FÂN ÎN FLĂCĂRI În noaptea de 25 spre 26 iulie, în jurul orei 00.00, pompierii militari ai Detaşamentului 3 Salonta au fost solicitaţi să intervină la stingerea unui incendiu izbucnit la locuinţa lui Ioan Gaboraş, din comuna Avram Iancu,
Titlurile zilei
-
Întâlnire la Prefectura Bihor - Consulul Germaniei, la Oradea
Prefectul Emilian Pavel s-a întâlnit joi, 12 noiembrie, la Oradea, cu Anja Zougouari, consul al Republicii Federale Germania la Timișoara. Doamna consul a fost însoțită de Norbert Heilmann, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Bihor.
-
Beiuș - Florile recunoștinței, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații!
Prin Legea nr. 150/2014 privind modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 82 din 2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat era instituită Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, care este aniversată anual, pe 11 noiembrie.
-
ISU Bihor și Distrigaz Vest lansează o campanie de informare preventivă - „Flacără sub control, familie protejată!”
O campanie informativ-preventivă, „Flacără sub control, familie protejată!”, a fost lansată, joi, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor și Distrigaz Vest, obiectivul fiind protejarea vieților și bunurilor bihorenilor prin informarea lor cu privire la riscurile utilizării necorespunzătoare a instalațiilor de gaze naturale sau a instalațiilor de încălzire.
-
Aproape două milioane de lire sterline obținute ilegal de la autoritatea fiscală britanică - Descinderi în Bihor
Zeci de cereri frauduloase de rambursare a TVA au fost formulate ilegal, prin accesarea frauduloasă a platformei online a autorităților fiscale britanice, mai mulți cetățeni români fiind acuzați că au obținut aproape două milioane de lire sterline.
-
David Ciente și Maria Chivu, lansează un single - „Dor, de ce mă dori?”
Producătorul și artistul David Ciente lansează joi, 12 noiembrie, de la ora 19.00, single-ul „Dor, de ce mă dori?“, împreună cu Maria Chivu, sub eticheta Track Shack Records. Piesa apare simultan pe toate platformele de streaming, iar videoclipul oficial are premiera pe YouTube, la aceeași oră.
-
Îmbătrânirea populației pune presiune pe piața muncii și pe sistemul de pensii - România se ridează la față
Îmbătrânirea populației României va avea consecințe importante asupra pieței muncii, sustenabilității sistemului de pensii, sănătății și protecției sociale, în condițiile în care numărul persoanelor vârstnice crește în raport cu generațiile tinere, a avertizat vicepreședintele Institutului Național de Statistică (INS), Silviu Vîrva.
Frontiera verde
MINOR ASCUNS ÎN TOALETA TRENULUI La PTF Episcopia Bihor, în urma controlului de frontieră efectuat trenului rapid 406/1 Braşov-Budapesta, în toaleta unui vagon de clasă, a fost găsit, ascuns după uşă, un băiat, M.G., în vârst
- 28 Iulie 2003
- Citeste
În direct de la poliţie
ÎNVINUITĂ PENTRU FURT În data de 25 iulie, B. F., de 66 ani, din comuna Bratca, a reclamat postului comunal de poliţie că, între orele 09-11.00, persoane necunoscute au pătruns în locuinţa sa, de unde au sustras suma de 3.800.000 lei. În urma c
- 28 Iulie 2003
- Citeste
Flash rutier
A FUGIT DE LA LOCUL ACCIDENTULUI În data de 26 iulie, în jurul orei 13.00, Maria Marge, de 50 ani, din Oradea, conducând autoturismul marca Dacia 1310, cu numărul de înmatriculare BH-05-RPM, pe str. D. Cantemir l-a acroşat şi accidentat uşor pe Florian
- 28 Iulie 2003
- Citeste
Tramvaiele - leagăn pentru somnul boschetarilor
Veniţi de pe la sate, copiii de rromi îşi duc viaţa de vagabonzi prin Oradea. Stau zi şi noapte pe străzi, în faţa magazinelor alimentare, la intersecţii şi cer cu sila milă. Mai nou, dorm ziua în amiaza mare prin mijloacele de transport
- 28 Iulie 2003
- Citeste
O nouă finanţare destinată Cetăţii Oradea
Fundaţia Carpatica - Fondul de Dezvoltare a Euroregiunii Carpatice România este o organizaţie neguvernamentală, non profit, apolitică şi are ca scop acordarea de suport tehnic şi financiar - pe bază de licitaţie de proiecte - organizaţiilor neguvern
- 28 Iulie 2003
- Citeste
Euroregiunea Bihor-Hajdu Bihar aşteaptă investitorii!
Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Bihor are în derulare un proiect PHARE CBC de promovare a turismului intitulat "Dezvoltarea turistică frontalieră în Euroregiunea Bihor - Hajdu-Bihar". În luna noiembrie a anului în curs, se preconizează finalizarea
- 28 Iulie 2003
- Citeste
Bratu rămâne la Rapid
Patronul clubului Rapid Bucureşti, George Copos, a decis să refuze oferta primită de la clubul Galatasaray Istanbul pentru atacantul Florin Bratu şi să-l păstreze pe acest fotbalist în echipă. "Trebuie să încercăm şi noi să ne p
- 28 Iulie 2003
- Citeste
Ungaria îşi dă cu presupusul privind aderarea României la UE
Ungaria are statut de "observator activ? la UE şi doreşte să fie informată şi să îşi exprime opinia în privinţa aderării României, în chestiuni de interes comun: libera circulaţie a persoanelor, probleme de mediu, justiţ
- 28 Iulie 2003
- Citeste
Njock a ales Universitatea Craiova
Atacantul camerunez Jeremie Njock a semnat, sâmbătă seara, un contract cu gruparea Universitatea Craiova, el urmând să se prezinte la antrenamentele conduse de Sorin Cârţu. Njock, care a fost în cantonament cu Rapid Bucureşti şi trecut pe lista
- 28 Iulie 2003
- Citeste


