S-a semnat contractul colectiv de muncă Salariile personalului din învăţământ ar putea creşte, în martie 2004, dacă Guvernul va adopta proiectul normativ elaborat de Ministerul Educaţiei privind majorarea cu cinci la sută a fondului de salar
Titlurile zilei
-
Întâlnire la Prefectura Bihor - Consulul Germaniei, la Oradea
Prefectul Emilian Pavel s-a întâlnit joi, 12 noiembrie, la Oradea, cu Anja Zougouari, consul al Republicii Federale Germania la Timișoara. Doamna consul a fost însoțită de Norbert Heilmann, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Bihor.
-
Beiuș - Florile recunoștinței, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații!
Prin Legea nr. 150/2014 privind modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 82 din 2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat era instituită Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, care este aniversată anual, pe 11 noiembrie.
-
ISU Bihor și Distrigaz Vest lansează o campanie de informare preventivă - „Flacără sub control, familie protejată!”
O campanie informativ-preventivă, „Flacără sub control, familie protejată!”, a fost lansată, joi, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor și Distrigaz Vest, obiectivul fiind protejarea vieților și bunurilor bihorenilor prin informarea lor cu privire la riscurile utilizării necorespunzătoare a instalațiilor de gaze naturale sau a instalațiilor de încălzire.
-
Aproape două milioane de lire sterline obținute ilegal de la autoritatea fiscală britanică - Descinderi în Bihor
Zeci de cereri frauduloase de rambursare a TVA au fost formulate ilegal, prin accesarea frauduloasă a platformei online a autorităților fiscale britanice, mai mulți cetățeni români fiind acuzați că au obținut aproape două milioane de lire sterline.
-
David Ciente și Maria Chivu, lansează un single - „Dor, de ce mă dori?”
Producătorul și artistul David Ciente lansează joi, 12 noiembrie, de la ora 19.00, single-ul „Dor, de ce mă dori?“, împreună cu Maria Chivu, sub eticheta Track Shack Records. Piesa apare simultan pe toate platformele de streaming, iar videoclipul oficial are premiera pe YouTube, la aceeași oră.
-
Îmbătrânirea populației pune presiune pe piața muncii și pe sistemul de pensii - România se ridează la față
Îmbătrânirea populației României va avea consecințe importante asupra pieței muncii, sustenabilității sistemului de pensii, sănătății și protecției sociale, în condițiile în care numărul persoanelor vârstnice crește în raport cu generațiile tinere, a avertizat vicepreședintele Institutului Național de Statistică (INS), Silviu Vîrva.
Lucrările de construcţie a autostrăzii Braşov-Borş vor dura 8 ani
* Semnarea contractului de execuţie a proiectului * Contractarea unui credit extern de 2,8 miliarde euro * Lucrările încep în iulie 2004 şi se vor finaliza în 2012 * Se vor crea 8000 locuri de muncă Lucrările de construcţie a autostrăzii
- 20 Decembrie 2003
- Citeste
Carte şi... murături!
Recent, a fost lansat "cel mai original cadou de Crăciun, în ambalaj de... sticlă, cu dop": Cartea-obiect, Cartea-borcan. "Legătura dintre borcan şi poezie - spun iniţiatorii - este veche. În secolul al XIX-lea, cămara se îmbogăţea î
- 20 Decembrie 2003
- Citeste
Moarte tragică, la numai 27 de ani
De la petrecere, la moarte Într-unul din numerele trecute ale ziarului, am relatat cazul unui tânăr, B.Z., din Oradea, care, la vârsta de numai 27 de ani, a decedat subit, când se afla în vizită la părinţi, în Marghita, pentru a-şi serba
- 20 Decembrie 2003
- Citeste
Cine se teme de alegerile uninominale?
Devine din ce în ce mai îngrijorătoare imaginea, tot mai precară, a Parlamentului, în ochii societăţii româneşti. Este o imagine suprapusă, dată de o majoritate parlamentară ineficientă şi insensibilă la părerile opo
- 20 Decembrie 2003
- Citeste
Optica şi oftica
Donaţii cu surpriză O înţeleaptă vorbă populară ne asigură că până şi drumul spre Iad este pavat cu intenţii bune. Să ne mai mirăm - atunci - că apropierea alegerilor pune partidele pe jar, împingându-le s
- 20 Decembrie 2003
- Citeste
Maria Haiduc sau o viaţă în slujba melosului popular bihorean şi românesc
Recunoaşteri meritate În urmă cu un an, Ministerul Culturii şi Cultelor, Societatea Română de Radiodifuziune organizau "omagierea marilor valori ale folclorului românesc, care au păstrat nealterat cântecul şi jocul autentic ale poporului nostru
- 20 Decembrie 2003
- Citeste
Colindători cu turca din Tilecuş
Marţi, 23 decembrie, colindători cu turca din Tilecuş vor sosi în Oradea pentru a susţine un spectacol maraton şi itinerant de datini şi obiceiuri de Crăciun. Primul popas îl vor face pe Aleea Emanuil Gojdu, din Oradea, la Direcţia Judeţean
- 20 Decembrie 2003
- Citeste
Handbal juvenil
CSS 2 Baia Mare, surpriza turneului de la Oradea Cel de-al treilea turneu al Campionatului Naţional de Junioare II, seria I, găzduit de Sala Sporturilor din Oradea, s-a încheiat, ieri, cu ultimele două jocuri programate. În primul meci, CSS Zalău a depăşit
- 20 Decembrie 2003
- Citeste
Şahişti orădeni, în Ungaria
Doi practicanţi ai "sportului minţii" legitimaţi la clubul Crişul CET, Ionel Luca şi Szallos Alpar, au fost angrenaţi, zilele trecute, într-un concurs open desfăşurat în Ungaria, la Debrecen. Participarea numeroasă, cifrată la aproximativ
- 20 Decembrie 2003
- Citeste


