Comuna Vadu Crișului se poate mândri cu edificii culturale pe care puține comunități rurale le au. Acestea sunt: un muzeu etnografic creștin și un Centru de arte și creație creștină. După cum le spune și titlul, ele au fost gândite și realizate de harnicul preot paroh Sorin Mititean, cu sprijinul autorităților județene și locale, a primarului Dorel Cosma și a viceprimarului Ioan Hașaș.
Titlurile zilei
-
În cadrul FestiFall - Evenimente Oradea Heritage
Și în acest an, Oradea Heritage se alătură manifestărilor dedicate FestiFall, cu un program care aduce împreună arta contemporană, patrimoniul, arhitectura, muzica și poveștile orașului.
-
Se reia depunerea cererilor pentru certificatele de urbanism - Noile formulare, disponibile online
Primăria Oradea a anunţat că, începând de azi, 2 octombrie, se reia depunerea cererilor pentru eliberarea certificatelor de urbanism, după actualizarea formularelor și a documentațiilor necesare în conformitate cu noile prevederi legislative intrate în vigoare în luna august.
-
Autostrada Transilvania, sectorul Chiribiş - Biharia: Cursă contra-cronometru pentru deschidere
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii intenţionează să deschidă circulaţiei, anticipat, în luna decembrie, sectorul Chiribiş - Biharia al Autostrăzii Transilvania. În prezent, pe 90% din cei 28,5 km de drum a fost turnat asfalt.
-
Universitatea din Oradea are cei mai mulți studenți înscriși la licență din ultimul deceniu - Cea mai serioasă „recoltă”
Universitatea din Oradea începe anul universitar 2026-2027 cu 6.399 de studenți în anul I, dintre care 4.441 la studiile de licență - cea mai bună admitere la licență din ultimii zece ani -, și cu o ofertă academică în extindere, care include noi programe în limba engleză și noi domenii de doctorat, a anunțat joi rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. Constantin Bungău, la ceremonia oficială de deschidere a noului an universitar.
-
Autostrada Transilvania, între Suplacu de Barcău şi Chiribiş - Se va circula din 1 Decembrie
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Horaţiu Cosma, a anunţat că din 1 decembrie 2026, se va circula pe Autostrada Transilvania, tronsonul Suplacu de Barcău – Chiribiş.
-
Prefectura Bihor printre primele autorităţi care au depus cerere - Finanțare pentru capacități de stocare a energiei
Instituția Prefectului - Județul Bihor a fost printre primele 100 de autorități care au depus cereri de finanțare pentru capacități de stocare a energiei prin Fondul pentru Modernizare.
Agenda politică - Patru municipii au lansat Alianța Vestului
Primarii din Timișoara, Cluj-Napoca, Arad și Oradea au lansat, sâmbătă, la Timișoara, Alianța Vestului (AVE), parteneriat prin care vor să atragă fonduri europene direct de la Bruxelles pentru proiecte comune.
- 09 Decembrie 2018
- Citeste
Cei mai implicaţi oameni, premiaţi de Fundaţia Comunitară Oradea - Gala Comunităţii Bihorene
Fundația Comunitară Oradea a organizat, vineri, Gala Comunității Bihorene - ediția a II-a, găzduită de Hotel Ramada, ocazie cu care au fost premiate acele persoane, grupuri de inițiativă, organizații sau firme care schimbă în bine, încet și cu răbdare, de multe ori în anonimat, fața comunității noastre.
- 09 Decembrie 2018
- Citeste
Beiuș. Școala Gimnazială „Nicolae Popoviciu”, la jubileu!
Ziua de 6 Decembrie a fost marcată, la Beiuș, de festivitatea dedicată aniversării unei jumătăți de secol de activitate a Școlii Gimnaziale „Nicolae Popoviciu”, la eveniment participând foști și actuali profesori și elevi ai prestigioasei instituții de învățământ menționate, precum și numeroși invitați de onoare.
- 09 Decembrie 2018
- Citeste
Lansare de carte la Aleşd - „Flăcăii aleşdeni”
Sala de ședințe a Primăriei din Aleșd a fost neîncăpătoare, sâmbătă, pentru iubitorii sportului și în special ai fotbalului, pentru a intra în posesia singurei cărți despre fotbalul aleșdean, „Flăcăii aleșdeni”.
- 09 Decembrie 2018
- Citeste
Săliște de Vașcău. Școala Gimnazială Nr. 1 - „Nu uita că ești român”
Pe durata mai multor zile, mai precis în perioada 26 noiembrie - 6 decembrie, la Școala Gimnazială Nr.1 Săliște de Vașcău au avut loc nenumărate activități, sugestiv intitulate „Nu uita că ești român”, menite să cinstească aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire, care s-au finalizat joi, în zi de sărbătoare, cu un superb program artistic.
- 09 Decembrie 2018
- Citeste
Datini și Obiceiuri de Crăciun și Anul Nou - Festivalul „Asta-i datina străveche”
Peste 350 de copii și tineri din mai multe zone ale țării au sosit ieri, la Oradea, pentru a ne prezenta datinile străbune, în cadrul celei de-a VIII-a ediții a Festivalului de Datini și Obiceiuri de Crăciun și Anul Nou „Asta-i datina străveche”.
- 07 Decembrie 2018
- Citeste
Începând de azi, 7 decembrie - Liniile de autobuz 10 şi 23 circulă normal
OTL informează călătorii că, odată cu reluarea circulaţiei rutiere în intersecţia Calea Aradului - b-dul Decebal, începând de azi, 7 decembrie 2018, autobuzele alocate pe liniile 10 şi 23 circulă pe traseele normale.
- 07 Decembrie 2018
- Citeste
De Centenar - Cântece patriotice la Liceu Teoretic „Aurel Lazăr”
150 de elevi și profesori de la Liceul Teoretic „Aurel Lazăr” au participat vineri, de la ora 12.00, la Gala laureaților concursului „Cântecele Unirii”, un eveniment dedicat Centenarului în cadrul căruia au fost premiate clasele care au reușit să cânte cel mai frumos melodii patriotice.
- 07 Decembrie 2018
- Citeste
Fost director la Colegiile “Andrei Şaguna” şi "Partenie Cosma" - Închisoare cu executare
Fostul director al Colegiului Tehnic "Andrei Şaguna" şi al Colegiului Economic "Partenie Cosma" din Oradea, Răzvan Vonea, a fost condamnat de judecătorii de la Curtea de Apel la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, pentru fapte de corupţie. În acelaşi dosar au mai fost condamnate cu suspendarea executării pedepselor, Verghelia Tiurbe şi Oana Secară. Sentinţa judecătorilor de la Curtea de Apel Oradea vine după ce, iniţial, Tribunalul Bihor le-a achitat pe cele două femei iar pe Răvan Vonea prima instanţă l-a condamnat la închisoare, dar cu suspedare.
- 07 Decembrie 2018
- Citeste


