Tenismanul spaniol Albert Costa, cap de serie numarul 9, s-a calificat, miercuri, în semifinalele turneului de Grand Slam de la Roland Garros, dotat cu premii în valoare totală de 13.044.055 de euro, informează AFP. Albert Costa, deţinătorul trofeului, l-a învi
Titlurile zilei
-
Întâlnire la Prefectura Bihor - Consulul Germaniei, la Oradea
Prefectul Emilian Pavel s-a întâlnit joi, 12 noiembrie, la Oradea, cu Anja Zougouari, consul al Republicii Federale Germania la Timișoara. Doamna consul a fost însoțită de Norbert Heilmann, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Bihor.
-
Beiuș - Florile recunoștinței, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații!
Prin Legea nr. 150/2014 privind modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 82 din 2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat era instituită Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, care este aniversată anual, pe 11 noiembrie.
-
ISU Bihor și Distrigaz Vest lansează o campanie de informare preventivă - „Flacără sub control, familie protejată!”
O campanie informativ-preventivă, „Flacără sub control, familie protejată!”, a fost lansată, joi, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor și Distrigaz Vest, obiectivul fiind protejarea vieților și bunurilor bihorenilor prin informarea lor cu privire la riscurile utilizării necorespunzătoare a instalațiilor de gaze naturale sau a instalațiilor de încălzire.
-
Aproape două milioane de lire sterline obținute ilegal de la autoritatea fiscală britanică - Descinderi în Bihor
Zeci de cereri frauduloase de rambursare a TVA au fost formulate ilegal, prin accesarea frauduloasă a platformei online a autorităților fiscale britanice, mai mulți cetățeni români fiind acuzați că au obținut aproape două milioane de lire sterline.
-
David Ciente și Maria Chivu, lansează un single - „Dor, de ce mă dori?”
Producătorul și artistul David Ciente lansează joi, 12 noiembrie, de la ora 19.00, single-ul „Dor, de ce mă dori?“, împreună cu Maria Chivu, sub eticheta Track Shack Records. Piesa apare simultan pe toate platformele de streaming, iar videoclipul oficial are premiera pe YouTube, la aceeași oră.
-
Îmbătrânirea populației pune presiune pe piața muncii și pe sistemul de pensii - România se ridează la față
Îmbătrânirea populației României va avea consecințe importante asupra pieței muncii, sustenabilității sistemului de pensii, sănătății și protecției sociale, în condițiile în care numărul persoanelor vârstnice crește în raport cu generațiile tinere, a avertizat vicepreședintele Institutului Național de Statistică (INS), Silviu Vîrva.
FLASH RUTIER
A ADORMIT LA VOLAN Miercuri, pe DN 1, în comuna Borod, Marton-Miklos Csaba, de 35 de ani, conducând autoturismul Dacia 1310 cu numărul de înmatriculare CB0-351, înmatriculat în Ungaria, a adormit la volan, părăsind partea carosabilă, şi a intr
- 06 Iunie 2003
- Citeste
Turneul de mini-fotbal, o iniţiativă reuşită
Pe parcursul săptămânii trecute, pe terenul de asfalt din incinta bazei sportive a Universităţii din Oradea,s-a derulat un turneu de mini-fotbal. Competiţia a fost organizată de către Facultatea de Medicină şi Farmacie Oradea, prin studenţii Ov
- 06 Iunie 2003
- Citeste
Asfaltările şi modernizările străzilor continuă
În şedinţa Consiliului Local Oradea din 29 mai, au fost aprobate studiile de fezabilitate pentru 14 străzi: Dobrogeanu-Gherea, 12 Octombrie, Satelitului, Scurtă, Dorobanţilor, B.P. Haşdeu, Leagănului, Pitagora, Schiff Erno, Remenyik Sandor, Bucegi, N. Titules
- 06 Iunie 2003
- Citeste
In memoriam Darvasi Francisc Plecarea unui cronicar
Începând de duminică viaţa sportivă salontană este mai săracă. Un cronicar, un pasionat de sport, un OM cu caracter ne-a părăsit. N-a mai putut îndura mizeria şi haosul existent în această ţară, n-a mai suportat fa
- 06 Iunie 2003
- Citeste
11 îşi mută staţia
Datorită reorganizării traficului rutier pe strada Muzeului, stradă pe care se va circula numai în sensul dinspre str. Republicii spre B-dul Dacia, începând cu data de 07.06.2003, staţia cap linie a autobuzului 11 se mută din actualul amplasament situat pe
- 06 Iunie 2003
- Citeste
E bine să ştiţi că...
Omologări: Divizia D Juniori, Seniori Etapa XXVIII din 31/06/2003 Toate jocurile etapei se omologhează cu rezultatele de pe teren cu excepţia jocurilor de Seniori Arcadia Oradea - Bihoreana Marghita, care se omologhează cu scorul de 3-0 pentru Bihoreana Marghita, conform CIII ar
- 06 Iunie 2003
- Citeste
Urmărit penal pentru că şi-a asmuţit câinii
În cadrul Programului ?Străzi liniştite - oraş sigur?, lucrătorii Biroului Poliţiei de Ordine Sectorişti au început urmărirea penală împotriva lui Ţigan Dorel, de 53 de ani, din Oradea, pentru săvârşirea infracţiunii
- 06 Iunie 2003
- Citeste
Contorizarea în municipiu - se întrevede finalul!
La data preluării Secţiei Termoficare din cadrul RA Apaterm Oradea de către SC Electrocentrale Oradea SA, prin aprobarea protocolului de predare- primire în şedinţă a Consiliului Local Municipal, la sfârşitul lunii aprilie, situaţia contorizăr
- 06 Iunie 2003
- Citeste
SE DECIDE SOARTA MUZEULUI ŢĂRII CRIŞURILOR? DESANT AL PUTERII LA ORADEA
Ieri, o echipă de şoc, formată din reprezentanţi ai puterii actuale în frunte cu Viorel Hrebenciuc, vicepreşedintele partidului de guvernământ, mandatat de PSD pentru negocierea protocolului cu UDMR, avându-l ca partener pe însuşi Mark? B?la
- 06 Iunie 2003
- Citeste


