După un cantonament de o săptămână la Stâna de Vale, ieri s-au întors la baza proprie grupele de fotbalişti republicani, juniori `85, respectiv juniori `86. După stagiul efectuat, la finele lui ianuarie, de grupele mai tinere pregătite de profesor
Titlurile zilei
-
Întâlnire la Prefectura Bihor - Consulul Germaniei, la Oradea
Prefectul Emilian Pavel s-a întâlnit joi, 12 noiembrie, la Oradea, cu Anja Zougouari, consul al Republicii Federale Germania la Timișoara. Doamna consul a fost însoțită de Norbert Heilmann, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Bihor.
-
Beiuș - Florile recunoștinței, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații!
Prin Legea nr. 150/2014 privind modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 82 din 2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat era instituită Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, care este aniversată anual, pe 11 noiembrie.
-
ISU Bihor și Distrigaz Vest lansează o campanie de informare preventivă - „Flacără sub control, familie protejată!”
O campanie informativ-preventivă, „Flacără sub control, familie protejată!”, a fost lansată, joi, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor și Distrigaz Vest, obiectivul fiind protejarea vieților și bunurilor bihorenilor prin informarea lor cu privire la riscurile utilizării necorespunzătoare a instalațiilor de gaze naturale sau a instalațiilor de încălzire.
-
Aproape două milioane de lire sterline obținute ilegal de la autoritatea fiscală britanică - Descinderi în Bihor
Zeci de cereri frauduloase de rambursare a TVA au fost formulate ilegal, prin accesarea frauduloasă a platformei online a autorităților fiscale britanice, mai mulți cetățeni români fiind acuzați că au obținut aproape două milioane de lire sterline.
-
David Ciente și Maria Chivu, lansează un single - „Dor, de ce mă dori?”
Producătorul și artistul David Ciente lansează joi, 12 noiembrie, de la ora 19.00, single-ul „Dor, de ce mă dori?“, împreună cu Maria Chivu, sub eticheta Track Shack Records. Piesa apare simultan pe toate platformele de streaming, iar videoclipul oficial are premiera pe YouTube, la aceeași oră.
-
Îmbătrânirea populației pune presiune pe piața muncii și pe sistemul de pensii - România se ridează la față
Îmbătrânirea populației României va avea consecințe importante asupra pieței muncii, sustenabilității sistemului de pensii, sănătății și protecției sociale, în condițiile în care numărul persoanelor vârstnice crește în raport cu generațiile tinere, a avertizat vicepreședintele Institutului Național de Statistică (INS), Silviu Vîrva.
Prima ediţie a "Memorialului Matei Vilham"
Clubul Sportiv al Veteranilor Oradea organizează, la sfârşitul acestei săptămâni, o nouă competiţie ce se adresează celor care doresc să-şi petreacă week-end-ul într-un mod agreabil. Ideea acestei întreceri a venit din partea
- 12 Februarie 2004
- Citeste
Interes deosebit pentru "Cupa de Iarnă"
Spre deosebire de anul trecut, când echipele de seniori angrenate în competiţiile organizate de Asociaţia Judeţeană de Fotbal (AJF) Bihor nu s-au înghesuit să participe la turneul de fotbal în sală (5+1) "Cupa de Iarnă", la ediţia din a
- 12 Februarie 2004
- Citeste
Legitimaţiile de călătorie pentru pensionari se distribuie doar din 20 februarie
Pensionarii orădeni vor putea să îşi ridice, începând cu data de 20 februarie a.c., de la centrele de distribuţie din cartierul în care locuiesc, legitimaţiile de călătorie gratuite pe mijloacele de transport în comun. Până
- 12 Februarie 2004
- Citeste
Sindicaliştii de la calea ferată schimbă macazul
După mai mult de 60 de zile de negocieri, reprezentanţii celor cinci federaţii sindicale reprezentative ale CFR-ului au depus, ieri, la administraţiile celor două societăţi de cale ferată, Călători şi Marfă, precum şi la Compania Na
- 12 Februarie 2004
- Citeste
În direct de la Poliţie
Plagă înţepată În data de 10.02.2004, ora 09,00, lucrătorii Postului de Poliţie Tinca au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în seara zilei de 09.02.2004, în localitatea Gurbediu, a avut loc în stradă o altercaţie î
- 12 Februarie 2004
- Citeste
Flash rutier
Şofer sub influenţa alcoolului În data de 10.02.2004, Petru Lal, de 33 de ani, din Tinca, în timp ce conducea prin localitatea Tinca, autoturismul marca Mercedes cu numărul de înmatriculare BH-06-LAA, în stare de ebrietate, a lovit din spate o căruţ
- 12 Februarie 2004
- Citeste
Corupţia - eterna poveste
După ce actualii guvernanţi promiseseră încă de la debutul mandatului lor acţiuni ferme împotriva corupţiei, acest fenomen generalizat în societatea românească, în momentul de faţă putem fi martori la înflorirea fă
- 12 Februarie 2004
- Citeste
Şanţuri şi gropi în loc de drum şi garaje!
Promisiuni neonorate în campania electorală: În cartierul Velenţa, 180 de apartamente de pe strada Liliacului nr. 20 au rămas fără drum de acces. Pentru a ajunge la locuinţe cu autoturismul, locatarii sunt nevoiţi să intre din strada Seleuşul
- 12 Februarie 2004
- Citeste
Curmale cu...spini de trandafiri
Eticheta este una din componentele unui comerţ civilizat. Ea prezintă produsul, având rolul de a informa cumpărătorul asupra calităţii şi caracteristicilor produsului, dar şi de a-i oferi informaţii care îl pot învăţa pe acesta
- 12 Februarie 2004
- Citeste


