Deplasarea la Turda a coincis cu un eşec pentru CSC Sânmartin, care a piedut la limită meciul din etapa 21 a Ligii a III-a cu echipa locală Arieşul. Diferenţa dintre cele două echipe a fost făcută de o lovitură de la 11 metri transformată de gazde în finalul primei reprize.
Titlurile zilei
-
ANAF Antifraudă verifică 180 de case de schimb valutar - Operațiunea FOCUS
Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) verifică, simultan, 180 de case de schimb valutar din întreaga țară, în cadrul Operațiunii FOCUS - Fiscalizarea Operațiunilor și Conformarea Unităților de Schimb, potrivit unui comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).
-
Investiții în energie regenerabilă și sisteme de stocare - Finanțări de până la 10 milioane de euro
Primăriile, consiliile județene și alte instituții publice pot accesa finanțări nerambursabile de până la 10 milioane de euro pentru investiții în producerea și stocarea energiei electrice din surse regenerabile.
-
Dar există și o piață reală pentru această competență? Oradea caută traineri SEO
Fundația CREFOP a publicat, pe 15 septembrie, un anunț prin care caută traineri pentru programele sale viitoare de pregătire. Printre domeniile menționate se află marketingul digital și SEO, utilizarea Microsoft Excel și reziliența profesională.
-
Nunta de Aur - 25 de cupluri din Oradea, premiate
City managerul Sebastian Lascu a premiat miercuri, 16 septembrie, în Sala Mare a Primăriei Oradea, 25 de cupluri care au împlinit 50 de ani de căsnicie, în cadrul celei de-a douăsprezecea ediții din acest an a evenimentului „Nunta de Aur”.
-
Casă tradițională românească construită și inaugurată la Bădăcin sau... Minunea timpului oferit în dar
A fost odată ca niciodată... însă ceea ce va urma nu este o poveste, dar va deveni cu siguranță o poveste pe măsură ce timpul va cerne printre oameni și amintirile lor. O poveste bună nu se naște din nimic, sau dintr-o imaginație abundentă, ea are în miezul ei acel sâmbure de adevăr în care palpită viața și nu o va lăsa să dispară, atâta vreme cât vor exista oameni care adoră poveștile bune.
-
Cum se folosesc insulele ecologice digitalizate - Instructaj pentru locatari
Reprezentanții Primăriei Oradea au avut marţi, 15 septembrie, prima întâlnire în teren cu reprezentanții a 13 asociații de proprietari din zona străzii Sovata, cărora le-au fost arondate 20 de insule ecologice, amplasate în zona Sovata, nr. 24.
CS Oşorhei - Avântul Reghin 3-0 - Au stopat seria înfrângerilor
După cinci eşecuri consecutive, CS Oşorhei a reuşit să se redreseze la sfârşitul săptămânii trecute, când a surclasat (3-0) pe teren propriu un adversar modest, Avântul Reghin.
- 26 Aprilie 2015
- Citeste
Rezultate din Liga IV
- 26 Aprilie 2015
- Citeste
O zi întreagă cu animalele de la Zoo - Ziua părinţilor adoptivi
Zeci de părinţi adoptivi ai animalelor de la Grădina Zoologică au avut sâmbătă, 25 aprilie, posibilitatea de a petrece o zi întreagă cu acestea, îngrijindu-le, dându-le de mâncare sau jucându-se cu ele.
- 26 Aprilie 2015
- Citeste
Peste 20 de echipe şi-au prezentat "creaţiile" - Studenţi şi elevi în "Robot Chalenge"
Studenţi din toată România, dar şi elevi ai Liceului Don Orione, grupaţi în 25 de echipe, au participat la cea de-a VI-a ediţie a concursului Robot Challenge Oradea.
- 26 Aprilie 2015
- Citeste
in memoriam
- 26 Aprilie 2015
- Citeste
prima pagină
- 26 Aprilie 2015
- Citeste
S-a deschis sezonul motociclistic 2015 - Motoarele au "invadat" Oradea
În judeţul Bihor, sezonul motociclistic a fost deschis sâmbătă, 25 aprilie, cu o paradă a motoarelor, care au defilat pe străzile Oradiei, însoţite de echipaje ale poliţiei. Pentru al cincilea an consecutiv, evenimentul a fost organizat de clubul White Wolves MC.
- 26 Aprilie 2015
- Citeste
Horoscop
- 24 Aprilie 2015
- Citeste
Calendarul zilei 25 aprilie 2015
- 24 Aprilie 2015
- Citeste


