Secția Clinică de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie Copii – Băile 1 Mai, a fost, în perioada 20 – 21 aprilie, gazda mai multor evenimente care i-au făcut fericiți atât pe copiii, cât și pe medicii și personalul unității medicale.
Titlurile zilei
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
Oradea donează o pâine - Oameni cu suflet
Cea de-a patra ediție a acțiunii caritabile „Oradea donează o pâine” a avut loc marți, 23 aprilie, scopul organizatorilor fiind de a oferi minimul existențial, o pâine, unei persoane care chiar are nevoie de ea.
- 24 Aprilie 2019
- Citeste
144 de ani de la nașterea Episcopului - Expoziția „Valeriu Traian Frențiu”, la Oradea
Antimise ale Preasfinției Sale Valeriu Traian Frențiu, care datează din timpul regelui Ferdinand, al regelui Carol al II-lea, al Papilor Pius al XI-lea și Pius al XII-lea, hrisoave, Evanghelia, Potirul, un veșmânt arhieresc și o serie de fotografii de epocă, împreună cu numeroase simboluri inedite sunt accesibile publicului, în cadrul expoziției aflate în Cripta Catedralei „Sfântul Nicolae” din Oradea.
- 24 Aprilie 2019
- Citeste
Facultatea de Medicină și Farmacie - Dotări noi prin bunăvoința orădenilor
Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea a primit în dar, din partea Rotaract Club Oradea, un glucometru, un pulsoximetru, spirometru, tensiometru, un manechin de resuscitare și două microscoape digitale cu preparate histologice atașate.
- 24 Aprilie 2019
- Citeste
Timfloralis 2019 Timișoara. Șteianca Sorina Weselowski - Zeița Bendis a festivalului
Timișoara, orașul florilor, a fost „invadat” cu sute de mii de flori la finalul săptămânii trecute cu ocazia celei de-a cincea ediții a Festivalului Timfloralis, unde cele 22 de decoruri au fost îmbrăcate cu 320.000 de flori.
- 23 Aprilie 2019
- Citeste
Expoziție dedicată Sărbătorilor Pascale, la Biblioteca Județeană - Talent și creativitate
O expoziție cu lucrări realizate de către copii de la mai multe unități de învățământ din Oradea și Bihor, în cadrul proiectului „Ceata lui Pițigoi”, pot fi admirate până vineri, 26 aprilie, la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor.
- 23 Aprilie 2019
- Citeste
Traficul pentru autovehiculele de mare tonaj a fost restricţionat în Ungaria - Cozi kilometrice la ieşirea din ţară
Sute de autocamioane au format, încă din noaptea de luni spre marţi, cozi imense la ieşirea din ţară, prin PTF Borş, după ce, pe perioada Sărbătorilor Pascale catolice, traficul pentru autovehicule de mare tonaj a fost restricţionat.
- 23 Aprilie 2019
- Citeste
Radu Sergiu Ruba şi-a lansat cel de-al treilea volum - Romanul Guantanamo
La Muzeul Iosif Vulcan din Oradea a fost lansat ieri, romanul „Guantanamo”, de Radu Sergiu Ruba. Guantanamo, apărut la Editura Tracus Arte Bucureşti, în 2018, este cel de-al treilea roman al cunoscutului poet şi eseist, după “Demonul confesiunii” şi „O vară ce nu mai apune”.
- 23 Aprilie 2019
- Citeste
Securitatea şi sănătatea în muncă se deprind din școală - Concursul „Știu și aplic”
Colegiul Tehnic „Traian Vuia” din Oradea a găzduit joi, 18 aprilie, Concursul „Știu și aplic - securitatea şi sănătatea în muncă se deprind pe băncile şcolii”. La eveniment au participat 108 elevi şi 27 profesori coordonatori de la mai multe unităţi de învătâmânt din Bihor.
- 23 Aprilie 2019
- Citeste
Pentru slujba susținută de Papa Francisc la Blaj - Vestimentație obligatorie
Pelerinii care vor fi prezenți pe Câmpia Libertății de la Blaj, la vizita Papei Francisc, în 2 iunie, pot participa la slujbă doar dacă au ținută decentă, potrivit solemnității momentului, să aibă genunchii și umerii acoperiți. Animalele de companie vor fi interzise, au transmis, ieri, organizatorii.
- 22 Aprilie 2019
- Citeste


