Condiţiile meteorologice nefavorabile din ultimele zile au dat peste cap programul handbalistic din România.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Tenis de masă - Turneu Amatour la sala King Pong
Asociaţia Sportivă King Pong Oradea va organiza un turneu naţional de tenis de masă cu ocazia aniversării primului an de la înfiinţare.
- 29 Ianuarie 2014
- Citeste
Brazilienii transferă cel mai mult, englezii cel mai scump
Brazilia rămâne cea mai activă în materie de transferuri internaţionale, cu 746 jucători transferaţi şi 656 care au părăsit ţara. Conexiunea Brazilia - Portugalia este extrem de activă, 137 de jucători trecând din Portugalia în Brazilia, iar 91 făcând drumul invers.
- 29 Ianuarie 2014
- Citeste
Liga I, al zecelea campionat din lume
Liga I a urcat patru poziţii şi se află pe locul zece, cu 722,50 de puncte, în clasamentul celor mai bune campionate din lume în 2013, ierarhie realizată şi dată publicităţii, ieri, de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS).
- 29 Ianuarie 2014
- Citeste
Calificare, cu dedicaţie - ''Nepoţii Moţului'' au fost mai uniţi
Sala de Sport a Colegiului ''Avram Iancu'' Ştei a fost marţi, 28 ianuarie, gazda meciului de fotbal, pe teren redus, în formula 5+1, două reprize a câte 20 de minute, a primei faze din cadrul Olimpiadei Sportului Şcolar, în care s-au confruntat echipele CN ''Avram Iancu'' Ştei şi CT ''Unirea'' Ştei.
- 29 Ianuarie 2014
- Citeste
Karateka pe tatami la CN Şcolar şi Cupa Shogunul
Campionatul Naţional Şcolar de Karate şi Discipline Asociate, ediţia a IV-a, precum şi a XV-a ediţie a Cupei Shogunul vor avea loc sâmbătă, 1 februarie 2014.
- 29 Ianuarie 2014
- Citeste
Debut fulminant la CE de futsal - România a surclasat Belgia
Echipa naţională de futsal a României a învins, marţi seara, la Antwerpen, cu scorul de 6-1 (2-0), reprezentativa Belgiei, în primul meci din grupa A de la Campionatul European.
- 29 Ianuarie 2014
- Citeste
Consiliul Local dă oficial startul proiectelor care modifică oraşul - Mega-şantiere în Oradea
Pe lângă aprobarea bugetului Primăriei Oradea şi a regiilor subordonate, primarul Ilie Bolojan a mai anunţat şi demararea procedurilor de expropriere pentru drumul rapid, aprobarea indicatorilor pentru reabilitarea Podului Ferdinand, preluarea unui teren pentru un nou parc, refacerea Pieţei Unirii etc.
- 29 Ianuarie 2014
- Citeste
Universitatea are Centru de cercetare în neuroştiinţe - Dotări şi reabilitări pe bani europeni
Biblioteca Universităţii din Oradea a fost ieri gazda conferinţei de final a unui proiect european transfrontalier, desfăşurat în colaborare cu Universitatea din Debreţin.
- 29 Ianuarie 2014
- Citeste
Pentru că a "închis ochii" faţă de violenţa domestică - R. Moldova, condamnată la CEDO
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi Republica Moldova pentru că nu a protejat suficient o femeie împotriva violenţei fostului ei soţ, un caz care ilustrează, în opinia ei, tendinţa autorităţilor de a "închide ochii" la violenţa domestică.
- 29 Ianuarie 2014
- Citeste


