Importurile realizate de România în prima lună a acestui an şi-au redus din suflu, valoarea acestora coborând cu aproape 25% faţă de vârful conjunctural atins în luna decembrie 2003, însă exporturile şi-au continuat şi ele declin
Titlurile zilei
-
Întâlnire la Prefectura Bihor - Consulul Germaniei, la Oradea
Prefectul Emilian Pavel s-a întâlnit joi, 12 noiembrie, la Oradea, cu Anja Zougouari, consul al Republicii Federale Germania la Timișoara. Doamna consul a fost însoțită de Norbert Heilmann, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Bihor.
-
Beiuș - Florile recunoștinței, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații!
Prin Legea nr. 150/2014 privind modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 82 din 2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat era instituită Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, care este aniversată anual, pe 11 noiembrie.
-
ISU Bihor și Distrigaz Vest lansează o campanie de informare preventivă - „Flacără sub control, familie protejată!”
O campanie informativ-preventivă, „Flacără sub control, familie protejată!”, a fost lansată, joi, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor și Distrigaz Vest, obiectivul fiind protejarea vieților și bunurilor bihorenilor prin informarea lor cu privire la riscurile utilizării necorespunzătoare a instalațiilor de gaze naturale sau a instalațiilor de încălzire.
-
Aproape două milioane de lire sterline obținute ilegal de la autoritatea fiscală britanică - Descinderi în Bihor
Zeci de cereri frauduloase de rambursare a TVA au fost formulate ilegal, prin accesarea frauduloasă a platformei online a autorităților fiscale britanice, mai mulți cetățeni români fiind acuzați că au obținut aproape două milioane de lire sterline.
-
David Ciente și Maria Chivu, lansează un single - „Dor, de ce mă dori?”
Producătorul și artistul David Ciente lansează joi, 12 noiembrie, de la ora 19.00, single-ul „Dor, de ce mă dori?“, împreună cu Maria Chivu, sub eticheta Track Shack Records. Piesa apare simultan pe toate platformele de streaming, iar videoclipul oficial are premiera pe YouTube, la aceeași oră.
-
Îmbătrânirea populației pune presiune pe piața muncii și pe sistemul de pensii - România se ridează la față
Îmbătrânirea populației României va avea consecințe importante asupra pieței muncii, sustenabilității sistemului de pensii, sănătății și protecției sociale, în condițiile în care numărul persoanelor vârstnice crește în raport cu generațiile tinere, a avertizat vicepreședintele Institutului Național de Statistică (INS), Silviu Vîrva.
Chiriile în valută se vor calcula la cursul BNR a fiecărei luni
Evaluarea veniturilor obţinute din cedarea folosinţei bunurilor în cazul persoanelor fizice care au încheiat contracte de închirere/subînchiriere/arendare consolidate în valută se determină pe baza chiriei/arendei lunare la cursul de schimb al pie
- 05 Martie 2004
- Citeste
Desăvârşirea unui municipiu, pe fundaţia miliardelor de lei
Beiuşul şi investiţiile sale - În şirul investiţiilor din acest an am pus pe primul loc menţinerea capacităţii de alimentare cu apă a muncipiului. Până la sfârşitul lunii iulie avem de gând să finalizăm lucr
- 05 Martie 2004
- Citeste
Care farmacii eliberează medicamente pentru afecţiunile neurologice?
Mai mulţi cititori şi farmacişti ni s-au adresat cu rugămintea de a comunica repartiţia pe farmacii a medicilor care prescriu reţete cu medicamente compensate şi gratuite. Vă prezentăm, în cele ce urmează, deocamdată, lista medicilor arond
- 05 Martie 2004
- Citeste
Disponibilizările la Romtelecom vin pe firul de telefon
* Peste 100 de angajaţi vor rămâne fără loc de muncă Pentru eficientizarea activităţii, Romtelecom va disponibiliza, până la finele anului curent, încă 3.500 de salariaţi, la nivelul întregii ţării. Obiectivul pro
- 05 Martie 2004
- Citeste
Raportul privind securitatea misiunii ONU în Irak nu va fi dat publicităţii
Raportul referitor la deficienţele în sistemul de securitate care au permis comiterea atentatului împotriva misiunii ONU de la Bagdad a fost predat secretarului general al organizaţiei, Kofi Annan, dar, potrivit unor surse oficiale, nu va fi dat publicităţii, informea
- 05 Martie 2004
- Citeste
Armata americană a încercuit regiunea Tora Bora
Regiunea muntoasă Tora Bora, zonă în care s-a refugiat în decembrie 2001 liderul al-Qaida, Osama ben Laden, a fost încercuită de armata americană, a anunţat o sursă din cadrul unei organizaţii umanitare, relatează AFP. "Populaţia local
- 05 Martie 2004
- Citeste
Pentagonul propune o comisie militară pentru prizonierii de la Guantanamo
Pentagonul a dat publicităţii un proiect privind înfiinţarea unei comisii militare care să examineze anual cererile de eliberare transmise de prizonierii de la Guantanamo, suspectaţi că sunt "combatanţi inamici". Proiectul va permite prizonierilor să p
- 05 Martie 2004
- Citeste
Şapte presupuşi terorişti, arestaţi de trupele poloneze în Irak
Forţele poloneze din Irak au anunţat, joi, că au arestat, înaintea atentatelor de la Karbala, şapte presupuşi terorişti suspectaţi de legături cu reţeaua al-Qaida, transmite AFP. Doi dintre suspecţi au fost arestaţi săptămâ
- 05 Martie 2004
- Citeste
Liderul cipriot turc denunţă calendarul fixat de ONU
Liderul cipriot turc, Rauf Denktash, a denunţat, ieri, calendarul impus de Naţiunile Unite pentru reunificarea Ciprului, afirmând că termenul trebuie prelungit, transmite AFP. "Traversăm o perioadă dificilă. Nu dispunem de timp suficient", a declarat el, pe aero
- 05 Martie 2004
- Citeste


