Titlurile zilei
-
Sisteme fotovoltaice pe clădiri publice și capacitate de stocare în Episcopia Bihor - Noi investiții în energie regenerabilă
Consiliul Local Oradea a aprobat documentațiile pentru două noi investiții în domeniul energiei regenerabile: instalarea unor sisteme fotovoltaice cu capacități de stocare la cinci obiective publice și realizarea unei capacități de stocare a energiei aferente parcului fotovoltaic de pe amplasamentul Depozitului de Zgură și Cenușă Episcopia Bihor.
-
Optimism la Asociația Infrastructura: telenovela de 22 de ani și o lovitură de imagine - Autostradă circulabilă în Bihor
Sunt șanse mari ca în decembrie să se deschidă circulația pe cei 28,55 kilometri ai Autostrăzii Transilvania dintre Biharia și Chiribiș și să se încheie astfel una dintre cele mai halucinante povești din infrastructura românească. Chiar dacă o inaugurare este posibilă la finalul lunii octombrie, inaugurarea celor 26,35 kilometri dintre Suplacu de Barcău și Chiribiș se va face probabil în noiembrie.
-
Aplicația RER Vest - Facturile pot fi plătite de pe telefon
Operatorul de salubritate RER Vest pune la dispoziția cetățenilor din Oradea și din zona metropolitană un nou instrument pentru plata facturilor de salubritate menajeră, accesibil direct de pe telefonul mobil.
-
Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici - Se modernizează străzile Popasului și Căpșunilor
Consiliul Local Oradea a aprobat, în ședința de joi, 24 septembrie, indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea a două străzi din cartierul Episcopia: Popasului și Căpșunilor.
-
Percheziții la „Asociația pentru micuțul Noel”, într-un dosar cu un prejudiciu de peste 28 de milioane de lei - Delapidare cu fonduri donate pentru copii bolnavi
Zece percheziții au fost efectuate, joi, în București, Valea lui Mihai, Curtuișeni, Borș și Oradea, la sediile unor firme și la domiciliile unor persoane, vizat de descinderi fiind președintele „Asociației pentru micuțul Noel” și colaboratorii săi. Anchetatorii susțin că peste 28 de milioane de lei din banii donați pentru copii bolnavi au fost deturnați din fondurile asociației.
-
Victimă descarcerată de pompieri - Accident în Oradea
Două persoane au fost transportate la spital în urma unui accident rutier produs joi, în jurul orei 12.50, pe strada Sfântul Apostol Andrei din Oradea. În eveniment au fost implicate două autoturisme și trei persoane, una dintre victime fiind încarcerată și extrasă de pompierii militari.
Azi, 9 august 2014
- 08 August 2014
- Citeste
Horoscop
- 08 August 2014
- Citeste
ANAF: Obligații declarative cu termene în luna august
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) reaminteşte contribuabililor că în luna august trebuie să-şi ducă la îndeplinire obligaţiile în cadrul celor patru termene declarative.
- 08 August 2014
- Citeste
Cher recunoaşte imposibilul - Nu s-a mai privit în oglindă
Cântăreaţa americană Cher spune că nu s-a mai privit în oglindă în ultimii ani întrucât nu este "o persoană încrezătoare în sine" şi nu îi place să îmbătrânească, informează contactmusic.com.
- 08 August 2014
- Citeste
Din cauza unei "probleme a nervilor faciali" - Alain Delon, operat
Actorul francez Alain Delon, în vârstă de 78 de ani, a fost operat, miercuri dimineaţă, la Paris, după ce fusese spitalizat duminică din cauza unei "probleme a nervilor faciali", a anunţat joi presa franceză.
- 08 August 2014
- Citeste
Fiul actorului Robert Downey Jr., pus oficial sub acuzare - Dependent de droguri
Indio, fiul actorului Robert Downey Jr., a fost pus oficial sub acuzare pentru posesie de droguri, în urma arestării sale din luna iunie.
- 08 August 2014
- Citeste
Spitalizată din cauza răului de altitudine - Lady Gaga ameţită de munte
Cântăreaţa Lady Gaga a fost spitalizată din cauza răului de altitudine, la finalul unui concert pe care artista americană l-a susţinut în oraşul Denver.
- 08 August 2014
- Citeste
"Dom' Profesor", alias "Felix", cel poreclit "Varanul" - demolat în instanţă - O condamnare-şoc
Zece ani de puşcărie cu executare şi confiscarea extinsă a averii - aceasta este sentinţa definitivă pe care Dan Voiculescu a primit-o ieri.
- 08 August 2014
- Citeste
Au deconspirat cea mai vastă operaţiune de spionaj - Atac cibernetic de proporţii mondiale
Experţii companiei informatice Kaspersky au depistat o vastă operaţiune de spionaj cibernetic care vizează două agenţii de informaţii şi sute de instituţii guvernamentale şi militare din Europa şi din Orientul Mijlociu, fiind vizate obiective inclusiv în SUA, Franţa, Rusia, Germania şi România.
- 08 August 2014
- Citeste


