Regizorul britanic Guy Ritchie intenţionează să relanseze legenda regelui Arthur într-o franciză fantasy, alcătuită din şase filme, pentru studiourile Warner Bros.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Hugh Grant are un nou copil dintr-o relaţie secretă - De trei ori tătic!
Hugh Grant are un al treilea copil, în urma unei relaţii secrete pe care actorul britanic a avut-o cu producătoarea TV suedeză Anna Elisabet Eberstein, afirmă presa britanică.
- 29 Ianuarie 2014
- Citeste
Kate Moss, îmaginea unei case de modă
Top-modelul Kate Moss, care a împlinit 40 de ani pe 16 ianuarie, este noua imagine a campaniei lansate de casa de modă britanică Alexander McQueen, pentru colecţia primăvară - vară 2014.
- 29 Ianuarie 2014
- Citeste
Caz unic în Europa. Filmul "Nymphomaniac Vol. II" - Interzis în România
Lungmetrajul "Nymphomaniac Vol. II", de Lars von Trier, a fost interzis în cinematografele româneşti, unde urma să ruleze din 7 februarie, după ce a primit din partea Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) clasificarea "I.M.-18-XXX" - filme interzise minorilor şi proiecţiei cu public.
- 29 Ianuarie 2014
- Citeste
Postată pe Twitter de Vatican - Papa Francisc în rol de Superman
O imagine cu un graffiti de pe un zid de la Roma în care Papa Francisc apare în rol de Superman a fost postată marţi pe un cont de Twitter aparţinând "Ministerului" comunicaţiilor sociale al Vaticanului.
- 29 Ianuarie 2014
- Citeste
Aruncaţi la "coş"
Dacă în cazul tragediei din Apuseni, vin deja unii specialişti care n-au condus în viaţa lor un avion să ne spună că mortul e de vină, acum se poate da vina pe natura dezlănţuită. De data asta, autorităţile se întrec în a face show televizat din acţiunile lor.
- 29 Ianuarie 2014
- Citeste
Rămâne cum au stabilit - libertatea de opinie, o vorbă - Noul Cod Penal intră în vigoare
Codul penal şi Codul de procedură penală intră în vigoare la 1 februarie, a anunţat premierul Ponta, care i-a cerut ministrului Justiţiei să spună " pe parcurs" dacă este nevoie de vreo intervenţie a Executivului, fără să anunţe că Guvernul ar modifica, miercuri, unele prevederi din acest document.
- 29 Ianuarie 2014
- Citeste
Ex-directorul Fiscului bihorean şi consilier judeţean, o nouă condamnare - Şapte ani de puşcărie
Fostul adjunct al Direcţiei de Finanţe Bihor, Ioan Lascău, a fost condamnat la şapte ani de închisoare, de Curtea de Apel Bucureşti, fiind acuzat de DNA de trafic de influenţă, după ce a cerut peste 18 miliarde de lei vechi, pentru a interveni pe lângă funcţionari din Ministerul Finanţelor.
- 29 Ianuarie 2014
- Citeste
Bilanţ LPS Bihorul Oradea - Medalii mai puţine, dar mai valoroase
Conducerea LPS Bihorul Oradea a făcut un bilanţ al rezultatelor obţinute de sportivi în cursul anului trecut. Faţă de 2012 numărul medaliilor a fost mai mic, însă performanţele au fost mai mari, susţin oficialii "lepesişti".
- 29 Ianuarie 2014
- Citeste
Salariu record în Japonia pentru Forlan
Atacantul uruguayan Diego Forlan a fost transferat la clubul Cerezo Osaka pentru un salariu anual de 4,2 milioane de euro, un record pentru campionatul Japoniei.
- 29 Ianuarie 2014
- Citeste


