Şeful DNA, Codruţa Kovesi, a declarat ieri că, în cazul dosarului ICA, a văzut adevărate linşaje, iar CSM şi CNA nu au intervenit, afirmând că judecătorii nu au o instituţie serioasă în spate care să-i apere, iar aceştia sunt lăsaţi fără apărare dacă CSM nu intervine.
Titlurile zilei
-
La Binș, am regăsit „Gusturi și tradiții DE BIHOR”
Pentru al doilea an consecutiv, Beiușul a găzduit festivalul „Gusturi și tradiții DE BIHOR”, eveniment organizat de Consiliul Județean Bihor prin Agenția de Management al Destinației Bihor și Primăria Municipiului Beiuș, cu susținerea partenerilor: Agenția de Dezvoltare Durabilă Bihor, Visit Oradea, ADP Beiuș și I Love Beiuș.
-
În cadrul FestiFall - Evenimente Oradea Heritage
Și în acest an, Oradea Heritage se alătură manifestărilor dedicate FestiFall, cu un program care aduce împreună arta contemporană, patrimoniul, arhitectura, muzica și poveștile orașului.
-
Se reia depunerea cererilor pentru certificatele de urbanism - Noile formulare, disponibile online
Primăria Oradea a anunţat că, începând de azi, 2 octombrie, se reia depunerea cererilor pentru eliberarea certificatelor de urbanism, după actualizarea formularelor și a documentațiilor necesare în conformitate cu noile prevederi legislative intrate în vigoare în luna august.
-
Autostrada Transilvania, sectorul Chiribiş - Biharia: Cursă contra-cronometru pentru deschidere
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii intenţionează să deschidă circulaţiei, anticipat, în luna decembrie, sectorul Chiribiş - Biharia al Autostrăzii Transilvania. În prezent, pe 90% din cei 28,5 km de drum a fost turnat asfalt.
-
Universitatea din Oradea are cei mai mulți studenți înscriși la licență din ultimul deceniu - Cea mai serioasă „recoltă”
Universitatea din Oradea începe anul universitar 2026-2027 cu 6.399 de studenți în anul I, dintre care 4.441 la studiile de licență - cea mai bună admitere la licență din ultimii zece ani -, și cu o ofertă academică în extindere, care include noi programe în limba engleză și noi domenii de doctorat, a anunțat joi rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. Constantin Bungău, la ceremonia oficială de deschidere a noului an universitar.
-
Autostrada Transilvania, între Suplacu de Barcău şi Chiribiş - Se va circula din 1 Decembrie
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Horaţiu Cosma, a anunţat că din 1 decembrie 2026, se va circula pe Autostrada Transilvania, tronsonul Suplacu de Barcău – Chiribiş.
Prejudiciu imens pentru E.ON România - Au furat gaze de 11 milioane lei
Furturile de gaze naturale şi energie electrică au cauzat companiilor E.ON România un prejudiciu de circa 11 milioane de lei în primul semestru al anului 2014, fiind identificate peste 2.200 de cazuri de suspiciune de consum fraudulos de gaze naturale sau energie electrică.
- 11 August 2014
- Citeste
CSM Oradea şi-a prezentat trei dintre transferuri - "Avem ambiţii foarte mari"
În această vară echipa de baschet masculin CSM Oradea a transferat patru jucători: americanii Marcus Hatten şi Gary McGhee, croatul Ante Krapic şi românul Adrian Guţoaia.
- 11 August 2014
- Citeste
Încep cantonamentul de la Debrecen
De astăzi echipa de baschet masculin CSM Oradea efectuează un stagiu centralizat la Debrecen. După cantonament vor urma şi meciurile de verificare în compania unor adversari din România, Ungaria şi Slovacia.
- 11 August 2014
- Citeste
Polo juniori III - Crişul se îndreaptă spre titlu
Printre cele opt participante la primul turneu final al Campionatului Naţional de polo pentru juniori III s-au aflat şi echipele orădene CS Crişul şi CSM Oradea, prima înregistrând victorii pe linie în Bazinul "Anatolie Grinţescu" din Bucureşti şi luând o opţiune pentru câştigarea competiţiei.
- 11 August 2014
- Citeste
Aproape de vârful ierarhiei WTA - Simona Halep a urcat pe locul 2
Românca Simona Halep a urcat o poziţie, până pe locul 2, cu 6.785 de puncte, în clasamentul jucătoarelor profesioniste de tenis, aceasta fiind cea mai bună clasare din istorie a unei românce.
- 11 August 2014
- Citeste
in memoriam
- 11 August 2014
- Citeste
prima pagină
- 11 August 2014
- Citeste
Scurt pe doi din colţul hărţii
- 10 August 2014
- Citeste
Drepturile consumatorului - Noutăţi legislative (II)
Odată cu articolul precedent, am început să analizăm noutăţile legislative în domeniul drepturilor consumatorilor, noutăţi legislative introduse de OUG 34 din 2014, publicată la data de 11.06.2014 în Monitorul Oficial al României.
- 10 August 2014
- Citeste


