Premierul spaniol, Mariano Rajoy, a fost lovit cu pumnul în faţă de un minor, în timpul unui eveniment de campanie desfăşurat miercuri în regiunea sa natală Galicia, cu ocazia alegerilor generale de duminică, potrivit imaginilor difuzate de televiziuni, relatează Reuters.
Titlurile zilei
-
Sisteme fotovoltaice pe clădiri publice și capacitate de stocare în Episcopia Bihor - Noi investiții în energie regenerabilă
Consiliul Local Oradea a aprobat documentațiile pentru două noi investiții în domeniul energiei regenerabile: instalarea unor sisteme fotovoltaice cu capacități de stocare la cinci obiective publice și realizarea unei capacități de stocare a energiei aferente parcului fotovoltaic de pe amplasamentul Depozitului de Zgură și Cenușă Episcopia Bihor.
-
Optimism la Asociația Infrastructura: telenovela de 22 de ani și o lovitură de imagine - Autostradă circulabilă în Bihor
Sunt șanse mari ca în decembrie să se deschidă circulația pe cei 28,55 kilometri ai Autostrăzii Transilvania dintre Biharia și Chiribiș și să se încheie astfel una dintre cele mai halucinante povești din infrastructura românească. Chiar dacă o inaugurare este posibilă la finalul lunii octombrie, inaugurarea celor 26,35 kilometri dintre Suplacu de Barcău și Chiribiș se va face probabil în noiembrie.
-
Aplicația RER Vest - Facturile pot fi plătite de pe telefon
Operatorul de salubritate RER Vest pune la dispoziția cetățenilor din Oradea și din zona metropolitană un nou instrument pentru plata facturilor de salubritate menajeră, accesibil direct de pe telefonul mobil.
-
Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici - Se modernizează străzile Popasului și Căpșunilor
Consiliul Local Oradea a aprobat, în ședința de joi, 24 septembrie, indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea a două străzi din cartierul Episcopia: Popasului și Căpșunilor.
-
Percheziții la „Asociația pentru micuțul Noel”, într-un dosar cu un prejudiciu de peste 28 de milioane de lei - Delapidare cu fonduri donate pentru copii bolnavi
Zece percheziții au fost efectuate, joi, în București, Valea lui Mihai, Curtuișeni, Borș și Oradea, la sediile unor firme și la domiciliile unor persoane, vizat de descinderi fiind președintele „Asociației pentru micuțul Noel” și colaboratorii săi. Anchetatorii susțin că peste 28 de milioane de lei din banii donați pentru copii bolnavi au fost deturnați din fondurile asociației.
-
Victimă descarcerată de pompieri - Accident în Oradea
Două persoane au fost transportate la spital în urma unui accident rutier produs joi, în jurul orei 12.50, pe strada Sfântul Apostol Andrei din Oradea. În eveniment au fost implicate două autoturisme și trei persoane, una dintre victime fiind încarcerată și extrasă de pompierii militari.
Vladimir Putin ameninţă - Doborâm orice avion turc
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, consideră că doborârea bombardierului rus a fost un "act inamic" al Turciei pentru a face pe placul Statelor Unite, avertizând că forţele ruse vor doborî orice aparat militar rus care va intra în Siria.
- 17 Decembrie 2015
- Citeste
Încetul cu încetul, şantierele oraşului finalizează din lucrări - Trag linie sub proiecte
Până luni, municipalitatea orădeană trebuie să anunţe finanţatorul cu privire la proiectele europene care nu vor fi finalizate până la sfârşitul anului şi pentru care Consiliul Local Oradea trebuie să-şi asume că le va termina în maximum 6 luni.
- 17 Decembrie 2015
- Citeste
Suspecţii fac parte dintr-un grup organizat basarabean şi au fost arestaţi - Au jefuit o bancă
Doi hoţi specializaţi în furtul din bănci au fost arestaţi preventiv după ce au furat din camera de valori a unei bănci sumele de bani ale unor bihoreni care îşi depozitaseră economiile în casete. Cei doi făceau parte dintr-un grup infracţional organizat care a acţionat inclusiv în Oradea.
- 17 Decembrie 2015
- Citeste
Caută fonduri pentru reabilitarea faţadelor - Primăria majorează chiriile
Administraţia Imobiliară Oradea propune Consiliului Local majorarea chiriilor pentru spaţiile deţinute de municipalitate. Vizate sunt organizaţiile non-profit, cabinetele medicale şi artiştii plastici care au închiriat 276 spaţii în peste 100 de clădiri.
- 17 Decembrie 2015
- Citeste
Grupa mijlocie B de la Grădinița nr. 30 s-au întâlnit cu Moş Crăciun - Serbarea "Fluturaşilor"
Moş Crăciun a sosit deja cu darurile la preşcolarii de la grupa mijlocie B, "Fluturaşi", din cadrul Grădiniţei cu program prelungit nr. 30 din Oradea.
- 17 Decembrie 2015
- Citeste
Serbare de final de an - Clopoţeii în concert
Elevii clasei I C de la Şcoala "Oltea Doamna" au încheiat anul acesta cu o serbare pregătită atât pentru părinţi, cât şi pentru Moşul, în încercarea de a-i convinge că au fost învăţăcei silitori, iar la anul care vine vor fi şi mai buni în toate.
- 17 Decembrie 2015
- Citeste
În careul de aşi la CM de handbal feminin - România a eliminat şi Danemarca
Naţionala de handbal feminin a României continuă să uimească la Campionatul Mondial din Danemarca. După un parcurs slab în grupă, cu eşecuri în faţa echipelor cu pretenţii, tricolorele au arătat o altă faţă în faza eliminatorie.
- 17 Decembrie 2015
- Citeste
Polo în scop caritabil - Progress şi foşti poloişti joacă pentru Vladimir
Cu două zile înainte de Crăciun, poloişti în devenire şi foşti practicanţi ai acestui sport se vor reuni la Bazinul Acoperit "Crişul" pentru o cauză nobilă.
- 17 Decembrie 2015
- Citeste
TV-SPORT
- 17 Decembrie 2015
- Citeste


