Moarte tragică, la numai 27 de ani
De la petrecere, la moarte
Într-unul din numerele trecute ale ziarului, am relatat cazul unui tânăr, B.Z., din Oradea, care, la vârsta de numai 27 de ani, a decedat subit, când se afla în vizită la părinţi, în Marghita, pentru a-şi serba ziua de naştere. Moartea l-a suprins pe tânăr în timpul somnului, fiind găsit de părinţii îndureraţi luni, în jurul orei 12.00. Întrucât, conform declaraţiei părinţilor, tânărul se afla într-o perfectă stare de sănătate şi având în vedere vârsta la care se afla, precum şi faptul că decesul a survenit brusc, trupul neînsufleţit al băiatului a fost supus autopsiei.
Iată ce ne-a precizat dr. Gabriel Mihalache, medic primar legist-şef de la Serviciul de Medicină Legală din Oradea, cu privire la cauza morţii tânărului: "În urma efectuării autopsiei, s-a descoperit că moartea băiatului a fost cauzată de asfixie mecanică prin regurgitaţie gastrică. A fost evidenţiată o alcoolemie de 0,75 grame la mie. Or, în situaţia consumului de alcool, reflexele organismului uman (cum sunt, de pildă, deglutiţia, voma, tusea etc.) sunt diminuate, încetinite. Iar dacă această lentoare a reflexelor survine în timpul somnului, se poate întâmpla ca persoana să aibă vărsături, iar materialul de vomă să fie aspirat pe căile respiratorii. În acest fel, s-a produs decesul tânărului din cursul zilei de luni, în Marghita".
Tot de la Serviciul de Medicină Legală din Oradea am fost informaţi că, anual, frecvenţa cazurilor de decese care au această cauză este de ordinul zecilor.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.