Podul Mareşal Constantin Prezan a fost închis începând de vineri după-amiază până în sâmbătă dimineaţa, perioadă în care a fost testată rezistenţa construcţiei, astfel încât să poată fi recepţionată lucrarea.
Titlurile zilei
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
in memoriam
- 26 Iulie 2015
- Citeste
prima pagină
- 26 Iulie 2015
- Citeste
Virgil Bercea, predica despre fericire - Întâlnirea naţională a tineretului catolic
În perioada 22-26 iulie, la Cluj-Napoca a avut loc cea de-a XIII-a ediţie a Întâlnirii naţionale a tineretului catolic.
- 26 Iulie 2015
- Citeste
Vișinescu, condamnat la 20 de ani de închisoare - O sentinţă dură
Alexandru Vișinescu, primul comandant de penitenciar din perioada comunistă trimis în judecată, a fost condamnat, de Curtea de Apel București, la 20 de ani de închisoare, urmând a fi și degradat militar.
- 25 Iulie 2015
- Citeste
Azi, 25 iulie 2015
- 24 Iulie 2015
- Citeste
Horoscop
- 24 Iulie 2015
- Citeste
Utilizarea corectă a Bazei de Date cu Preţuri de Referinţă a AFIR
În scopul unei mai bune înţelegeri a acestui instrument de lucru, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale face clarificări privind scopul şi utilizarea Bazei de Date cu Preţuri de Referinţă pentru maşini, utilaje şi echipamente specializate.
- 24 Iulie 2015
- Citeste
Un nou atac armat în SUA - Seceraţi în cinematograf
Un bărbat înarmat a deschis focul într-un cinematograf din oraşul Lafayette, în statul american Louisiana, joi seara, omorând două persoane şi rănind alte şapte, după care s-a sinucis, au anunţat autorităţile.
- 24 Iulie 2015
- Citeste
Declaraţie à laDepardieu: "Belarus e Elveţia"
Actorul francez Gerard Depardieu a petrecut o zi în Belarus, la invitaţia preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, comparând această ţară cu Elveţia.
- 24 Iulie 2015
- Citeste


