Festivalul Naţional de Teatru Bucureşti ajunge anul acesta la cea de a 30-a ediţie, o ediţie care se va desfăşura în mediul virtual, din pricina pandemiei Covid-19. Selecţia festivalului cuprinde o serie din cele mai bune spectacole care au fost selectate de-alungul anilor în FNT, dar şi selecţia unor producţii recente, aşa cum au decis teatrologii implicaţi.
Titlurile zilei
-
Mecanism infracțional de 3,5 milioane de lei destructurat în Bihor - Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și insolvență frauduloasă
ORADEA – Oamenii legii au efectuat, la data de 5 noiembrie, patru percheziții domiciliare în județul Bihor, în cadrul ample operațiuni naționale JUPITER. Descinderile vizează un complex mecanism de evaziune fiscală, gestiune frauduloasă cu consecințe deosebit de grave și abuz în serviciu, prejudiciul estimat ridicându-se la aproximativ 3.500.000 de lei.
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
Un incendiu a izbucnit într-o gospodărie după ce proprietarii au uitat mâncarea pe aragaz - Risc de explozie
În seara zilei de miercuri, echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor au fost solicitate să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o gospodărie din localitatea Săliște de Beiuș, comuna Budureasa.
- 05 Noiembrie 2020
- Citeste
Locuri de muncă vacante în judeţul Bihor - Cele mai multe, în Oradea
Agenția Județeană de Ocupare a Forțelor de Muncă Bihor anunță 968 de locuri de muncă vacante. Dintre acestea, 124 sunt în Salonta, 12 în Beiuș și 3 în Aleșd. În Oradea sunt 829 posturi vacante, majoritatea pentru absolvenții de studii medii.
- 05 Noiembrie 2020
- Citeste
Agenda culturală
Agenda culturală a zilei - programul muzeelor, cinema, teatru, expoziţii, noutăţi editoriale...
- 05 Noiembrie 2020
- Citeste
6 morți și 279 de cazuri noi în Bihor - 9.714 infectați și 121 de morți în toată țara
Numărul persoanelor din Bihor infectate cu virusul care provoacă Covid-19 a crescut, de miercuri până joi dimineața, cu 279, ajungând la 7.797. Îngrijorător este și numărul cazurilor la o mie de locuitori, aproape 5. La nivel național, s-a înregistrat un nou record, 9.714 cazuri înregistrate în doar 24 de ore și 121 de decese.
- 05 Noiembrie 2020
- Citeste
140 de ani de la naşterea lui Mihail Sadoveanu - Patriarhul literaturii române
Se împlinesc, pe 5 noiembrie, 140 de ani de la nașterea la Pașcani a lui Mihail Sadoveanu, cel mai proeminent prozator al literaturii române. Strămoșii săi paterni, gorjeni, veneau de fapt din sudul Dunării; cei materni erau răzeși de la apa Moldovei.
- 04 Noiembrie 2020
- Citeste
Să schimbăm în bine viața unor copii! - Fondul „Educație pentru azi”
Fundaţia Comunitară Oradea a lansat miercuri, 4 noiembrie, apelul de proiecte pentru programul Fondul „Educație pentru azi”, destinat sprijinirii copiilor din mediul rural proveniți din familii defavorizate.
- 04 Noiembrie 2020
- Citeste
Proiect finanţat în Programul Operaţional Regional 2014-2020 - Amenajările exterioare, aproape de final
Lucrările de amenajare a spaţiului exterior care aparţine Muzeului Ţării Crişurilor se apropie de final. În aceste zile, se lucrează la reabilitarea gardului şi porţii principale, gazonul a fost însămânţat, iar amfiteatrul, ca structură a fost finalizat, urmând etapa dedicată reţelei de electricitate.
- 04 Noiembrie 2020
- Citeste
Circumscripţia Bihor, alegeri parlamentare 2020 - Ordinea pe buletinele de vot
Biroul Electoral Judeţean Bihor a stabilit ieri, prin tragere la sorţi, ordinea listelor de candidaţi şi a candidaturilor independente pe buletinele de vot pentru alegerea Senatului și a Camerei Deputaților.
- 04 Noiembrie 2020
- Citeste
Concertul va fi difuzat vineri online - Program inedit la Filarmonică
Concertul simfonic din această seară de la Filarmonica de Stat Oradea va fi difuzat vineri, 6 noiembrie, online, pe pagina de Facebook a instituţiei.
- 04 Noiembrie 2020
- Citeste


