Daniel Pancu, retras din activitate la finalul sezonului precedent, a fost instalat în funcţia de preşedinte al grupării FC Rapid, a declarat, pentru agenţia de presă Mediafax, acţionarul majoritar al clubului giuleştean, Valerii Moraru.
Titlurile zilei
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
Concurând cu 40 de arcaşi din toată ţara, doi bihoreni au prins podiumul la Moneasa
Clubul de tir cu arcul Blueline Nojorid a urcat pe podiumul concursului 3D Bowhunter Open, desfăşurat recent la Moneasa, în judeţul Arad la fel ca şi White Lion Oradea.
- 08 Iulie 2015
- Citeste
FC Tskhinvali - FC Botoșani - A fi sau a nu fi în Liga Europa
La debutul în cupele europene, echipa FC Botoșani a reușit doar un rezultat de egalitate (1-1) pe teren propriu cu georgienii de la FC Tskhinvali. Returul, în care sunt obligați să marcheze cel puțin o dată pentru a spera la calificare, se dispută în Georgia astăzi, de la ora 19.00, și va fi transmis în direct de postul DigiSport 1.
- 08 Iulie 2015
- Citeste
Tecău şi Mergea se vor duela în penultimul act - Un român în finală la Wimbledon
Perechea Florin Mergea/Rohan Bopanna (România/India), cap de serie numărul 9, s-a calificat în semifinalele probei de dublu de la Wimbledon şi vor întâlni cuplul Horia Tecău/Jean-Julien Rojer (România/Olanda), cap de serie numărul 4.
- 08 Iulie 2015
- Citeste
S. Williams vs. M. Sharapova - Finala din semifinale
Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, liderul ierarhiei mondiale, s-a calificat în semifinale la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului unde se va duela într-un meci de vis cu rusoaica Maria Sharapova. Ambele semifinale se vor disputa astăzi nu mai devreme de ora 13.30.
- 08 Iulie 2015
- Citeste
S-a încheiat telenovela verii - Teixeira, două sezoane Astra Giurgiu
Mijlocaşul portughez Filipe Teixeira, al cărui contract cu Petrolul Ploieşti a expirat la 1 iulie, va evolua în următoarele două sezoane la Astra Giurgiu, a anunţat gruparea finanţată de Ioan Niculae.
- 08 Iulie 2015
- Citeste
in memoriam
- 08 Iulie 2015
- Citeste
prima pagină
- 08 Iulie 2015
- Citeste
Azi, 8 iulie 2015
- 07 Iulie 2015
- Citeste
Horoscop
- 07 Iulie 2015
- Citeste


