Lucrările de restaurare a mausoleului indian Taj Mahal, unul dintre cele mai vizitate monumente din lume, menite să elimine nuanța gălbuie provocată de poluare, astfel încât marmura să-și recapete strălucirea inițială, vor dura nouă ani.
Titlurile zilei
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
UE adună bani - Buget pentru refugiaţi
Statele Uniunii Europene (UE) trebuie să asigure fonduri suplimentare în valoare de 330,7 milioane de euro la bugetul Uniunii, pentru ca să se acţioneze aşa cum s-a promis în gestionarea crizei migraţiei, a anunţat miercuri Comisia Europeană (CE).
- 01 Octombrie 2015
- Citeste
Steagul palestinian, arborat la ONU - Dialog răstit israelo-palestinian
Steagul palestinian a fost arborat pentru prima dată la sediul ONU de la New York, în cadrul unei ceremonii la care a participat preşedintele Autorităţii Palestiniene (AP) Mahmoud Abbas, după ce acesta a dezavuat, miercuri, în Adunarea Generală, acordurile cu Israelul.
- 01 Octombrie 2015
- Citeste
Rusia şi SUA la un pas de confruntare militară în Siria - Negocieri militare urgente
Moscova şi Washingtonul au convenit să poarte discuţii militare, după intrarea dramatică a Moscovei în războiul din Siria, au anunţat John Kerry şi Serghei Lavrov la ONU, adăugând că au elaborat propuneri de relansare a procesului politic de pace sirian.
- 01 Octombrie 2015
- Citeste
La Liceul Teoretic "Aurel Lazăr" din Oradea - Două concursuri naţionale într-o singură zi
Liceul Teoretic "Aurel Lazăr" a fost pentru două zile gazda a două concursuri naţionale de anvergură: "Bune practici în educaţia pentru protecţia mediului" şi "Copiii şi drepturile lor".
- 01 Octombrie 2015
- Citeste
Cine ne conduce?
A trecut suficient de mult timp și s-au petrecut destule, ca să putem avea o analiză mai clară asupra polilor de putere din România, după 2014.
- 01 Octombrie 2015
- Citeste
Tinerii cu Sindrom Down vă invită la masă - Cină inedită la restaurantul Egalitas
Egalitas este un restaurant temporar organizat în complexul Posticum, în care tinerii cu dizabilităţi, coordonaţi de personal calificat, participă activ la pregătirea mâncării şi la servirea mesei pentru orădeni. De această dată, banii adunaţi din vânzare vor ajunge la Asociaţia Down Oradea.
- 01 Octombrie 2015
- Citeste
Search and Rescue a ajuns la ce-a de-a şaptea ediţie - Salvatori din toată ţara la Băile Felix
Sute de specialişti în domeniul salvării în situaţii de urgenţă se reunesc, în perioada 30 septembrie - 4 octombrie, la Hotel Internaţional din Băile Felix, pentru a participa la cea de-a şaptea ediţie a Conferinţei Naţionale de Medicină de Urgenţă şi Salvări în Situaţii Speciale "Search and Rescue 2015".
- 01 Octombrie 2015
- Citeste
Hotelul Parc, deschis temporar publicului - Manifestări culturale în vechea grădină
Hotelul Parc, o adevărată comoară arhitectonică, lăsat să se degradeze de către actualii proprietari, îşi va redeschide porţile, pentru trei zile, pentru a găzdui o serie de manifestări culturale.
- 01 Octombrie 2015
- Citeste
Mai puţini profesori, mai mulţi studenţi. A început noul an universitar - Proteste şi concedieri
Momente festive ieri, la Universitatea din Oradea, odată cu începerea noului an. Sala Polivalentă a fost plină ochi, iar momentele cheie le-au constituit premierea studenţilor care au intrat cu notă maximă la facultate şi a cadrelor didactice care au ieşit la pensie.
- 01 Octombrie 2015
- Citeste


