Cele mai responsabile asociaţii de proprietari din Oradea, dar şi cei mai ecologişti orădeni au fost, ieri, premiaţi, la finalul unei campanii de conștientizare privind colectarea selectivă a deșeurilor, organizată de către Primăria Oradea, SC Eco Bihor SRL, SC RER Ecologic Service SA si Eco-Rom Ambalaje SA.
Titlurile zilei
-
Salvare la 13 metri adâncime - Doi pui de pisică, recuperați dintr-o fântână de pompierii bihoreni
Doi pui de pisică au fost salvați, marți seara, de pompierii militari bihoreni, după ce au căzut într-o fântână secată, adâncă de peste 10 metri, din curtea unei gospodării din Sânmartin.
-
Zeci de comune bihorene vor fi racordate până la finalul anului 2027 - Rețeaua de gaze naturale se extinde
Directorul general al companiei Transgaz, Ion Sterian, și preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Mircea Mălan, au anunțat un plan major de extindere a infrastructurii de gaze naturale în județ, prin construirea a trei noi magistrale cu o lungime totală de peste 72 de kilometri
-
Eficientizare energetică la Colegiul Național „Emanuil Gojdu” - Lucrări aproape de final
Lucrările de creştere a eficienței energetice de la Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu”, realizate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) au ajuns la un stadiu de execuție de aproximativ 95%, urmând să fie finalizate până la începerea noului an școlar.
-
Prima Dumnezeiască Liturghie în noua biserică a Schitului Vârtop - Sute de credincioși prezenți la eveniment
În Duminica a VII-a după Pogorârea Duhului Sfânt, 19 iulie, în ajunul prăznuirii Sfântului și slăvitului Proroc Ilie Tesviteanul, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit cea dintâi Sfântă și Dumnezeiască Liturghie pe Altarul noii biserici a Schitului Vârtop, așezământ monahal dependent de Mănăstirea Izbuc, având hramurile „Schimbarea la Față a Domnului” și „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla”.
-
Cabinete medicale din Bihor dotate cu aparatură modernă de Salvați Copiii - „Primul pas spre sănătate”
Cabinetele de medicină de familie din șapte localități din județul Bihor primesc o dotare masivă cu echipamente medicale moderne. Investiția face parte din programul național „Primul pas spre sănătate”, ajuns la ediția a patra, și vizează îmbunătățirea radicală a serviciilor medicale pentru mame, gravide și copii din mediul rural și orașe mici.
-
Sâmbătă, la Baroul Bihor - Spectacol cu piesa „Eva Heyman”
În sala festivă a Baroului Bihor, Teatrul Pygmalion din Viena va prezenta sâmbătă, 25 iulie, cu începere de la ora 18.00, spectacolul cu piesa de teatru Eva Heyman sau o Anne Frank a Transilvaniei, de Pașcu Balaci.
Copiii care au învins ploaia - În concurs pentru o cauză nobilă
În ciuda vremii nefavorabile, şase copii din Oradea, alături de părinţi şi bunici, au decis să participe ieri la competiţia organizată la ştrandul Ioşia, de Asociaţia Piticot. Cei mici au demonstrat că ştiu să facă duble cu mingea şi s-au amuzat pe plajă la concursul de sărituri în saci.
- 24 Iulie 2014
- Citeste
in memoriam
- 24 Iulie 2014
- Citeste
prima pagină
- 24 Iulie 2014
- Citeste
Victor Ponta: "Voi candida la Preşedinţie"
Liderul PSD, premierul Victor Ponta a declarat că va candida la alegerile prezidenţiale din acest an şi că, pe 29 iulie, va cere membrilor PSD sprijinul pentru candidatura sa.
- 24 Iulie 2014
- Citeste
Azi, 24 iulie 2014
- 23 Iulie 2014
- Citeste
Horoscop
- 23 Iulie 2014
- Citeste
Pe Măsura 121, MADR a prelungit - Sesiunea depunerii de proiecte PNDR
Perioada a fost prelungită până în ultima zi a acestei luni, aşa că fermierii mai au la dispozitie şase zile pentru a depune proiectele de finanţare.
- 23 Iulie 2014
- Citeste
Anthony Hopkins într-un nou serial - Inspirat din "Lumea roboţilor"
Actorul Anthony Hopkins a fost ales să facă parte din distribuţia unui serial de televiziune inspirat de filmul-cult "Lumea roboţilor/ Westworld" (1973), regizat de Michael Crichton.
- 23 Iulie 2014
- Citeste
Billy Joel laureate de Biblioteca Congresului - Un povestitor de clasă
Cântăreţul şi compozitorul Billy Joel, autorul unor piese de mare succes precum "Piano Man" şi "New York State of Mind", va primi Gershwin Prize for Popular Song pe 2014, din partea Library Congress, au anunţat, marţi, reprezentanţii Bibliotecii Congresului din SUA.
- 23 Iulie 2014
- Citeste


