Saca, străveche vatră românească, este mai bogată cu un monument; și nu este unul ca atâtea altele, ci este unic! Este unic pentru că pe el sunt dăltuite numele celor treisprezece eroi ai obștii, care au plecat, alături de alți tineri ca ei, la oaste, pe câmpurile de luptă ale celui de-al Doilea Război Mondial. Ei, cei treisprezece, nu s-au mai întors; a ajuns în sat doar vestea cumplită a morții lor, a jertfei supreme pe care au dat-o „pentru Neam și Țara lor”.
Titlurile zilei
-
A doua etapă a programului național. Școlile și liceele din Oradea pot obține pentru elevi - Burse digitale pe viață
Unitățile de învățământ din Oradea pot solicita pachete de câte trei burse digitale complete, fără costuri. Bursele acoperă toate materiile pentru clasele III-XII și pregătirea pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat, pe baza metodei RICAR.
-
Elevii Liceului de Arte, în vizită educațională - Lecție de chimie și inspirație
Elevii claselor a IX-a, a X-a B, C și D, de la Liceul de Arte Oradea, au participat, în cadrul programului „Școala Altfel”, la o activitate educativă deosebită la Barshaker Oradea.
-
Două concerte într-un singur spectacol - Madrigal de Crăciun, la Oradea
Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” susține, în luna decembrie, turneul național „Madrigal de Crăciun”, cu zece spectacole organizate în opt orașe din România, printre care și Oradea.
-
Spitalul Județean Bihor, premiat la Gala Elitelor Medicale 2026 - Excelență în management spitalicesc
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor a fost distins cu premiul „Excelență în Management Spitalicesc”, în cadrul celei de-a VIII-a ediții a Galei Elitelor Medicale, desfășurată vineri, 16 octombrie, la Cluj-Napoca. Distincția a fost primită de managerul spitalului, dr. Gheorghe Carp, în numele întregii echipe a unității medicale.
-
Sute de liceeni din Oradea, învățați de polițiști cum o singură decizie greșită le poate schimba viitorul - Responsabil azi, mâine în siguranță!
„Ce se întâmplă când o glumă depășește limita legii?”, „De la ce vârstă răspunde penal un minor?”, „Poate o singură decizie greșită să schimbe un viitor?”- acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care elevii din Oradea au fost provocați să găsească răspunsuri în cadrul Proiectului „Responsabil azi, mâine în siguranță!”.
-
Polițiștii au percheziționat un imobil în care erau depozitate 1.450 de pachete de țigări - Reținută pentru contrabandă cu țigări
O femeie de 51 de ani din Oradea a fost reținută de polițiști și ulterior plasată sub control judiciar într-un dosar de contrabandă cu țigări.
De la Barajul Leșu către satul de vacanță Coada Lacului - Licitație pentru proiectarea modernizării drumului
Consiliul Județean Bihor a lansat procedura de achiziție publică pentru elaborarea documentațiilor tehnico-economice necesare modernizării drumului dintre Barajul Leșu și satul de vacanță Coada Lacului, în lungime de 8,74 km.
- 21 Septembrie 2026
- Citeste
În cartierul Ioşia, investiție finalizată - Bazin de înot inaugurat
Inaugurarea oficială a bazinului de înot didactic din Ioșia, situat pe str. Alexandru Cazaban nr. 47A, a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute. La eveniment au participat ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, primarul municipiului Oradea, Florin Birta, președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, și prefectul județului, Marcel Dragoș.
- 21 Septembrie 2026
- Citeste
Seria 11 - Distribuirea biletelor de tratament balnear
Casa Județeană de Pensii Bihor anunță începerea procesului de distribuire a biletelor de tratament balnear aferent seriei 11, cu dată de începere a sejurului din 4 octombrie.
- 21 Septembrie 2026
- Citeste
Orădenii, așteptați să facă mișcare la Crosul Inimă de Leu - Invitație la alergare la sfârșitul săptămânii
La finele acestei săptămâni, mai exact duminică, 27 septembrie, de la ora 10:00 (înscrierile încep de la ora 9:15), se va da startul unei noi ediții a tradiționalei competiții de alergare Crosul Inimă de Leu. Întrecerea, care se adresează tuturor, se va desfășura pe pista de alergare din incinta Bazei Sportive CSM Oradea de la Arena Antonio Alexe (Cartier Ioșia).
- 21 Septembrie 2026
- Citeste
Pe strada Ogorului, autovehicule fără stăpân
În urma verificărilor efectuate de Poliția Locală Oradea, au fost depistate pe domeniul public al municipiului Oradea patru autovehicule presupuse a fi fără stăpân.
- 21 Septembrie 2026
- Citeste
Romică Țociu și Cornel Palade vin la Oradea - „Comedie la Maxim!”
Oradea se pregătește pentru o seară plină de umor, energie și bună dispoziție. Turneul Național Muzical Gold Music 2026, care include și o secțiune dedicată comediei românești, ajunge la Oradea cu unul dintre cele mai îndrăgite duo-uri ale scenei românești: Romică Țociu și Cornel Palade.
- 21 Septembrie 2026
- Citeste
Recenzie - Emil Cioran, Pe culmile disperării, Ed. Humanitas, 2006
Emil Cioran (1911-1995) a fost un filozof și scriitor român, devenit apatrid și stabilit în Franța (1945), unde a trăit până la moarte ca apatrid, fără să ceară cetățenia franceză. Prima sa carte, Pe culmile disperării a apărut în România, în 1934. Deși nu a fost membru al Mișcării Legionare, în tinerețe a simpatizat cu această mișcare, aducând laude lui Corneliu Zelea Codreanu. Scriitorul român a trăit și a scris mai mult în Franța.
- 21 Septembrie 2026
- Citeste
Sărbătoare la poalele Munților Apusenilor - Zilele Orașului Ștei, la a XXVIII-a ediție
Consiliul Local Ștei, Primăria Orașului Ștei, în colaborare cu Casa de Cultură „Miron Pompiliu” Ștei vor organiza, la finalul acestei săptămâni, Zilele Orașului Ștei, ajunse la ediția a XXVIII-a.
- 21 Septembrie 2026
- Citeste
Delegaţie din Vadu Crișului la Hajdúszoboszló - Întâlnire a localităților înfrățite
Hajdúszoboszló a fost gazda Festivalului de Vin și Gastronomie la sfârșitul săptămânii trecute. În același timp, a avut loc întâlnirea comună a localităților înfrățite cu orașul, la care a participat și delegația din Vadu Crișului, reprezentată de primarul Dorel Cosma și viceprimarul Hasas Ioan. Cele două localități au încheiat oficial acordul de înfrățire pe 2 septembrie 2022.
- 21 Septembrie 2026
- Citeste


