Etapa a VI-a a Ligii I la fotbal are drept ca de afiş partida dintre Petrolul Ploieşti şi CFR Cluj, ambele formaţii fiind eliminate din cursa pentru accederea în grupele Europa League. Rana petroliştilor este recentă şi de aceea cu siguranţă vor dori să se reabiliteze în faţa propriilor suporteri.
Titlurile zilei
-
În parcurile industriale din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei - Şase noi parcele pentru investitori
Consiliul Județean Bihor și Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) organizează o nouă rundă de licitații publice pentru concesionarea a șase parcele de teren în Parcurile de Specializare Inteligentă (PSI) din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei.
-
Autostrada Transilvania, lotul 3C2 Chiribiş - Biharia - Lucrările avansează
Compania Naţională de Investiţii Rutiere a anunţat că lucrările pe lotul 3C2 Chiribiș-Biharia al Autostrăzii Transilvania progresează în ritm accelerat, fiind realizate în proporţie de 87%.
-
Nexis Dance Studio cucerește podiumul la Cluj-Napoca - 12 calificări la Paris, 12 noi motive de a visa
Micile dansatoare de la Nexis Dance Studio din Oradea continuă seria rezultatelor remarcabile. De această dată, tinerele artiste au reprezentat orașul de pe Crișul Repede la competiția internațională „Black Swan”, desfășurată la Cluj-Napoca, de unde s-au întors cu numeroase premii, experiențe valoroase și o veste extraordinară: 12 calificări la Paris.
-
Expoziție de fotografie și grafică digitală a studenților Facultății de Arte - „Oradea fantastică”
Universitatea din Oradea îi provoacă pe cei care iubesc frumosul să devină părtași ai unui inedit eveniment artistic. Studenții de la programele de studiu Grafică și Pictură – Departamentul de Arte Vizuale al Facultății de Arte, propun viziuni spectaculoase asupra orașului de pe Crișul Repede, în expoziția „Oradea fantastică”.
-
În parcările publice cu plată din Oradea, sistemul pentru verificarea plății parcării a intrat în funcțiune - Amenda pe roți și în plic
Sistemul ANPR (recunoaștere automată a numerelor de înmatriculare), instalat pe autovehiculul de control, a devenit operațional pentru verificarea plății taxei de parcare în parcările publice cu plată din municipiul Oradea începând din această săptămână. Până acum, sistemul s-a aflat într-o perioadă de testare.
-
Ceremonia de învestire a avut loc luni, 2 noiembrie, Emilian Pavel, noul prefect al judeţului Bihor
Noul prefect al județului Bihor, Emilian Pavel, a fos învestit în funcţie luni, 2 noiembrie, în cadrul unei ceremonii la care au participat parlamentari de Bihor, reprezentanți ai mediului universitar și de afaceri, primari, conducători ai instituțiilor deconcentrate și ai structurilor de ordine publică.
Piţurcă a convocat 13 "stranieri" - Fără Gardoş şi Bourceanu contra Greciei
Selecţionerul Victor Piţurcă a renunţat la serviciile jucătorilor Florin Gardoş (nu a debutat la Southampton) şi Alexandru Bourceanu (Trabzonspor, accidentat), în vederea meciului cu Grecia, din preliminariile Campionatului European din 2016.
- 29 August 2014
- Citeste
Grupele Ligii Campionilor
Dacă ar fi trecut de Ludogoreţ Razgrad, Steaua ar fi ajuns într-o grupă cu Real Madrid, FC Liverpool şi Basel, însă acum bulgarii au şansa şi privilegiul de întâlni două forţe ale fotbalului european.
- 29 August 2014
- Citeste
Orădenii pot sprijini bolnavii de Scleroză Laterală Amiotrofică - Provocaţi să-şi toarne apă în cap
Orădenii sunt provocaţi să participe la ALS Ice Bucket Challenge, în sprijinul bolnavilor de Scleroză Laterală Amiotrofică din România.
- 29 August 2014
- Citeste
Manevre cu blindate în centrul oraşului - Tensiuni la Hong Kong
Apariţia unor blindate chineze în centrul Hong Kong a generat o controversă, ieri, în fosta colonie britanică, forţele prodemocratice denunţând o "demonstraţie de forţă" într-un context tensionat cu Beijingul.
- 29 August 2014
- Citeste
Îi cere să "înceteze acţiunile militare ilegale" din Ucraina - NATO somează Rusia
NATO a cerut ieri Rusiei să "înceteze acţiunile militare ilegale" din Ucraina, denunţând o "escaladare gravă a agresiunii militare ruse" şi un comportament periculos care are ca scop să destabilizeze statul vecin.
- 29 August 2014
- Citeste
Premierul turc şi-a prezentat Guvernul - Noul Executiv e tot cel vechi
Noul premier islamo-conservator turc Ahmet Davutoglu şi-a prezentat ieri Guvernul, în care fostul ministru al Afacerilor Europene Mevlut Cavusoglu îi va succeda în funcţia de şef al diplomaţiei.
- 29 August 2014
- Citeste
A VI-a ediţie a Târgului fermierilor are expozanţi din ţară şi străinătate - Peste 100 de expozanţi
De ieri, 29, şi până duminică, 31 august, la Era Park Oradea se desfăşoară a VI-a ediţie a Tâgului fermierilor Agro Bihor. Evenimentul va beneficia, pe lângă spectacolul lui Aurel Tămaş de ieri, de un concurs de atelaje, expoziţii de animale şi utilaje.
- 29 August 2014
- Citeste
Discursurile bune cresc încrederea în sine! Toastmasters şi-a desemnat câştigătorii
Concursul local de discursuri umoristice şi improvizate, organizat de clubul Oradea Toastmaster şi-a desemnat câştigătorii.
- 29 August 2014
- Citeste
În perioada 15 septembrie - 15 decembrie - Preţuri reduse în staţiunile balneare
Organizaţia Patronală a Turismului Balnear lansează o serie de programe cu preţuri reduse, valabile în intervalul 15 septembrie - 15 decembrie.
- 29 August 2014
- Citeste


