După mai mult de 60 de zile de negocieri, reprezentanţii celor cinci federaţii sindicale reprezentative ale CFR-ului au depus, ieri, la administraţiile celor două societăţi de cale ferată, Călători şi Marfă, precum şi la Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. o adresă prin intermediul căreia au anunţat declanşarea conflictului de interese şi de drepturi. Aceştia sunt nemulţumiţi de faptul că, în urma negocierilor privind încheierea noului contract colectiv de muncă, care a expirat la 31 ianuarie a.c., au obţinut o majorare a salariilor cu doar 3%, care nu permite nici măcar acoperirea indicelui de inflaţie. Revendicările sindicaliştilor au mai vizat reducerea programului de lucru la şapte ore, asigurarea unor condiţii optime de odihnă, dar şi renunţarea la proiectul de închiriere a mii de km de cale ferată considerată nerentabilă, dintre care 290 în Bihor... Cu toate că negocierile dintre liderii federaţiilor sindicale din domeniul transportului pe căile ferate şi administraţie au depăşit de mult perioada maximă prevăzută de lege în acest sens, şi anume 60 de zile, cele două părţi nu au ajuns nici până în prezent la un numitor comun. Drept urmare, reprezentanţii sindicali au decis că este momentul să facă pasul următor, adică declanşarea conflictului de interese şi de drepturi. "Chiar şi ieri (n.r. - marţi), am avut o întâlnire cu ministrul Miron Mitrea în urma căreia, din păcate, situaţia a rămas neschimbată. Am primit promisiuni că se va lua legătura cu Ministerul Finanţelor pentru a se vedea în ce măsură revendicările noastre salariale ar putea să-şi găsească soluţionarea, însă am preferat să nu mai aşteptăm răspunsul, considerând că e momentul să declanşăm conflictul de muncă", ne spune Ioan Marfici, vicepreşedinte al Federaţiei Naţionale "Drum de Fier". Conform prevederilor legale, în maximum două zile, aceştia trebuie să fie chemaţi de către administraţie, respectiv Compania Naţională şi cele două societăţi de cale ferată, la consiliere directă. În cazul în care situaţia tot nu-şi va găsi rezolvare nici în acest răstimp, în următoarele şapte zile, Direcţia Generală de Dialog, Familie şi Solidaritate Socială are obligaţia să medieze conflictul. Următorul pas, conform legislaţiei în vigoare, ar fi arbitrajul Guvernului, treaptă facultativă, însă, prin urmare, în mai puţin de două săptămâni, sindicaliştii ar putea declanşa greva de avertisment, respectiv greva generală. În altă ordine de idei, reamintim că pe lista cu revendicări se află şi aceea de a convinge Guvernul să renunţe la intenţia de a închiria unele părţi din infrastructura feroviară considerată nerentabilă, printre care şi 290 de km de cale ferată din judeţul Bihor. "Este aberant să declari nerentabilă o cale ferată, cum este Oradea-Vaşcău, pe care, anual, se transportă peste un milion de tone de marfă şi este tranzitată de cinci perechi de trenuri de persoane. De aceea, fac din nou un apel către politicienii bihoreni să ni se alăture în demersul de a elimina de pe lista Guvernului cele două secţii de circulaţie, Ciumeghiu-Vaşcău şi Săcueni-Şimleu Silvaniei, deoarece persoanele care circulă pe aceste rute nu au alte modalităţi de transport decât trenul. Ar fi bine să ţină cont de sfatul nostru, deoarece vor avea nevoie de votul acestor bihoreni", a conchis vicepreşedintele Federaţiei Naţionale "Drum de Fier".