O nouă ediție a Ligii Naționale de baschet masculin pornește la drum în acest sfârșit de săptămână. Vicecampionii României vor evolua astăzi de la ora 18.00, în deplasare, împotriva celei de-a doua echipe a Clujului în Liga Naţională, nou-promovata, CS Universitatea.

Acest prim joc din campionat oferă ocazia reabilitării după eliminarea din primul tur al Cupei României după ce în sezonul trecut orădenii au jucat finala acestei competiții. Clujenii probabil nu vor pune mari probleme într-un joc în care, după revenirea lui Subotic și a lui Krapic, baschetbaliștii lui Cristian Achim vor putea lucra la omogenizarea relațiilor de joc, precum și la îmbunătățirea fazei defensive si mai cu seamă a procentajului recuperărilor, capitol la care au suferit cel mai mult în meciurile de cupă cu CSU Sibiu, pierdute cu 81-83 şi 80-82. Şi CS Universitatea a fost eliminată din Cupa României, 69-88 şi 52-77, cu Timba Timişoara. Roș-albaștrii au ocazia să înceapă cu dreptul un campionat care se anunță foarte dificil, dacă privim adversari precum CSU Asesoft Ploiești, Steaua CSM București sau BC Timișoara, formații care s-au întărit masiv în perioada precompetițională. Într-o altă ordine de idei, managemetul echipei orădene a demonstrat în ultimii ani că la Oradea se poate face performanță. În acest sens, cu toate că CSM-U Oradea s-a despărțit de trei dintre titularii sezonului cu cel mai bun rezultat din istoria clubului, noile achiziții ar trebui să le ia locul cu succes. Marcus Hatten a arătat până în acest moment că este un jucător de clasă, care poate face diferența într-un joc. Pivotul Pantic, cu toate că nu este pus la punct cu pregătirea fizică, arată că îl poate înlocui pe Denison, iar Guțoaia, după ce își va reveni în urma accidentării, cu siguranță va aduce un plus în jocul roș-albaștrilor, după cum a evoluat în jocurile de calificare pentru Campionatul European de anul viitor. În ceea ce-l privește pe Ante Krapic, conducerea echipei de baschet are încredere că va suplini cu brio plecarea lui Titus Nicoară. Luându-i individual, fiecare jucător nou-venit are suficiente calități pentru a ține ridicat nivelul de joc prestat de CSM-U Oradea în ultimii ani. Cheia succesului va fi modul în care aceștia vor putea fi puși să joace ca o adevărată echipă, ceea ce a reprezentat punctul forte al orădenilor în ascensiunea avută până acum.

Celelalte meciuri ale etapei:

BC Timișoara - Steaua CSM București, BC Mureș - Gaz Metan Mediaș, Energia Târgu Jiu - SCM U Craiova, Timba Timișoara - BCM U Pitești și U Banca Transilvania Cluj - CSU Asesoft Ploiești. CSU Atlassib Sibiu va sta.