La început de primăvară, nu doar vremea, ci și vorbitul în public devine mai dezghețat. Acest lucru l-au confirmat membrii clubului de oratorie și leadership, Oradea Toastmasters, în cadrul concursului local „Discursuri dezghețate”, desfășurat miercuri, la hotelul Ramada.
Titlurile zilei
-
Facultatea de Medicină și Farmacie, 35 de ani de tradiție și excelență academică - Din 15 octombrie, are propriul Spital Universitar Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea aniversează, în aceste zile, 35 de ani de existență. Cu acest prilej, au fost organizate o serie de conferințe și întâlniri academice la care au participat cadre didactice și studenți mediciniști, precum și invitați de marcă, profesioniști respectați, profesori universitari de la alte facultăți de profil din toată țara.
-
Decizia a fost anunțată joi, 15 octombrie - Alexandru Chira și-a dat demisia
Alexandru Chira a renunțat la mandatul de director general al Asociației pentru promovarea turismului din Oradea și regiune - Visit Oradea și la mandatul de director executiv al Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor - Oradea Heritage.
-
Peste 1700 de vizitatori la eveniment - Târgul Locurilor de Muncă
Organizat în cadrul proiectului RO-HU 00147 – „GEN-Green Energy Network”, în parteneriat cu autorități locale și internaționale, Târgul Locurilor de Muncă, cu accent pe sectorul energiei regenerabile, a fost un eveniment unic la nivel național, fiind singura bursă din România axată explicit pe domeniul energiilor verzi.
-
Premieră în sistemul public de sănătate din România - Centru de Excelență la Oradea
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor anunță obținerea unei importante recunoașteri internaționale: Secția Clinică de Chirurgie Oncologică și Chirurgie Generală a fost acreditată ca Centru de Excelență în Chirurgia Colorectală (Center of Excellence in Colorectal Surgery) de către Surgical Review Corporation (SRC), organizație independentă de acreditare medicală din Statele Unite ale Americii. Totodată, dr. Dănuț Dejeu, medic șef al secției, a obținut acreditarea individuală de Chirurg de Excelență.
-
Scrisorile scrise de mama Evei Heyman, la Muzeul Istoriei Evreilor - Ediție specială a seriei „Past.Forward”
Muzeul Istoriei Evreilor prezintă, sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 16.00, în premieră pentru public, trei scrisori cu valoare istorică și memorială, donate Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor (Oradea Heritage).
-
Începând de joi, 15 octombrie - Începe sezonul de încălzire 2026-2027
Termoficare Oradea a anunţat că, începând de azi, 15 octombrie, începe furnizarea agentului termic pentru încălzire în sezonul de iarnă 2026-2027. Consumatorii care consideră că în locuințele lor este suficient de cald sau care doresc să își gestioneze strict bugetul au posibilitatea de a opri sau reduce furnizarea energiei termice.
Zestrea minerală a Maramureşului, la Oradea - Un buchet de flori de mină, în luna lui Mărţişor
Muzeul Orașului Oradea - Complex Cultural, împreună cu Muzeul Judeţean de Mineralogie „Victor Gorduza”, din Baia Mare, invită orădenii la expoziţia Zestrea Minerală a Maramureşului, care a fost inaugurată joi, 28 februarie.
- 28 Februarie 2019
- Citeste
Tarom a anulat cursele spre Barcelona și Milano - Oradea rămâne fără zboruri externe
Oradea rămâne fără zboruri internaționale, după ce cursele externe spre Barcelona şi Milano au fost anulate de compania Tarom, motivul invocat fiind interesul scăzut pentru bilete din partea potențialilor pasageri.
- 28 Februarie 2019
- Citeste
Procurorii au ieşit în faţa sediului; Judecătoria Oradea îşi suspendă activitatea - Protestul magistraţilor
Mai mulţi procurori din cadrul parchetelor orădene au ieşit în faţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, ieri, în semn de protest faţă de modificările aduse legilor justiţiei. Tot ieri, magistraţii din cadrul Judecătoriei Oradea au anunţat că îşi suspendă activitatea timp de o oră, zilnic, până în data de 8 martie.
- 28 Februarie 2019
- Citeste
Mărţişorul, simbolul renaşterii naturii la români - Tradiţie inclusă în patrimoniul mondial
Mărţişorul, un obiect-bijuterie prins într-un şnur alb cu roşu ce este oferit celor dragi pe 1 martie, a primit de-a lungul timpului semnificaţii diverse, de la vestitor al primăverii la simbol al renaşterii naturii. Din 2017, tradiţia este inclusă în lista patrimoniului imaterial al UNESCO.
- 28 Februarie 2019
- Citeste
Ştei. Un nou protest faţă de starea DN 76 - #VaiMamaNoastra
Administratorii paginii de facebook Drumul National 76 au anunţat pe rețeaua de socializare un nou protest faţă de starea DN 76. Aceştia au menţionat că protestul are toate avizele necesare și este autorizat.
- 28 Februarie 2019
- Citeste
Judecătoria Oradea întrerupe activitatea o oră pe zi
Şedinţele de judecată vor fi suspendate la Judecătoria Oradea, o oră pe zi, până în data de 8 martie, magistraţii adoptând decizia ca formă de protest faţă de OUG nr.7
- 28 Februarie 2019
- Citeste
Conferințele orădene, a doua întâlnire, marți, 5 martie - Despre kitsch. Strategii de supraviețuire
Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică de Oradea, prin Departamentul Cultural, coordonat de Rodica Indig, organizează marți, 5 martie, de la ora 18.30, conferința intitulată „Despre kitsch. Strategii de supraviețuire”.
- 27 Februarie 2019
- Citeste
Boala, descoperită în gospodăriile unor braconieri - Noi focare de pestă porcină
Trei focare de pestă porcină au fost descoperite în Şimian, porcii îmbolnăvindu-se după ce proprietarii lor au vânat ilegal un mistreţ pe care l-au adus acasă şi l-au preparat.
- 27 Februarie 2019
- Citeste
Două kilograme de rezină de cannabis au fost confiscate - Traficanţi prinşi în flagrant
Doi bărbaţi au fost reţinuţi, marţi, după ce au fost prinşi în flagrant de anchetatori în timp ce încercau să comercializeze două kilograme de haşiş, contra sumei de 5.500 euro. Cei doi vor fi prezentaţi judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.
- 27 Februarie 2019
- Citeste


