozitele preluate de stat din activitatea economică (salarii, profit etc.), un aspect important îl reprezintă cuantumul redevenţei.  PWC a facut în 2012 un studiu comparat al redevenţelor şi fiscalităţii mineritului în lume. Comparaţia cu Roşia Montană nu este imediată pentru că principalele ţări unde se află mine mari de aur (SUA, Canada, Australia, Africa de Sud) sunt state federale şi, ca atare, există multiple nivele de redevenţe şi taxe. Se poate observa însă că nivelul redevenţelor la exploatarea aurului variaza între 2% - 10% în ţarile amintite, dar pot ajunge şi la 14%-16% în ţări ca Chile, Peru sau în provincii canadiene precum Quebec şi British Columbia. Rusia are un nivel al redevenţei de 6%, iar China, care este cel mai mare producător de aur din lume, practică o redevenţă de 4%. În plus o serie de ţări în curs de dezvoltare impun o participare minimă a statului în orice proiect minier (în jur de 10%). La polul opus, cele mai mici redevenţe se percep în Finlanda - ţara dată exemplu pentru o exploatare minieră cu cianuri - aici fiind aplicată o taxă de 0,15%, iar Suedia 2%. În acest moment Finlanda extrage 6 tone, iar Suedia 5 tone de aur pe an.