Sute de cavaleri, luptători și domnițe din Polonia, Cehia, Croația, Ungaria, Serbia, Belgia și România au readus la viață atmosfera Evului Mediu prin tabere, ateliere de meșteșuguri și demonstrații de luptă, în cadrul unei noi ediții a Festivalului Medieval.
Titlurile zilei
-
Toate școlile și grădinițele din Oradea - Dotate prin fonduri europene
Primăria Oradea, prin Direcția de Management Proiecte cu Finanțare Internațională, a finalizat proiectul privind dotarea unităților de învățământ preuniversitar din municipiu. Proiectul, finanțat 100% prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a avut o valoare totală de 75.218.201,52 lei (TVA inclus).
-
O resursă practică pentru predarea fizicii atomice, nucleare și medicale - Profesor din Oradea lansează „De unde știi?”
Profesorul de fizică și matematică Patrick-Joshua Biro lansează o nouă ediție a volumului său dedicat predării fizicii atomice, nucleare și medicale. Cartea, intitulată acum „De unde știi?”, pornește de la o întrebare simplă, dar dificilă pentru orice profesor: cum putem distinge un răspuns corect de o înțelegere bazată pe rigoare și pe dovezi?
-
Cutia Bebelușului ajunge pentru prima dată în Bihor: Sprijin pentru mame și bebeluși
Programul Cutia Bebelușului ajunge pentru prima dată în județul Bihor, în cea de-a patra ediție națională a programului derulat de Asociația SAMAS și finanțat de Fundația OMV Petrom. Astfel, 130 de mame și nou-născuții lor din 35 de comunități vulnerabile din județ vor primi sprijin material și consiliere prin Asociația SAMAS, cu ajutorul unei rețele locale de 35 de specialiști.
-
DPPD al UO, în topul instituțiilor de învățământ - Performanțe de excepție
La împlinirea a 30 de ani de la înființare, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD) al Universității din Oradea își reconfirmă valoarea.
-
Tinerețe, credință și comuniune - Tabăra Națională „Tradiție și Noutate”
Timp de șapte zile, între 24 și 30 august, Oradea a devenit loc de întâlnire, rugăciune și prietenie pentru 60 de tineri veniți din toate regiunile țării. Cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani, aceștia au participat la Tabăra Națională de Tineret „Tradiție și Noutate”, organizată în acest an, la nivelul Mitropoliei Ardealului, de Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, prin Biroul pentru cateheză și activități cu tineretul.
-
Pompierii au evacuat din casa de la care au pornit flăcările, un adolescent de 14 ani și câinele acestuia - Trei locuințe afectate de un incendiu
Un incendiu a izbucnit, miercuri, la o casă de pe strada Lugojului din Oradea. Flăcările au pornit de la o magazie, cel mai probabil din cauza unui cablu electric defect, și s-a extins rapid la alte două locuințe învecinate, favorizat de faptul că anexele și locuințele erau alipite.
Proiect în premieră la Penitenciarul Oradea - Realitatea virtuală în reabilitare
Penitenciarul Oradea a fost premiat pentru pilotarea, în premieră națională, a unui proiect inovator în activitățile de reintegrare socială a deținuților.
- 06 Iulie 2025
- Citeste
„Tu, dar mai bun”, prima ediție - Tabără pentru tineri
Asociația RiseTeen Academy a organizat la Oradea, în perioada 1–6 iulie, prima ediție a taberei educaționale „Tu, dar mai bun”, un proiect unic dedicat dezvoltării personale și profesionale a adolescenților.
- 06 Iulie 2025
- Citeste
Acuzații din interiorul Autorității Vamale Române despre punctele maxime de corupție - Vama Bihor, pe lista neagră
Noi acuzații vin din interiorul Autorității Vamale Române, de data aceasta referitoare la evaziunea fiscală din vămile românești, cu precădere cele din Constanța, Prahova, Cluj și Bihor unde sunt „punctele cu grad maxim de evaziune”, susțin avertizorii de integritate. Prin activitățile ilegale se destabilizează bugetul României și generează evaziune de peste 5 miliarde de lei anual, vama devenind epicentrul corupției, traficului de influență și paravanul rețelelor infracționale transfrontaliere”.
- 06 Iulie 2025
- Citeste
Reprezentanții celor cinci facultăți de profil se vor întâlni la Oradea - „Pentagonul facultăților de fizică”
Studenți, masteranzi și doctoranzi ai celor cinci facultăți de profil din România: București, Cluj, Iași, Timișoara și Oradea, se vor întâlni în orașul de pe Crișul Repede la, deja tradiționalul, „Pentagon al facultăților de fizică”.
- 06 Iulie 2025
- Citeste
Conferinţă inedită la Oradea - Viața trăită în tradiție a oamenilor de la sat
Uniunea Județeană a Pensionarilor Bihor a organizat, în urmă cu câteva zile, o conferință dedicată tradiţionalei zile a Sânzienelor.
- 06 Iulie 2025
- Citeste
Egiptean înecat în Oradea - Tânărul era cu doi prieteni în zona Silvaș
Un tânăr egiptean s-a înecat, duminică, în apele Crișului Repede, în zona Silvaș din Oradea.
- 06 Iulie 2025
- Citeste
Expoziţie de artă naivă, în spaţiul cultural de la sinagogă - Paradisul, posibil
Într-o lume marcată de iluzia progresului și pierderea sacrului, pânzele Luciei Conţan devin un spațiu simbolic al reîntoarcerii la nevinovăție, speranță și lumină.
- 06 Iulie 2025
- Citeste
Incendiu de vegetație în Leș
Un incendiu de vegetație a cuprins, azi, mai multe hectare în localitatea Leș. Pompierii reamintesc bihorenilor faptul că arderea vegetației uscate este strict interzisă.
- 06 Iulie 2025
- Citeste
Elevi și cadre didactice din Maramureșul istoric, la Oradea - O tradiţie neîntreruptă de peste 20 de ani
Un grup de elevi și cadre didactice din Maramureșul istoric a participat vineri, 4 iulie, la manifestarea de comemorare a consulului general dr. Mihai Marina, în acest an împlinindu-se 13 ani de la montarea plăcii comemorative pe clădirea Muzeului Memorial „Aurel Lazăr”.
- 04 Iulie 2025
- Citeste


