Nou promovate în Liga a III-a, dar în serii diferite în noul sezon, CSC Sânmartin şi UTA Arad "Bătrâna Doamnă" s-au întâlnit într-un meci de verificare la Sântion.
Titlurile zilei
-
În cadrul FestiFall - Evenimente Oradea Heritage
Și în acest an, Oradea Heritage se alătură manifestărilor dedicate FestiFall, cu un program care aduce împreună arta contemporană, patrimoniul, arhitectura, muzica și poveștile orașului.
-
Se reia depunerea cererilor pentru certificatele de urbanism - Noile formulare, disponibile online
Primăria Oradea a anunţat că, începând de azi, 2 octombrie, se reia depunerea cererilor pentru eliberarea certificatelor de urbanism, după actualizarea formularelor și a documentațiilor necesare în conformitate cu noile prevederi legislative intrate în vigoare în luna august.
-
Autostrada Transilvania, sectorul Chiribiş - Biharia: Cursă contra-cronometru pentru deschidere
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii intenţionează să deschidă circulaţiei, anticipat, în luna decembrie, sectorul Chiribiş - Biharia al Autostrăzii Transilvania. În prezent, pe 90% din cei 28,5 km de drum a fost turnat asfalt.
-
Universitatea din Oradea are cei mai mulți studenți înscriși la licență din ultimul deceniu - Cea mai serioasă „recoltă”
Universitatea din Oradea începe anul universitar 2026-2027 cu 6.399 de studenți în anul I, dintre care 4.441 la studiile de licență - cea mai bună admitere la licență din ultimii zece ani -, și cu o ofertă academică în extindere, care include noi programe în limba engleză și noi domenii de doctorat, a anunțat joi rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. Constantin Bungău, la ceremonia oficială de deschidere a noului an universitar.
-
Autostrada Transilvania, între Suplacu de Barcău şi Chiribiş - Se va circula din 1 Decembrie
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Horaţiu Cosma, a anunţat că din 1 decembrie 2026, se va circula pe Autostrada Transilvania, tronsonul Suplacu de Barcău – Chiribiş.
-
Prefectura Bihor printre primele autorităţi care au depus cerere - Finanțare pentru capacități de stocare a energiei
Instituția Prefectului - Județul Bihor a fost printre primele 100 de autorități care au depus cereri de finanțare pentru capacități de stocare a energiei prin Fondul pentru Modernizare.
CS Oşorhei a surclasat Ineul
Eliminată săptămâna trecută din Cupa României de CSC Sânmartin (2-0), CS Ineu a fost învinsă şi de cealaltă echipă bihoreană din Liga a III-a. De această dată într-un amical, câştigat de CS Oşorhei în deplasare cu 4-0.
- 17 August 2014
- Citeste
Crişul Sântandrei a pierdut cu Olimpia
După două jocuri amicale cu echipe bihorene, 7-1 cu CS Mădăras şi 1-2 cu FC Hidişel, Crişul Sântandrei a întâlnit pe teren propriu o grupare din Liga a II-a, Olimpia Satu Mare. Conform aşteptărilor, sătmărenii s-au impus cu 2-0, golurile fiind marcate de Boştină şi Gavrilescu în prima repriză.
- 17 August 2014
- Citeste
FC Universitatea Oradea - CF Bihorul Beiuș 3-3 - Revenire spectaculoasă a "studenţilor"
Apropierea startului noului sezon competițional face ca echipele bihorene să intre în linie dreaptă cu pregătirea.
- 17 August 2014
- Citeste
Un neamţ fluieră Steaua - Ludogoreţ
Arbitrul german Felix Brych va conduce la centru meciul Steaua - Ludogoreţ Razgrad, care se va disputa, marţi, de la ora 21.45, în prima manşă a play-off-ului Ligii Campionilor, informează uefa.com.
- 17 August 2014
- Citeste
in memoriam
- 17 August 2014
- Citeste
prima pagină
- 17 August 2014
- Citeste
Azi, 14 august 2014
- 13 August 2014
- Citeste
Horoscop
- 13 August 2014
- Citeste
CJAPIA Bihor: Termen limită la vizarea carnetelor de rentier agricol
Pentru a beneficia de renta agricolă aferentă anului 2013, rentierii agricoli trebuie să se prezinte, până la 31 august 2014, la Centrul Judeţean ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (CJAPIA) Bihor pentru vizarea carnetelor de rentier agricol.
- 13 August 2014
- Citeste


