Printre manifestările ce se desfăşoară sub egida "Toamnei orădene" se numără şi un atractiv concurs de street-ball pentru echipe de licee, fete şi băieţi. Întrecerile se desfăşoară astăzi, începând cu ora 9.
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Liberty Salonta - CS Deva
Accent pe punctele de acasă În ciuda prestaţiei foarte bune de la Mediaş, echipa salontană a părăsit terenul învinsă, cu largul concurs al arbitrilor. În asemenea condiţii, Liberty nu-şi poate permite nici un pas greşit pe teren pr
- 09 Octombrie 2004
- Citeste
FC Oradea - Gaz Metan Mediaş
La ora adevărului Cu moralul refăcut după victoria de la Dej, care a pus capăt unei serii de trei jocuri oficiale mai puţin faste, FC Oradea aşteaptă cu încredere confruntarea cu una dintre contracandidatele la promovarea în Divizia A. Ţinâ
- 09 Octombrie 2004
- Citeste
Cehia - România
"Tricolorii" cred în şansa lor Cel mai important meci al tricolorilor din acest an se va disputa, astăzi, de la ora 18.00, pe "Toyota Arena" din Praga, în compania Cehiei, una dintre cele mai în formă echipe europene ale momentului. Chiar dacă ambele selec
- 09 Octombrie 2004
- Citeste
Etapă în Campionatul Judeţean
Partidele rundei a VI-a a Campionatul Judeţean se dispută mâine, după următorul program: Seria I ora 11.00, Batăr: Progresul Tăut - Izvorul Cociuba Arbitri: Alin Bungău, Ciprian Fechetea, Florinel Popa. Observator: Fănică Munteanu ora 15.00,
- 09 Octombrie 2004
- Citeste
TV - Sport
Sâmbătă, 9 octombrie NAŢIONAL TV 18.45 Sport 19.30 Sport TVR 1 17.00 Ora olimpică 17.30 Fotbal din preliminariile CM 2006: Cehia - România 19.45 Sport TVR 2 10.00 Auto Club 12.30 Top Sport Antena 1 12.00 Gillette World Sport 19.45 Sport Pro T
- 09 Octombrie 2004
- Citeste
Calendarul alegerilor parlamentare a fost bătut în cuie
Procedurile privind organizarea şi defăşurarea alegerilor parlamentare şi prezidenţiale vor începe luni, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern. Astfel, prevederile referitoare la calendarul alegerilor parlamentare şi prezidenţiale vor intra &ic
- 09 Octombrie 2004
- Citeste
Facilităţi pentru muncitorii români din Spania
Ministrul de Externe Mircea Geoană a anunţat că săptămâna viitoare vor fi semnate două acorduri cu Spania, privind asigurarea de sănătate, respectiv contribuţia cetăţenilor români care lucrează în Spania la fondul de p
- 09 Octombrie 2004
- Citeste
Design-ul, ca şi marca, reprezintă valori de afaceri ce trebuie protejate
Dăm curs acestui subiect, la solicitarea agenţilor economici interesaţi, interlocutor fiind-ne dl. Ioan Glăjan, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie (C.C.I.) Bihor. - Întâi de toate, să lămurim ce este un desen industrial şi un mo
- 09 Octombrie 2004
- Citeste
Creează-ţi mediul: o invitaţie de la Holcim
împreună cu Fundaţia CONCEPT şi în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării lansează, astăzi, proiectul educaţional "Creează-ţi mediul!". Proiectul educaţional "Creează-ţi mediul!" se adresează elevilor
- 09 Octombrie 2004
- Citeste


