Victoria categorică din etapa precedentă (5-0 cu FC Zalău) nu avea cum să fie doar un accident pentru cei din Oșorhei astfel că ascensiunea a fost confirmată și în această rundă când bihorenii s-au impus în deplasare cu 3-2 (1-1) în fața celor de la Metalurgistul Cugir.
Titlurile zilei
-
Electrificarea căii ferate Cluj-Napoca - Oradea - Episcopia: Bihor - Stadiul fizic al lucrărilor
Compania Națională de Căi Ferate a prezentat progresul lucrărilor pe Lotul 4 Aleșd - Frontieră Ungaria, parte a proiectului „Electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Cluj-Napoca - Oradea - Episcopia Bihor”.
-
Avanpremiere, invitați și evenimente speciale - TIFF Oradea începe vineri
Cea de-a 9-a ediție TIFF Oradea aduce, între 25 și 27 septembrie, peste 30 de proiecții, cel mai mare număr de avanpremiere de până acum, filme premiate la festivalurile de la Cannes și Locarno și întâlniri cu regizori, actori și echipele filmelor. O selecție dedicată naturii și experiențe, precum „Beyond Frontiers” și „Picnic în Vie”, completează programul celor trei zile.
-
Centrul Cultural Multifuncțional din Oradea - Lucrările avansează la noua sală de spectacole
Consiliul Judeţean Bihor a anunţat că lucrările la Centrul Cultural Multifuncțional din Oradea au ajuns la un stadiu de 30%. Clădirea, care va avea o sală de spectacole cu peste 1.000 de locuri, două săli de conferințe cu câte 300 de locuri fiecare, un spațiu expozițional și un restaurant, trebuie finalizată până în luna octombrie a anului viitor.
-
Sute de persoane au participat la activitățile desfășurate de polițiști - „Săptămâna Prevenirii Criminalității”
Prevenirea victimizării minorilor, siguranța rutieră și siguranța în mediul online au fost principalele teme abordate de polițiștii bihoreni, prin activități interactive, demonstrații și întâlniri directe cu cetățenii.
-
Finala Campionatului Național al Școlilor de Bucătari - Școala de Gust, la Oradea
Județul Bihor va găzdui, în premieră, sâmbătă, 3 octombrie, o competiție gastronomică națională desfășurată sub egida Worldchefs - World Association of Chefs’ Societies.
-
O tânără de origine română a devenit Miss Italia 2026 - Sarah Rizea este sportivă de performanță
Sarah Rizea, o tânără de 18 ani de origine română, a câștigat titlul Miss Italia 2026. Finala concursului de frumusețe a avut loc luni seară, la Castelul Santa Severa, lângă Roma, și a fost prezentată de Giulia Salemi.
Renaşterea italiană în Cetatea Oradea - Curioşi să picteze pe basoreliefuri
În acest weekend, în grota roşie din Cetatea Oradea au luat startul o serie de evenimente culturale organizate de Asociaţia Noua Acropolă, sub egida "Renaşterea Italiană".
- 05 Octombrie 2014
- Citeste
in memoriam
- 05 Octombrie 2014
- Citeste
prima pagină
- 05 Octombrie 2014
- Citeste
Azi, 4 octombrie 2014
- 03 Octombrie 2014
- Citeste
Horoscop
- 03 Octombrie 2014
- Citeste
CJAPIA Bihor: Condiţii de modificare a cererilor unice de plată pe suprafaţă şi a celor din sectorul zootehnic
Având în vedere numărul mare de solicitări privind modificări ale Cererilor unice de plată pe suprafaţă respectiv a Cererilor unice de plată pentru sectorul zootehnic, Centrul Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (CJAPIA) Bihor informează fermierii cu privire la situaţiile speciale care pot apărea.
- 03 Octombrie 2014
- Citeste
CSM Digi Oradea - Amefa Arad - Poloiștii încep cursa pentru al 9-lea titlu
O nouă ediție a Superligii Naționale de polo, cea de-a 84-a, pornește la drum în acest sfârșit de săptămână. Multipla campioană a României va întâlni la bazinul olimpic Ioan Alexandrescu formația AMEFA Arad, astăzi, cu începere de la ora 10.00, și de la 17.00.
- 03 Octombrie 2014
- Citeste
CS Universitatea Cluj-Napoca - CSM-U Oradea - Diferenţă mare de valoare
O nouă ediție a Ligii Naționale de baschet masculin pornește la drum în acest sfârșit de săptămână. Vicecampionii României vor evolua astăzi de la ora 18.00, în deplasare, împotriva celei de-a doua echipe a Clujului în Liga Naţională, nou-promovata, CS Universitatea.
- 03 Octombrie 2014
- Citeste
HC Rom Cri Brașov - CSM Oradea - Favoriţi la victorie
Cea de-a patra etapă din cadrul Seriei B a Diviziei A la handbal masculin oferă premisele necesare unei victorii pentru handbaliștii orădeni. CSM Oradea va întâlni astăzi, cu începere de la ora 12.00, formația clasată pe locul 12, HC Rom Cri Brașov.
- 03 Octombrie 2014
- Citeste
Foto Crişana
Crişana Digitală


