Demarate la începutul săptămânii trecute, pregătirile echipei de handbal masculin CSM Oradea continuă cu un stagiu centralizat de zece zile, la Băile Felix. Începând de sâmbătă, 12 jucători (Leu, Vlăduţ, Ungur - portari,
Titlurile zilei
-
Întâlnire la Prefectura Bihor - Consulul Germaniei, la Oradea
Prefectul Emilian Pavel s-a întâlnit joi, 12 noiembrie, la Oradea, cu Anja Zougouari, consul al Republicii Federale Germania la Timișoara. Doamna consul a fost însoțită de Norbert Heilmann, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Bihor.
-
Beiuș - Florile recunoștinței, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații!
Prin Legea nr. 150/2014 privind modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 82 din 2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat era instituită Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, care este aniversată anual, pe 11 noiembrie.
-
ISU Bihor și Distrigaz Vest lansează o campanie de informare preventivă - „Flacără sub control, familie protejată!”
O campanie informativ-preventivă, „Flacără sub control, familie protejată!”, a fost lansată, joi, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor și Distrigaz Vest, obiectivul fiind protejarea vieților și bunurilor bihorenilor prin informarea lor cu privire la riscurile utilizării necorespunzătoare a instalațiilor de gaze naturale sau a instalațiilor de încălzire.
-
Aproape două milioane de lire sterline obținute ilegal de la autoritatea fiscală britanică - Descinderi în Bihor
Zeci de cereri frauduloase de rambursare a TVA au fost formulate ilegal, prin accesarea frauduloasă a platformei online a autorităților fiscale britanice, mai mulți cetățeni români fiind acuzați că au obținut aproape două milioane de lire sterline.
-
David Ciente și Maria Chivu, lansează un single - „Dor, de ce mă dori?”
Producătorul și artistul David Ciente lansează joi, 12 noiembrie, de la ora 19.00, single-ul „Dor, de ce mă dori?“, împreună cu Maria Chivu, sub eticheta Track Shack Records. Piesa apare simultan pe toate platformele de streaming, iar videoclipul oficial are premiera pe YouTube, la aceeași oră.
-
Îmbătrânirea populației pune presiune pe piața muncii și pe sistemul de pensii - România se ridează la față
Îmbătrânirea populației României va avea consecințe importante asupra pieței muncii, sustenabilității sistemului de pensii, sănătății și protecției sociale, în condițiile în care numărul persoanelor vârstnice crește în raport cu generațiile tinere, a avertizat vicepreședintele Institutului Național de Statistică (INS), Silviu Vîrva.
Fata Morgana are paşaport de Palestina
Crearea unui stat palestinian independent până în 2005 reprezintă un obiectiv dificil de realizat, a declarat secretarul de Stat american, Colin Powell, într-un interviu publicat, vineri, de cotidianul arab al Hayat, transmite AFP. "Suntem de părere că Yasser A
- 28 Iulie 2003
- Citeste
Tentativă de lovitură de stat în Filipine
Preşedintele filipinez, Gloria Arroyo, a ordonat ieri armatei şi poliţiei să pună capăt revoltei în care sunt implicaţi circa 200 de soldaţi şi ofiţeri, care au ocupat un complex rezidenţial din Manila şi cer demisia guvernului, relat
- 28 Iulie 2003
- Citeste
Castro rămâne fidel aversiunii sale faţă de Occident
Preşedintele cubanez, Fidel Castro, a anunţat, sâmbătă, că ţara sa renunţă, "dintr-un sentiment elementar de demnitate", la ajutoarele umanitare alocate de Uniunea Europeană, relatează AFP. "Dintr-un sentiment elementar de demnitate, Guvernu
- 28 Iulie 2003
- Citeste
George W. Bush, pe urcuş!
Cota de popularitate a preşedintelui american, George W. Bush, este într-o uşoară creştere în urma uciderii fiilor lui Saddam Hussein, chiar dacă atacurile împotriva forţelor americane nu au încetat, arată rezultatele unui sondaj publicat &i
- 28 Iulie 2003
- Citeste
Idei noi, pentru un look de vară
Pentru că e foarte cald, este nevoie de idei noi pentru a avea o înfăţişare proaspătă, iar înainte de toate, se impune naturaleţea. Tendinţele din modă sunt urmate îndeaproape de specialiştii în machiaj şi pieptăn
- 28 Iulie 2003
- Citeste
Magazin
Delfini morţi pe ţărmul Mării Negre Numărul total al delfinilor morţi aduşi la ţărm de curenţii marin, în ultimele săptămâni, pe litoralul românesc al Mării Negre, ar putea fi de peste 50, numai poliţiştii
- 28 Iulie 2003
- Citeste
Azi, start în Turneul Internaţional de fotbal de la Oradea
În prima zi, FC Oradea - Haras El Hadud Conform uzanţelor, turneul internaţional de fotbal, programat în cursul acestei săptămâni în municipiul de pe Criş, a fost precedat de o conferinţă de presă, la care, fireşte, au luat parte
- 28 Iulie 2003
- Citeste
Congips (sigla) - reputaţia firmei: Calitatea oamenilor şi a produselor lor!
Din 1999, S. C. CONGIPS S.A. s-a constituit ca societate comercială pe acţiuni, prin preluarea întregului patrimoniu al sucursalei orădene a companiei Lafarge Romcim S.A. Insă aceasta reprezintă cea mai nouă etapă din viaţa uneia dintre cele mai
- 28 Iulie 2003
- Citeste
Aşii din mâneca IMM-urilor
Facilităţi pentru agenţii economici Cadrul legal de funcţionare a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (IMM) îl constituie Legea 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privaţi pentru înfiinţarea şi dezvoltarea IMM, publicat&
- 28 Iulie 2003
- Citeste


