În conformitate cu prevederile Legii 195/2001 privind voluntariatul, care reglementează promovarea şi facilitarea participării cetăţenilor români, în spiritul solidarităţii civice, la acţiuni de voluntariat organizate de persoane juridice de
Titlurile zilei
-
Întâlnire la Prefectura Bihor - Consulul Germaniei, la Oradea
Prefectul Emilian Pavel s-a întâlnit joi, 12 noiembrie, la Oradea, cu Anja Zougouari, consul al Republicii Federale Germania la Timișoara. Doamna consul a fost însoțită de Norbert Heilmann, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Bihor.
-
Beiuș - Florile recunoștinței, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații!
Prin Legea nr. 150/2014 privind modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 82 din 2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat era instituită Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, care este aniversată anual, pe 11 noiembrie.
-
ISU Bihor și Distrigaz Vest lansează o campanie de informare preventivă - „Flacără sub control, familie protejată!”
O campanie informativ-preventivă, „Flacără sub control, familie protejată!”, a fost lansată, joi, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor și Distrigaz Vest, obiectivul fiind protejarea vieților și bunurilor bihorenilor prin informarea lor cu privire la riscurile utilizării necorespunzătoare a instalațiilor de gaze naturale sau a instalațiilor de încălzire.
-
Aproape două milioane de lire sterline obținute ilegal de la autoritatea fiscală britanică - Descinderi în Bihor
Zeci de cereri frauduloase de rambursare a TVA au fost formulate ilegal, prin accesarea frauduloasă a platformei online a autorităților fiscale britanice, mai mulți cetățeni români fiind acuzați că au obținut aproape două milioane de lire sterline.
-
David Ciente și Maria Chivu, lansează un single - „Dor, de ce mă dori?”
Producătorul și artistul David Ciente lansează joi, 12 noiembrie, de la ora 19.00, single-ul „Dor, de ce mă dori?“, împreună cu Maria Chivu, sub eticheta Track Shack Records. Piesa apare simultan pe toate platformele de streaming, iar videoclipul oficial are premiera pe YouTube, la aceeași oră.
-
Îmbătrânirea populației pune presiune pe piața muncii și pe sistemul de pensii - România se ridează la față
Îmbătrânirea populației României va avea consecințe importante asupra pieței muncii, sustenabilității sistemului de pensii, sănătății și protecției sociale, în condițiile în care numărul persoanelor vârstnice crește în raport cu generațiile tinere, a avertizat vicepreședintele Institutului Național de Statistică (INS), Silviu Vîrva.
Şoc-Şic Laszlo T?kes, 16 decembrie 1989
"Tovarăşi, nu mai staţi în faţa casei mele, că-mi faceţi mai mult rău! Tovarăşul primar Moţ mi-a promis că nu mă mai mută la Mineu!" Acesta este discursul prin care Laszlo T?kes a "condus" Revoluţia declanşată la
- 06 Iunie 2003
- Citeste
5 iunie - Ziua Mondială a Mediului "În perspectiva integrării europene, problemele protecţiei mediului vor fi dintre cele mai acute"
* În Bihor, cele mai mari investiţii pentru protecţia mediului au fost realizate de Grupul de firme Transilvania General Import Export Ieri, cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, care a avut drept motto "Apa - două miliarde de oameni suferă de lipsa ei"(2003 a fost procla
- 06 Iunie 2003
- Citeste
REFORMELE FINANŢATE DE BANCA MONDIALĂ FAC MAI MULT RĂU DECÂT BINE
Banca Mondială a cheltuit un milion de dolari pentru a afla că liderii opiniei publice mondiale consideră instituţia arogantă, prea birocratică, relativ ineficientă în combaterea corupţiei şi prea apropiată de SUA, transmite Reuters. Chiar d
- 06 Iunie 2003
- Citeste
PRODUS INTERN BRUT, LA MAŞINA DE CUSUT
Creşterea economiei româneşti, în următorii cinci ani, va fi susţinută de activităţile din industria textilă, de prelucrare a petrolului, transport, informatică şi construcţia de maşini şi echipamente electrice, a declarat,
- 06 Iunie 2003
- Citeste
A TREIA CONFERINŢĂ A FEDERAŢIEI EXPERŢILOR CONTABILI MEDITERANEENI
În perioada 26-27 mai a.c. a avut loc la Bucureşti un eveniment major din calendarul anului 2003 al organismelor internaţionale de contabilitate şi audit, respectiv, cea de a treia conferinţă a Federaţiei Experţilor Contabili Mediteraneeni, FCM, al cărei
- 06 Iunie 2003
- Citeste
CERERILE DE FINANŢARE A SĂNĂTĂŢII ÎMBOLNĂVESC GUVERNUL
Premierul Adrian Năstase a declarat, ieri, că Guvernul nu poate lucra cu cei care îi solicită bani şi invocă mereu subfinanţarea în problemele pe care le au, referindu-se în acest sens la sectorul sănătăţii. ?Nu putem să lucr&
- 06 Iunie 2003
- Citeste
Evaziune fiscală de proporţii 16 miliarde din operaţiuni cu produse petroliere neevidenţiate în acte
La data de 23 mai 2003 ofiţerii Serviciului Cercetări Penale şi ai Poliţiei Economico-Financiare din cadrul IJP Bihor au finalizat cercetările în dosarul privindu-i pe Csokmai Istvan, Colţescu Titus, Chereleu Ovidiu Octavian, Vidican Florin Marcel şi alte per
- 06 Iunie 2003
- Citeste
Ce ne mai arată statistica Cu ?fiarele? o ducem cumva, dar cu viaţa stăm rău de tot!
x. Buletinul lunar, Breviarul statistic şi Anuarul statistic x. Cu 10 % mai multă apă şi lumină x Preţurile de consum au crescut în aprilie 2003, faţă de octombrie 1990,de 2102 ori. x Indicatori demografici alarmanţi Direcţia Judeţ
- 05 Iunie 2003
- Citeste
De la începutul anului şi până la sfârşitul lunii mai, 30 DE MORŢI PE ŞOSELELE BIHORENE! * Un slogan uitat de mulţi şoferi: TĂTICULE, TE AŞTEPT SĂ VII ACASĂ...
De mai multă vreme, deplasarea cu viteză excesivă a autovehiculelor constituie unul dintre cauzele principale generatoare de accidente rutiere. Realităţile rutiere oferă multe exemple când, pe fondul vitezei excesive, autovehiculele sunt scăpate de sub contro
- 05 Iunie 2003
- Citeste


