La sfârşitul lunii februarie, treisprezece asociaţii de proprietari din Cartierul orădean Dragoş Vodă au rămas fără apă rece, rezultat al indiferenţei locatarilor de a plăti sumele restante la Regia Apă-Canal. Se pare că propriet
Titlurile zilei
-
Întâlnire la Prefectura Bihor - Consulul Germaniei, la Oradea
Prefectul Emilian Pavel s-a întâlnit joi, 12 noiembrie, la Oradea, cu Anja Zougouari, consul al Republicii Federale Germania la Timișoara. Doamna consul a fost însoțită de Norbert Heilmann, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Bihor.
-
Beiuș - Florile recunoștinței, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații!
Prin Legea nr. 150/2014 privind modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 82 din 2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat era instituită Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, care este aniversată anual, pe 11 noiembrie.
-
ISU Bihor și Distrigaz Vest lansează o campanie de informare preventivă - „Flacără sub control, familie protejată!”
O campanie informativ-preventivă, „Flacără sub control, familie protejată!”, a fost lansată, joi, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bihor și Distrigaz Vest, obiectivul fiind protejarea vieților și bunurilor bihorenilor prin informarea lor cu privire la riscurile utilizării necorespunzătoare a instalațiilor de gaze naturale sau a instalațiilor de încălzire.
-
Aproape două milioane de lire sterline obținute ilegal de la autoritatea fiscală britanică - Descinderi în Bihor
Zeci de cereri frauduloase de rambursare a TVA au fost formulate ilegal, prin accesarea frauduloasă a platformei online a autorităților fiscale britanice, mai mulți cetățeni români fiind acuzați că au obținut aproape două milioane de lire sterline.
-
David Ciente și Maria Chivu, lansează un single - „Dor, de ce mă dori?”
Producătorul și artistul David Ciente lansează joi, 12 noiembrie, de la ora 19.00, single-ul „Dor, de ce mă dori?“, împreună cu Maria Chivu, sub eticheta Track Shack Records. Piesa apare simultan pe toate platformele de streaming, iar videoclipul oficial are premiera pe YouTube, la aceeași oră.
-
Îmbătrânirea populației pune presiune pe piața muncii și pe sistemul de pensii - România se ridează la față
Îmbătrânirea populației României va avea consecințe importante asupra pieței muncii, sustenabilității sistemului de pensii, sănătății și protecției sociale, în condițiile în care numărul persoanelor vârstnice crește în raport cu generațiile tinere, a avertizat vicepreședintele Institutului Național de Statistică (INS), Silviu Vîrva.
Agenţii economici, invitaţi cu "hârţoagele" la finanţe
Persoanele juridice au obligaţia să întocmească situaţii financiare anuale, conform reglementărilor contabile aplicabile fiecărei categorii, în formatul prevăzut de lege, potrivit prevederilor Legii contabilităţi 82/1991. Pentru încheier
- 04 Martie 2004
- Citeste
Majorarea deficitului bugetar pentru a stimula investiţiile
Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) consideră că o creştere a deficitului bugetar al României la 5%-7% din PIB, în următorii ani, este necesară pentru a stimula investiţiile publice, se arată într-un comunicat al Asocia
- 04 Martie 2004
- Citeste
Deşeurile de ambalaje PET, plătite din fondurile pentru mediu
* 9600 lei/ kg, celor care realizează operaţiuni de reciclare * Prin proiectul "Dezvoltarea sistemului de colectare a deşeurilor de ambalaje PET postconsum, în vederea reciclării", se alocă, nerambursabil, suma de 9600 lei/ kg deşeu de ambalaj PET postconsum col
- 04 Martie 2004
- Citeste
Un nou director la Agenţia SAPARD
Noul director general al Agenţiei SAPARD este Ghiorghiţă Corbu, numit, marţi, printr-un ordin al ministrului Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului, Ilie Sîrbu. Fostul director general al agenţiei, Elena Secuieş, şi-a dat demisia din func#
- 04 Martie 2004
- Citeste
Nici în România nu se va putea vinde orice şi oricum!
Etichetarea ecologică - Normă a Comunităţii Europene: Îmbrăcămintea, accesoriile textile (batiste, eşarfe, poşete, genţi pentru cumpărături, curele), produsele textile pentru interior (cu excepţia acoperitoarelor de pereţi ş
- 04 Martie 2004
- Citeste
"Finanţiştii" s-au impus la "Cupa Mărţişor"
În prima zi de primăvară (chiar dacă afară nu erau multe grade peste zero), la Sala Sporturilor din Oradea s-a disputat un interesant turneu de fotbal, dotat cu "Cupa Mărţişor". La competiţie au participat mai multe echipe din instituţiile bugetare
- 04 Martie 2004
- Citeste
Balamalele Alianţei Dreptate şi Adevăr au început să scârţâie
La conferinţa de presă de ieri, vicepreşedintele PNL Bihor Silviu Torjoc a declarat că, în Bihor, cu excepţia PNL, nu există decât o sumă de partide în cadrul unui partid unic, care, în campania electorală, va produce o "nuntă &ici
- 04 Martie 2004
- Citeste
Cu sămânţa necertificată de la linguriţa din piaţă, truditorul pământului rămâne fără recoltă
Deşi temperatura de afară, după datele meteorologice, se situează undeva cu un grad, două mai scăzută faţă de media multianuală, lucrătorii din lexecută lucrări pentru obţinerea răsadurilor. Fiecare ştie că elementu
- 04 Martie 2004
- Citeste
Odă bucuriei în acord de marş funebru
Tableta dintre astenii Este destulă primăvară peste cetate, însă e încă mult ger în sufletele noastre. Încă prea mult! De unde loc de astenii, de unde?! Oraşul, plin de răni, aşteaptă ca cicatricile măcar să-i fie &
- 04 Martie 2004
- Citeste


