Echilibristica Bulgariei, care încearcă să îşi demonstreze loialitatea faţă de UE, dar menajează în acelaşi timp Rusia, a generat suspiciuni în Europa, unde ţara apare ca un cal troian rusesc.
Titlurile zilei
-
Noul Cod al Urbanismului și stadiul PUG-urilor, analizate la Prefectura Bihor
ORADEA, 25 septembrie 2026 – Prefectul județului Bihor, Marcel Dragoș, a convocat o ședință de lucru extinsă cu primarii și specialiștii în urbanism din județ pentru a analiza implementarea noului Cod al Urbanismului (CATUC) și stadiul actualizării Planurilor Urbanistice Generale (PUG). În cadrul întâlnirii, autoritățile au atras atenția că localitățile care derulează proiecte prin PNRR mai au la dispoziție puțin peste trei luni pentru a finaliza documentațiile și a deconta fondurile.
-
Sisteme fotovoltaice pe clădiri publice și capacitate de stocare în Episcopia Bihor - Noi investiții în energie regenerabilă
Consiliul Local Oradea a aprobat documentațiile pentru două noi investiții în domeniul energiei regenerabile: instalarea unor sisteme fotovoltaice cu capacități de stocare la cinci obiective publice și realizarea unei capacități de stocare a energiei aferente parcului fotovoltaic de pe amplasamentul Depozitului de Zgură și Cenușă Episcopia Bihor.
-
Optimism la Asociația Infrastructura: telenovela de 22 de ani și o lovitură de imagine - Autostradă circulabilă în Bihor
Sunt șanse mari ca în decembrie să se deschidă circulația pe cei 28,55 kilometri ai Autostrăzii Transilvania dintre Biharia și Chiribiș și să se încheie astfel una dintre cele mai halucinante povești din infrastructura românească. Chiar dacă o inaugurare este posibilă la finalul lunii octombrie, inaugurarea celor 26,35 kilometri dintre Suplacu de Barcău și Chiribiș se va face probabil în noiembrie.
-
Aplicația RER Vest - Facturile pot fi plătite de pe telefon
Operatorul de salubritate RER Vest pune la dispoziția cetățenilor din Oradea și din zona metropolitană un nou instrument pentru plata facturilor de salubritate menajeră, accesibil direct de pe telefonul mobil.
-
Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici - Se modernizează străzile Popasului și Căpșunilor
Consiliul Local Oradea a aprobat, în ședința de joi, 24 septembrie, indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea a două străzi din cartierul Episcopia: Popasului și Căpșunilor.
-
Percheziții la „Asociația pentru micuțul Noel”, într-un dosar cu un prejudiciu de peste 28 de milioane de lei - Delapidare cu fonduri donate pentru copii bolnavi
Zece percheziții au fost efectuate, joi, în București, Valea lui Mihai, Curtuișeni, Borș și Oradea, la sediile unor firme și la domiciliile unor persoane, vizat de descinderi fiind președintele „Asociației pentru micuțul Noel” și colaboratorii săi. Anchetatorii susțin că peste 28 de milioane de lei din banii donați pentru copii bolnavi au fost deturnați din fondurile asociației.
Azi, 25 septembrie 2014
- 24 Septembrie 2014
- Citeste
Horoscop
- 24 Septembrie 2014
- Citeste
ANAF: Aprobarea regimului de declarare derogatoriu
În caz de inactivitate temporară, unitatea fiscală competentă poate aproba, la cererea contribuabilului, alte termene sau condiţii de depunere pentru următoarele declaraţii fiscale - Formularele 100, 101, 102, 103, 104, 120, 130, 300.
- 24 Septembrie 2014
- Citeste
Un titlu pentru o legendă a muzicii americane - Bob Dylan, omul anului
Bob Dylan, o legendă a muzicii americane, va primi titlul de "Omul Anului" din partea Fundaţiei MusiCares, într-o gală care va preceda ceremonia de decernare a premiilor Grammy, în luna februarie, a anunţat marţi această instituţie.
- 24 Septembrie 2014
- Citeste
Dr. Dre, pe primul loc în topul Revistei Forbes - Cel mai bogat artist hip-hop
Rapperul şi producătorul muzical Dr. Dre ocupă primul loc în topul celor mai bogaţi artişti hip-hop din lume, cu venituri estimate de 620 de milioane de dolari, a anunţat revista Forbes, transmite Reuters.
- 24 Septembrie 2014
- Citeste
Un dosar pentru spălare de bani şi evaziune fiscală - Creatoarea Irina Schrotter, la DNA
Creatoarea de modă Irina Schrotter, care a fost citată ieri să meargă la DIICOT, pentru a fi audiată împreună cu soţul ei într-un dosar în care se fac cercetări pentru fapte de spălare de bani şi evaziune fiscală, a declarat că va "răspunde solicitărilor autorităţilor".
- 24 Septembrie 2014
- Citeste
Keanu Reeves lansează o companie de motociclete - Pasionat de motoare
Actorul Keanu Reeves, protagonistul filmului "Speed: Cursa infernală", pasionat de viteză, a anunţat că îşi va lansa propria companie care va produce motociclete.
- 24 Septembrie 2014
- Citeste
Astăzi, de la ora 19.00, al doilea concert al stagiunii - Partituri celebre la Filarmonică
Orădenii vor asculta partituri celebre din Debussy şi Ravel, vor asculta un concert mai puţin cunoscut din repertoriul lui H. Weniawski şi se vor bucura de prezenţa a două nume sonore: dirijorul Gabor Ferenc şi violonistrul Zalai Antal.
- 24 Septembrie 2014
- Citeste
Liceul Teoretic Lucian Blaga - Au plantat pentru pace
Data de 22 septembrie a fost o zi specială pentru elevii din cadrul Liceului Teoretic Lucian Blaga. La fel ca în anii precedenţi, ei au vrut să se alăture altor şcoli din întreaga lume pentru a marca Ziua Internaţională a ONU pentru Pace, printr-o acţiune de plantare de copaci.
- 24 Septembrie 2014
- Citeste


