?Viaţa eroilor este cea mai înaltă lecţie de umanitate pe care ne-o poate oferi istoria!" (Dimitrie Gusti) În cea de-a şasea duminică de după Rusalii, localitatea Dobreşti a făcut dovada măreţiei şi generozităţii sale s
Titlurile zilei
-
Întâlnire la Prefectura Bihor - Consulul Germaniei, la Oradea
Prefectul Emilian Pavel s-a întâlnit joi, 12 noiembrie, la Oradea, cu Anja Zougouari, consul al Republicii Federale Germania la Timișoara. Doamna consul a fost însoțită de Norbert Heilmann, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Bihor.
-
Beiuș - Florile recunoștinței, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații!
Prin Legea nr. 150/2014 privind modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 82 din 2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat era instituită Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, care este aniversată anual, pe 11 noiembrie.
-
ISU Bihor și Distrigaz Vest lansează o campanie de informare preventivă - „Flacără sub control, familie protejată!”
O campanie informativ-preventivă, „Flacără sub control, familie protejată!”, a fost lansată, joi, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor și Distrigaz Vest, obiectivul fiind protejarea vieților și bunurilor bihorenilor prin informarea lor cu privire la riscurile utilizării necorespunzătoare a instalațiilor de gaze naturale sau a instalațiilor de încălzire.
-
Aproape două milioane de lire sterline obținute ilegal de la autoritatea fiscală britanică - Descinderi în Bihor
Zeci de cereri frauduloase de rambursare a TVA au fost formulate ilegal, prin accesarea frauduloasă a platformei online a autorităților fiscale britanice, mai mulți cetățeni români fiind acuzați că au obținut aproape două milioane de lire sterline.
-
David Ciente și Maria Chivu, lansează un single - „Dor, de ce mă dori?”
Producătorul și artistul David Ciente lansează joi, 12 noiembrie, de la ora 19.00, single-ul „Dor, de ce mă dori?“, împreună cu Maria Chivu, sub eticheta Track Shack Records. Piesa apare simultan pe toate platformele de streaming, iar videoclipul oficial are premiera pe YouTube, la aceeași oră.
-
Îmbătrânirea populației pune presiune pe piața muncii și pe sistemul de pensii - România se ridează la față
Îmbătrânirea populației României va avea consecințe importante asupra pieței muncii, sustenabilității sistemului de pensii, sănătății și protecției sociale, în condițiile în care numărul persoanelor vârstnice crește în raport cu generațiile tinere, a avertizat vicepreședintele Institutului Național de Statistică (INS), Silviu Vîrva.
Cioabă vrea să dea în judecată statul german
Regele romilor, Florin Cioabă, este decis să apeleze la instanţele internaţionale pentru a face dreptate etniei sale, intenţionând să dea în judecată statul german care a sistat plata ajutorului umanitar promis supravieţuitorilor Holocaustului, in
- 26 Iulie 2003
- Citeste
"Serac a semnat manifestul electoral al UDMR"
Vicepreşedintele PD, Mircea Bradu, a criticat semnarea protocolului dintre PSD şi UDMR. Bradu consideră că tărăgănarea şi amânarea semnării acestui protocol de către UDMR este din cauza faptului că liderii Uniunii ar considera partidul de
- 26 Iulie 2003
- Citeste
PUR vrea Poliţie informatică
Vicepreşedintele PUR Bihor, Gheorghe Pusta, a anunţat că umaniştii intenţionează să susţină sector tehnologic fiscal. În acest sens, s-a desfăşurat, recent, la Bucureşti un seminar internaţional "Viitorul în România m
- 26 Iulie 2003
- Citeste
Noua conducere a Ministerului Sănătăţii impune mai multă disciplină financiară
Videoconferinţa de ieri a Guvernului a fost dedicată, exclusiv, problemelor cu care se confruntă sistemul sanitar din România. Astfel, alături de autorităţile judeţene şi şefii serviciilor publice descentralizate, la întâlnire au partici
- 26 Iulie 2003
- Citeste
Sergiu Sechelariu, mulţiumit de realizările edililor beiuşeni!
Sergiu Sechelariu, omul numărul doi în Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, a vizitat, joi, 24 iulie, Beiuşul, în urbea de pe Crişul Negru derulându-se câteva importante investiţii guvernamentale: blocurile de locuinţe a
- 26 Iulie 2003
- Citeste
Dispoziţia nr. 92 din 25 iulie 2003 privind convocarea Consiliului Judeţean Bihor
În temeiul art. 106 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale se convoacă Consiliul Judeţean Bihor în şedinţă ordinară, pe data de 4 august 2003, ora 10, în Sala mare a Primăriei municipiului Oradea, cu următoarea Ordine de
- 26 Iulie 2003
- Citeste
În perioada 15 iunie - 15 iulie a.c., Poliţia Rutieră a aplicat 7.229 de contravenţii
Într-un interval de numai 30 de zile, respectiv 15 iunie - 15 iulie, în judeţul Bihor au avut loc 40 de accidente de circulaţie, din care numai în Oradea 23 de astfel de accidente. Dintre acestea, 19 accidente au fost grave, soldate cu 3 morţi şi 18 răni
- 26 Iulie 2003
- Citeste
LPS Bihorul (jun. A) - Regiana Cefa 2-3 (0-0)
AMBELE ECHIPE ŞI-AU ATINS SCOPUL Au înscris: Bica, Leach / Nete, Mitra, Purge LPS: Balaj- Herman, Gavrilaş, Haniş, Rus, Ungur, Ţica, Şandor, Todea, Bica, Borciu. Au mai jucat Hava, Tirpe, Turcu, Tisu, Leach, Marian, Ţimbuli. Antrenor: prof. Ionel Negrea Forma&
- 26 Iulie 2003
- Citeste
Afluenţă de echipe în campionatul judeţean
Ediţia 2003-2004 a Campionatului Judeţean de fotbal, preconizată să înceapă în data de 31 august, va reuni la start un număr record de echipe. Dacă în anii precedenţii, în perioada precompetiţională constatam dispariţia u
- 26 Iulie 2003
- Citeste


