Orădenii pot sprijini bolnavii de Scleroză Laterală Amiotrofică - Provocaţi să-şi toarne apă în cap
Orădenii sunt provocaţi să participe la ALS Ice Bucket Challenge, în sprijinul bolnavilor de Scleroză Laterală Amiotrofică din România. Provocarea este lansată de producătorul de gheaţă alimentară Icelandia, evenimentul urmând să aibă loc azi, 30 august, de la ora 13.00, în parcarea Hotelului Ramada, de pe Calea Aradului nr. 9.
"În ultimele săptămâni, milioane de cuburi de gheaţă și litri de apă rece au curs peste capetele a tot atâtea persoane şi personalități din lumea întreagă, cu scopul de a atrage atenţia şi donațiile necesare combaterii cumplitei boli cunoscute sub numele de Scleroză Laterală Amiotrofică (ALS) sau Boala Lou Gehrig. Prin atenţia şi donaţiile generate până în momentul de faţă organizaţia a reuşit să strângă peste 50 de milioane de dolari, bani care vor fi folosiţi pentru cercetări în domeniu cu scopul de a aduce şanse de vindecare zecilor de mii de oameni care suferă de această boală", se arată într-un comunicat de presă al firmei Icelandia. Cel mai important producător de gheaţă alimentară din România a decis să provoace întreg oraşul Oradea "la ceea ce va fi probabil cel mai mare Ice Bucket Challenge din România şi Europa". Acţiunea va avea loc azi, 30 august, începând cu ora 13.00, în parcarea Hotelului Ramada, de pe Calea Aradului nr. 9. Icelandia va pune la dispoziţie apa şi gheaţa, orădenii trebuind să vină cu găleţi şi cu voia bună. "Icelandia încurajează participanții să facă donații către Societatea de Scleroză Multiplă din România la http://www.smromania.ro sau ALS la http://www.als.org, care a derulat în aceste zile o campanie de strângere de fonduri. Va exista şi la fața locului o urnă pentru strângerea de fonduri", se mai precizează în comunicat. Ice Bucket Challenge este iniţiativa care a pornit din SUA şi s-a extins prin intermediul postărilor pe internet în întreaga lume, a adunat o groază de vedete şi a reuşit să strângă sume uriaşe de bani pentru ALS şi studiul tratamentelor împotriva sclerozei. Mecanismul presupune turnarea unei găleţi de apă cu gheaţa în cap, iar apoi provocarea a încă trei persoane. Dacă una dintre aceste trei persoane refuză implicarea, aceasta este obligată să doneze 100 de dolari în contul ALS. La rândul lor, cei care provoacă şi aleg să-şi toarne apa în cap, donează o sumă de bani pentru acest scop. De la începutul campaniei "ICE Bucket Challenge", asociaţia ALS (SUA)a strâns 95 de milioane de dolari, iar asociaţia MNDA (Marea Britanie), peste 3 milioane de lire sterline, conform Mediafax. Politicieni de renume, sportivi de performanţă, actori, artişti, oameni din industria modei şi multe alte figuri publice au ales să-şi toarne o găleată cu gheaţă în cap pentru a răspândi cauza, dar şi pentru a creşte implicarea socială. Totuşi, există şi voci care susţin că scopul campaniei a fost deturnat prin faptul că cei care se filmează turnându-şi apă cu gheaţă în cap o fac pentru a căpăta atenţie şi vizibilitate publică.



Ofer GRATUIT TEREN pentru activitati caritabile,sociale,culturale. Tel. 0740208574
Ofer GRATUIT TEREN pentru activitati caritabile,sociale,culturale. Tel. 0740208574