După ce actualii guvernanţi promiseseră încă de la debutul mandatului lor acţiuni ferme împotriva corupţiei, acest fenomen generalizat în societatea românească, în momentul de faţă putem fi martori la înflorirea fără precedent a fenomenului şi nicidecum la eradicarea sa. Există, teoretic, o sabie a lui Damocles care stă deasupra capetelor multor persoane publice, dar care se încăpăţânează să nu cadă. Aşadar, nu era neapărată nevoie de o campanie declarată şi de discursuri sforăitoare ale guvernanţilor, ci, pur şi simplu, ca oamenii numiţi în fruntea unor instituţii abilitate ale statului să-şi facă datoria - la modul cel mai independent posibil - în vederea depistării cazurilor de corupţie, a urgentării anchetelor şi finalizării dosarelor ce aveau ca obiect actele de corupţie. Însă, s-a făcut prea puţin în această direcţie. Anul 2004, fiind unul electoral, se pune problema finanţării campaniilor electorale ce vor urma. În acest sens, puterea este pusă în faţa dilemei de a se rezuma la sursele legale de finanţare a partidelor politice sau de a extinde aria surselor de finanţare pe domeniul ilegalului. Astfel, o importantă sursă de finanţare a formaţiunii politice de guvernământ poate fi dată de încredinţările directe sau licitaţiile ?strategice? organizate în vederea realizării unor lucrări, respectiv, a achiziţiilor efectuate din bani publici. De asemenea, ne-a fost dat să aflăm, de la Nicolae Mischie - "baron de Gorj" citire, că P.S.D. şi-a pus oamenii pe funcţii în aparatul de stat ca aceştia să aibă de unde ?cotiza? la puşculiţa de partid. Nici nu mai este cazul, probabil, să amintim că aceste funcţii sunt întreţinute din banii contribuabililor. Iată cum poate să ajungă fiecare dintre noi să susţină, din bani publici, o aglomerare de grupuri de interese ce se vrea a fi aievea, nu doar un organ de partid, ci şi de stat. Aşa s-a putut ajunge în situaţia în care se vorbeşte despre corupţie, dar corupţii nu prea sunt de găsit. Grav este faptul că lipsa de acţiune a guvernanţilor în această problemă poate crea suspiciunea anumitor interese şi legături ascunse între anumiţi membri ai puterii şi mafia care subminează economia ţării. Şi mai periculoasă este banalizarea campaniei împotriva corupţiei şi a oricăror discuţii pe această temă, pentru că, astfel, nu peste mult timp, se va ajunge la concluzia că nici nu mai există, de fapt, corupţie în România. În aceste condiţii se cuvine să se tragă un semnal de alarmă împotriva acestei banalizări periculoase şi a căderii în derizoriu a celei mai grave maladii de care suferă societatea românească: corupţia - o maladie mortală!