Un incendiu care ameninţa locuinţe şi un parc natural de pe versantul abrupt al unui munte în regiunea frecventată de turişti Costa del Sol, în sudul Spaniei, a condus la evacuarea a aproximativ 600 de persoane, potrivit autorităţilor locale.
Titlurile zilei
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
Gay Pride cu accente politice la Istanbul - Marşul dreptului la diferenţă
Câteva zeci de mii de persoane au participat, în Istanbul, la un Gay Pride cu accente politice, după un an de la mişcarea de revoltă faţă de premierul islamo-conservator Recep Tayyip Erdogan.
- 30 Iunie 2014
- Citeste
Victima lucra la televiziunea rusă - Jurnalist ucis în Ucraina
Un jurnalist al postului public al televiziunii publice ruse a fost ucis prin împuşcare în estul Ucrainei, o regiune devastată de insurecţia separatistă prorusă, a anunţat luni angajatorul acestuia, Pervîi Kanal.
- 30 Iunie 2014
- Citeste
Populaţia României a coborât sub 20 milioane de locuitori - Efectul sporului negativ
Populaţia rezidentă a României a scăzut la 1 ianuarie 2014 cu 0,4% faţă de 1 ianuarie anul trecut, coborând sub pragul de 20 milioane de locuitori, respectiv la 19,94 milioane de persoane, aproape 57% din locuitori având vârste cuprinse între 25 şi 64 de ani.
- 30 Iunie 2014
- Citeste
Prima probă scrisă la Bac va face, cu siguranţă, victime - Subiecte dificile la română
Emoţii mari pentru absolvenţii clasei a XII-a. Aproximativ 4.800 de elevi din Bihor au susţinut ieri proba scrisă la Limba şi literatura română, în săli supravegheate cu camere de luat vederi.
- 30 Iunie 2014
- Citeste
Magistrați trimiși în judecată pentru fapte de corupție - Judecători suspendați
Consiliul Superior al Magistraturii a decis, ieri, suspendarea din funcție a patru magistrați bihoreni, trimiși în judecată de DNA pentru fapte de corupție. Ovidiu Galea, Denisa Vidican, Florica Roman și Raluca Cuc sunt acuzați de favorizarea infractorului, abuz în serviciu sau trafic de influență.
- 30 Iunie 2014
- Citeste
Un proiect transfrontalier între şi pentru fraţi români - Din Maramureşul istoric în Turnul Primăriei
Un grup de 68 de copii şi cadre didactice din Maramureşul istoric, Ucraina, au făcut ieri un tur al Primăriei Oradea. Elevii au urcat în turnul Primăriei pentru a admira priveliştea panoramică a oraşului şi au fost primiţi apoi de primarul Ilie Bolojan în Sala Mare a instituţiei.
- 30 Iunie 2014
- Citeste
Au plecat Morcan şi Voloşeniuc - Incertitudinea persistă la FC Bihor
De ieri, FC Bihor a rămas fără preşedinte şi fără unul dintre membrii importanţi din AGA. Preşedintelui Şerban Morcan i-a expirat contractul, iar un apropiat al acestuia, Dumitru Voloşeniuc, a demisionat din structura de conducere a clubului orădean.
- 30 Iunie 2014
- Citeste
Au plecat Morcan şi Voloşeniuc - Incertitudinea persistă la FC Bihor
De ieri, FC Bihor a rămas fără preşedinte şi fără unul dintre membrii importanţi din AGA. Preşedintelui Şerban Morcan i-a expirat contractul, iar un apropiat al acestuia, Dumitru Voloşeniuc, a demisionat din structura de conducere a clubului orădean.
- 30 Iunie 2014
- Citeste
131 de candidaţi pentru posturile de selecţioneri - Trei antrenori bihoreni vor la loturile naţionale
Antrenori mai mult sau mai puţin cunoscuţi şi-au depus CV-uri la FR Fotbal pentru ocuparea posturilor de selecţioner la naţionalele U14, U15, U17, U18 şi U21 ale României. Printre cei 131 de tehnicieni dornici să lucreze la loturile naţionale se află şi trei bihoreni, Gheorghe Ghiţ, Ovidiu Lazăr şi Vasile Sin.
- 30 Iunie 2014
- Citeste


