Un tânăr orădean şi-a pierdut viaţa după ce a fost înjunghiat de mai multe ori de către un prieten. Crima oribilă a avut loc săptămâna trecută, în Oradea.
Titlurile zilei
-
Facultatea de Medicină și Farmacie, 35 de ani de tradiție și excelență academică - Din 15 octombrie, are propriul Spital Universitar Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea aniversează, în aceste zile, 35 de ani de existență. Cu acest prilej, au fost organizate o serie de conferințe și întâlniri academice la care au participat cadre didactice și studenți mediciniști, precum și invitați de marcă, profesioniști respectați, profesori universitari de la alte facultăți de profil din toată țara.
-
Decizia a fost anunțată joi, 15 octombrie - Alexandru Chira și-a dat demisia
Alexandru Chira a renunțat la mandatul de director general al Asociației pentru promovarea turismului din Oradea și regiune - Visit Oradea și la mandatul de director executiv al Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor - Oradea Heritage.
-
Peste 1700 de vizitatori la eveniment - Târgul Locurilor de Muncă
Organizat în cadrul proiectului RO-HU 00147 – „GEN-Green Energy Network”, în parteneriat cu autorități locale și internaționale, Târgul Locurilor de Muncă, cu accent pe sectorul energiei regenerabile, a fost un eveniment unic la nivel național, fiind singura bursă din România axată explicit pe domeniul energiilor verzi.
-
Premieră în sistemul public de sănătate din România - Centru de Excelență la Oradea
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor anunță obținerea unei importante recunoașteri internaționale: Secția Clinică de Chirurgie Oncologică și Chirurgie Generală a fost acreditată ca Centru de Excelență în Chirurgia Colorectală (Center of Excellence in Colorectal Surgery) de către Surgical Review Corporation (SRC), organizație independentă de acreditare medicală din Statele Unite ale Americii. Totodată, dr. Dănuț Dejeu, medic șef al secției, a obținut acreditarea individuală de Chirurg de Excelență.
-
Scrisorile scrise de mama Evei Heyman, la Muzeul Istoriei Evreilor - Ediție specială a seriei „Past.Forward”
Muzeul Istoriei Evreilor prezintă, sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 16.00, în premieră pentru public, trei scrisori cu valoare istorică și memorială, donate Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor (Oradea Heritage).
-
Începând de joi, 15 octombrie - Începe sezonul de încălzire 2026-2027
Termoficare Oradea a anunţat că, începând de azi, 15 octombrie, începe furnizarea agentului termic pentru încălzire în sezonul de iarnă 2026-2027. Consumatorii care consideră că în locuințele lor este suficient de cald sau care doresc să își gestioneze strict bugetul au posibilitatea de a opri sau reduce furnizarea energiei termice.
Un suedez pe banca României - Tomas Ryde, selecţionerul naţionalei feminine
Suedezul Tomas Ryde este noul antrenor al naţionalei de handbal feminin a României. Obiectivul lui Ryde este calificarea la Campionatul Mondial din decembrie în Danemarca.
- 09 Martie 2015
- Citeste
Meciuri în Liga Campionilor şi Cupa Ligii
Astăzi sunt progranate două jocuri retur din optimile de finală ale Ligii Campionilor şi un meci din semifinalele Cupei Ligii Profesioniste-Adeplast, după următorul program:
- 09 Martie 2015
- Citeste
Poiana Budureasa Vaşcău - Unirea Valea lui Mihai 2-1 (0-0) - Mutare inspirată
Indiscutabil, în această partidă, văşcăuanii au realizat cea mai bună prestaţie din ultimile sezoane, iar victoria, chiar obţinută la limită, a fost meritată.
- 09 Martie 2015
- Citeste
Omagiu martirilor neamului din închisorile comuniste - Ziua Foştilor Deţinuţi Politici
Un prinos de rugăciune a fost adus, ieri, martirilor care au îndurat ani în şir ororile temniţelor comuniste, cu prilejul Zilei Foştilor Deţinuţi Politici, care se marchează în fiecare an pe 9 martie.
- 09 Martie 2015
- Citeste
Delictele silvice, în atenţia poliţiştilor - Razii de amploare
Sute de autovehicule au fost controlate la sfârşit de săptămână de poliţiştii bihoreni, în cadrul mai multor razii vizând delictele silvice. Cei prinşi că transportau lemne fără acte sau că au tăiat arbori ilegali au fost, după caz, amendaţi ori sau ales cu dosare penale.
- 09 Martie 2015
- Citeste
Teatrul Rus de Operă şi Balet „Serj Lifari", la Oradea - „Lacul lebedelor" pe scena Casei Sindicatelor
După succesul de care s-a bucurat spectacolul de balet „Spărgătorul de nuci", orădenii au din nou ocazia de a viziona un spectacol de balet. De această dată este vorba despre „Lacul lebedelor", în interpretarea trupei „Serj Lifari".
- 09 Martie 2015
- Citeste
Decese - Comemorări
- 09 Martie 2015
- Citeste
Prima pagină
- 09 Martie 2015
- Citeste
8 Martie la Grădiniţa cu program prelungit nr. 45 - Pentru tine, mama mea
Copiii grupei mici/A din cadrul Grădiniţei cu program prelungit nr. 45 (director prof. Rodica Ciocan), îndrumaţi de educatoarele Floare Bernad şi Maria Irimuş-Jurcuţ, s-au gândit să facă din ziua de vineri o zi specială pentru mămicile, bunicile ori mătuşile lor, o avanpremieră a zilei de 8 Martie.
- 09 Martie 2015
- Citeste


