A fi original nu înseamnă a fi diametral... Iată, domnilor expedianţi, ce zicea, fiind vorba despre poeţi şi despre poezie, ilustrul Omar Kaiamnovici (terminaţia acestui nume în "novici" îmi dă mult de gândit!): "Niciodată poezia n-a f
Titlurile zilei
-
Întâlnire la Prefectura Bihor - Consulul Germaniei, la Oradea
Prefectul Emilian Pavel s-a întâlnit joi, 12 noiembrie, la Oradea, cu Anja Zougouari, consul al Republicii Federale Germania la Timișoara. Doamna consul a fost însoțită de Norbert Heilmann, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Bihor.
-
Beiuș - Florile recunoștinței, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații!
Prin Legea nr. 150/2014 privind modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 82 din 2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat era instituită Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, care este aniversată anual, pe 11 noiembrie.
-
ISU Bihor și Distrigaz Vest lansează o campanie de informare preventivă - „Flacără sub control, familie protejată!”
O campanie informativ-preventivă, „Flacără sub control, familie protejată!”, a fost lansată, joi, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor și Distrigaz Vest, obiectivul fiind protejarea vieților și bunurilor bihorenilor prin informarea lor cu privire la riscurile utilizării necorespunzătoare a instalațiilor de gaze naturale sau a instalațiilor de încălzire.
-
Aproape două milioane de lire sterline obținute ilegal de la autoritatea fiscală britanică - Descinderi în Bihor
Zeci de cereri frauduloase de rambursare a TVA au fost formulate ilegal, prin accesarea frauduloasă a platformei online a autorităților fiscale britanice, mai mulți cetățeni români fiind acuzați că au obținut aproape două milioane de lire sterline.
-
David Ciente și Maria Chivu, lansează un single - „Dor, de ce mă dori?”
Producătorul și artistul David Ciente lansează joi, 12 noiembrie, de la ora 19.00, single-ul „Dor, de ce mă dori?“, împreună cu Maria Chivu, sub eticheta Track Shack Records. Piesa apare simultan pe toate platformele de streaming, iar videoclipul oficial are premiera pe YouTube, la aceeași oră.
-
Îmbătrânirea populației pune presiune pe piața muncii și pe sistemul de pensii - România se ridează la față
Îmbătrânirea populației României va avea consecințe importante asupra pieței muncii, sustenabilității sistemului de pensii, sănătății și protecției sociale, în condițiile în care numărul persoanelor vârstnice crește în raport cu generațiile tinere, a avertizat vicepreședintele Institutului Național de Statistică (INS), Silviu Vîrva.
O inaugurare "cu" şi "fără"... dicţionar!
Ziua de 25 septembrie 2003 s-ar fi cuvenit a se constitui într-o veritabilă sărbătoare pentru Filarmonica de Stat Oradea, un fel de "finit coronat opus" a unei aşteptări care s-a tot (pre)lungit ca un gumilastic, vreme de 13 ani! (Se ştie că locaţia aces
- 27 Septembrie 2003
- Citeste
O nouă reglementare în domeniul paşapoartelor
În urma modificărilor survenite la articolul 14, litera c., din Legea privind regimul paşapoartelor, cetăţeanului român i se poate refuza, temporar, eliberarea paşaportului. Suspendarea dreptului de folosire În cazul în care persoana a intrat &ic
- 27 Septembrie 2003
- Citeste
În direct, de la Poliţie
Autor reţinut Ieri, cu ocazia unei acţiuni organizate de lucrătorii Postului de Poliţie Tăuteu, a fost identificat Biriş Ioan, de 31 de ani, din Bogei, fără ocupaţie, care este acuzat a fi autorul furtului comis în data de 01.09.2003, când a
- 27 Septembrie 2003
- Citeste
Alo, 981?
Butelia nefastă Joi după-amiaza, în timp ce încerca să schimbe o butelie de aragaz în propria locuinţă, situată pe strada Meşteşugarilor nr.13, un orădean, I.M., în vârstă de 70 de ani, a fost grav afectat de un incendi
- 27 Septembrie 2003
- Citeste
Frontiera verde
Evaziune fiscală La puctul de trecere a frontierei Borş, s-au prezentat pentru a ieşi din ţară două autocare aparţinând unei firme de transport din Baia Mare având numerele de înmatriculare MM-10-VIP şi MM-05-GYP. Aestea transportau un num&
- 27 Septembrie 2003
- Citeste
Concurs de mountain-bike
Printre manifestările sportive din cadrul "Toamnei orădene" se numără şi concursul de biciclete Mountain-bike, care se va desfăşura astăzi, începând cu ora 10.00, în pădurea de la Băile Felix. Înainte de startul propriu-zis, v
- 27 Septembrie 2003
- Citeste
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi
Cotaţii maxime pentru ofertele Grupului European Drinks La cea de-a treia ediţie a Bursei locurilor de muncă pentru absolvenţi, organizată, ieri, de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor, 1700 de tineri, şi nu numai, şi
- 27 Septembrie 2003
- Citeste
Burger - o bere de clasă mondială
Calitatea implică suflet şi tehnologie Când pui suflet în ceea ce faci şi te îngrijeşti ca procesul de fabricaţie al unui produs să fie perfect, până în cele mai mici amănunte, este imposibil ca rezultatul să nu fie unul l
- 27 Septembrie 2003
- Citeste
"Minerii", victorioşi la Dej
Şteienii au trecut, aseară, cu bine şi de cel de-al patrulea hop din actuala ediţie a Diviziei C. Evoluând dezinvolt, jucătorii, pregătiţi de Voicu Popa, s-au impus, în deplasare, cu 2-1 (1-0), în faţa celor de la CF Dej. Golurile minerilor a
- 27 Septembrie 2003
- Citeste


