Cântăreaţa Shakira şi partenerul ei de viaţă, fotbalistul spaniol Gerard Piquet, vor avea încă un fiu, potrivit părinţilor artistei columbiene, Nidia şi William.
Titlurile zilei
-
Sisteme fotovoltaice pe clădiri publice și capacitate de stocare în Episcopia Bihor - Noi investiții în energie regenerabilă
Consiliul Local Oradea a aprobat documentațiile pentru două noi investiții în domeniul energiei regenerabile: instalarea unor sisteme fotovoltaice cu capacități de stocare la cinci obiective publice și realizarea unei capacități de stocare a energiei aferente parcului fotovoltaic de pe amplasamentul Depozitului de Zgură și Cenușă Episcopia Bihor.
-
Optimism la Asociația Infrastructura: telenovela de 22 de ani și o lovitură de imagine - Autostradă circulabilă în Bihor
Sunt șanse mari ca în decembrie să se deschidă circulația pe cei 28,55 kilometri ai Autostrăzii Transilvania dintre Biharia și Chiribiș și să se încheie astfel una dintre cele mai halucinante povești din infrastructura românească. Chiar dacă o inaugurare este posibilă la finalul lunii octombrie, inaugurarea celor 26,35 kilometri dintre Suplacu de Barcău și Chiribiș se va face probabil în noiembrie.
-
Aplicația RER Vest - Facturile pot fi plătite de pe telefon
Operatorul de salubritate RER Vest pune la dispoziția cetățenilor din Oradea și din zona metropolitană un nou instrument pentru plata facturilor de salubritate menajeră, accesibil direct de pe telefonul mobil.
-
Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici - Se modernizează străzile Popasului și Căpșunilor
Consiliul Local Oradea a aprobat, în ședința de joi, 24 septembrie, indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea a două străzi din cartierul Episcopia: Popasului și Căpșunilor.
-
Percheziții la „Asociația pentru micuțul Noel”, într-un dosar cu un prejudiciu de peste 28 de milioane de lei - Delapidare cu fonduri donate pentru copii bolnavi
Zece percheziții au fost efectuate, joi, în București, Valea lui Mihai, Curtuișeni, Borș și Oradea, la sediile unor firme și la domiciliile unor persoane, vizat de descinderi fiind președintele „Asociației pentru micuțul Noel” și colaboratorii săi. Anchetatorii susțin că peste 28 de milioane de lei din banii donați pentru copii bolnavi au fost deturnați din fondurile asociației.
-
Victimă descarcerată de pompieri - Accident în Oradea
Două persoane au fost transportate la spital în urma unui accident rutier produs joi, în jurul orei 12.50, pe strada Sfântul Apostol Andrei din Oradea. În eveniment au fost implicate două autoturisme și trei persoane, una dintre victime fiind încarcerată și extrasă de pompierii militari.
Preliminariile CE 2016 - Cehii au stors „portocala"
Ultima zi a preliminariilor Campionatului European din 2016 a consemnat trei rezultate surprinzătoare. Este vorba de victoria clară a Islandei pe teren propriu în faţa turcilor, succesul Cehiei de acasă cu Olanda, precum şi înfrângerea neaşteptată a Bosniei Herţegovina din propriul fief cu naţionala Ciprului.
- 10 Septembrie 2014
- Citeste
Euro 2020 - Raport satisfăcător pentru candidatura României
UEFA a publicat, ieri, raportul de evaluare a celor 19 dosare de candidatură pentru organizarea unor partide din cadrul Campionatului European de fotbal din 2020, competiţie ce va fi găzduită de 13 oraşe.
- 10 Septembrie 2014
- Citeste
Începe Săptămâna Mobilităţii la Oradea - Mişcare pe două roţi
În perioada 16 - 22 septembrie, la Oradea se va desfăşura o nouă ediție a evenimentului "Săptămâna Mobilităţii Europene", în care vor avea loc o serie de acţiuni organizate de Primăria municipiului Oradea, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Transregio, Oradea Transport Local şi Asociația Sportivă Probikers Bihor.
- 10 Septembrie 2014
- Citeste
Un timişorean este anchetat pentru uzurpare de calităţi oficiale - Poliţist fals
Un bărbat din Timişoara este urmărit penal după ce a fost prins de poliţişti în timp ce încerca să inducă în eroare un pensionar. Timişoreanul a bătut la poarta omului şi s-a dat drept poliţist.
- 10 Septembrie 2014
- Citeste
Cea dintâi premieră pentru prichindei - Poveşti populare ruseşti la debut de stagiune
Noua stagiune 2014-2015 a trupei Arcadia vine în întâmpinarea micuţilor cu o premieră inedită. "Poveşti populare ruseşti" deschide tărâmul de basm al teatrului pentru copiii cu cinci fabule pline de tâlc, interpretate de cea mai nouă actriţă a trupei, Bianca Viviana Priceputu, alături de binecunoscutul artist Igor Lungu.
- 10 Septembrie 2014
- Citeste
Un miliard de dolari furaţi şi alte milioane reclamate în Justiţie - Fantoma Bancorex
Tribunalul Bucureşti a decis ca fostul preşedinte al Bancorex Răzvan Temeșan să primească de la Banca Comercială Română (BCR) peste 4,5 milioane de euro, ceea ce reprezintă drepturile salariale din momentul în care acesta a fost concediat, decizia instanţei nefiind însă definitivă.
- 10 Septembrie 2014
- Citeste
FC Bihor aşteaptă adversarul din Liga I - "Ne-am îndeplinit unul dintre obiective"
Fără victorie în meciurile oficiale din acest sezon, FC Bihor şi-a îndeplinit totuşi un prim obiectiv. S-a calificat în "16-imile" Cupei României, fază în care va juca în compania unei echipe de Liga I.
- 10 Septembrie 2014
- Citeste
Cupa "Metalul" la tenis de masă - Doar bihoreni pe primul loc
Aproape 50 de practicanţi ai tenisului de masă au concurat la a 7-a ediţie a Cupei Metalul, organizată la Salonta de clubul local, singurul din Bihor afiliat la Federaţia Română de Tenis de Masă.
- 10 Septembrie 2014
- Citeste
În grafic la fotbal pe plajă
Echipa naţională de fotbal pe plajă a României a învins, ieri, reprezentativa Germaniei, scor 2-0 la loviturile de departajare, în faza a doua a calificărilor la Cupa Mondială din 2015.
- 10 Septembrie 2014
- Citeste


