Calificare, cu dedicaţie - ''Nepoţii Moţului'' au fost mai uniţi
Sala de Sport a Colegiului ''Avram Iancu'' Ştei a fost marţi, 28 ianuarie, gazda meciului de fotbal, pe teren redus, în formula 5+1, două reprize a câte 20 de minute, a primei faze din cadrul Olimpiadei Sportului Şcolar, în care s-au confruntat echipele CN ''Avram Iancu'' Ştei şi CT ''Unirea'' Ştei.
Un meci de luptă
Rivalitatea în sport dintre două echipe din acelaşi oraş are întotdeauna ''ingredientele'' unui spectacol reuşit, iar această întâlnire a fost una care pur şi simplu a eclipsat celelalte confruntări dintre cele două şcoli, datorită calităţii meciului, dar mai ales a spiritului de luptă extraordinar. ''Uniriştii'' au dominat la capitolul tehnică, dar au plătit tribut datorită unei precipitaţii permanente şi a lipsei de concentrare în fazele de construcţie. De cealaltă parte, antrenorul Vasile Hârcă a ştiut să-şi ''dirijeze'' elevii într-un joc de aşteptare (enervant pe alocuri) în prima parte, dar cu replici tăioase în mitanul secund, surprinzând partenerul de joc cu mingi lungi, la bătaie, din care practic a ieşit şi golul victoriei.
Favoriţii au pierdut
Porniţi cu prima şansă ''uniriştii'' au luat cu asalt poarta adversă, dar Mitrănescu s-a dovedit a fi imbatabil. Astfel doar şuturile de la distanţă au putut fi contabilizate de partea „oaspeţilor''. Meciul a fost aprig disputat, lupta fiind mai mult decât încinsă, iar cei doi ''cocoşi'', care au ieşit în relief, Mihuţa şi Micula, au fost eliminaţi (32), ambii câte cinci minute, pentru excesul de zel. Chiar şi Deva ar fi meritat puţină ''pauză'', însă arbitrul meciului, Daniel Dumuţa, a fost un pic îngăduitor. Meciul se îndrepta spre nemiloasele lovituri de pedeapsă, însă o apariţie în atac, la ultima fază a meciului, a celui mai bun jucător de pe teren, Andrei Bat (40), a făcut ca plasa să se scuture, 1-0. ''Nepoţii Moţului'' au dedicat victoria directorului adjunct, Manuel Coroiu, care în ziua meciului şi-a aniversat ziua de naştere. Pentru această victorie, Mircea Matiuţa, directorul colegiului, a alocat un fond de premiere echipei în valoare de 1.500 lei. Dacă reliefăm faptul că din cei 20 de jucători prezenţi în cele două echipe, 15 activează în Liga a IV-a (14 la CSO Ştei şi unul la Biharea Vaşcău) avem o ''oglindă'' clară a calităţii deosebite a acestui meci. Faza pe Zona Sud a judeţului Bihor va fi organizată la Ştei, în 15 februarie, pe lângă echipa şteiană mai participând echipe din Beiuş şi Oradea.
CN: Daniel Mitrănescu (cls. XII-a C), Andrei Bat (XI-a A), Andrei Petriş (XII-a C), Alex Belea (X-a B), Florin Popa (XI-a D), Gabriel Laza (XI-a A), Adrian Sabău (X-a B), Mihai Dume (XII-a A), Adrian Deva (XII-a A), Paul Mihuţa (XI-a C).
Antrenor: Prof. Vasile Hârcă.
CT: Vlad Merce (XI-a D), Daniel Pele (XI-a B), Dan Jurcă (XI-a B), Gabriel Popa (XII-a C), Rareş Micula (XII-a C), Cristian Pele (XI-aB), Bogdan Laza (X-a B), Daniel Gavriş (XI-a C), George Jurcă (XI-a C), Andrei Lazăr (XI-a A).
Antrenor: Gheorghe Nica.



Jocul tactic, defensiv prestat de CNA Iancu a facut ca meciul sa fie unul cu putine goluri
"Dacă reliefăm faptul că din cei 20 de jucători prezenţi în cele două echipe, 15 activează în Liga a IV-a (14 la CSO Ştei şi unul la Biharea Vaşcău) avem o ''oglindă'' clară a calităţii deosebite a acestui meci." Daca ne gandim bine la valoarea jucatorilor , ar fi trebuit sa ne asteptam la un scor de proportii.