* Înaintea jocului, vicepreşedintele Ioan Lăzău era foarte optimist. "Simt că jucătorii se vor descătuşa şi vom bate cu 4-1", a spus oficialul orădean, al cărui pronostic a fost aproape să se îndeplinească. * Mijlocaşu
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Jenei l-a încurajat pe Sabău
După încheierea meciului, preşedintele orădenilor Emerich Jenei s-a dus în zona vestiarelor, unde l-a întâlnit pe Ioan Ovidiu Sabău, care aştepta să intre în sala de conferinţe a "Municipalului" orădean. Profitând de pri
- 11 Octombrie 2004
- Citeste
Acţiune în staţiile CFR
În perioada 07- 08.10.2004, lucrătorii Serviciului Poliţiei Transporturi au executat o acţiune în staţiile C.F.R. şi pe trenurile de călători, pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional, a actelor de violenţă, tulburare
- 11 Octombrie 2004
- Citeste
Hepatita acută virală A face ravagii şi în zona Aleşd
Dacă pe parcursul verii au apărut doar cazuri izolate de hepatita A în diferite localităţi din judeţ, precum Bălnaca, Bistra, Măgeşti, începând cu 21 septembrie, au apărut tot mai multe cazuri cu această afecţiune, situaţi
- 11 Octombrie 2004
- Citeste
Ultimul week-end al Toamnei orădene
Distracţie maximă în atmosferă medievală Oraşul de pe Criş, îmbrăcat în mantia ruginie a toamnei, i-a chemat, ieri, pe orădeni, la marea sărbătoare, alături de cele mai frumoase majorete ale judeţului, trupa de dans moder
- 09 Octombrie 2004
- Citeste
60 de ani de la eliberarea părţii de nord-vest a României
Consiliul Judeţean Bihor al Asociaţiei Naţionale "Cultul Eroilor", în colaborare cu Comisia Română de Istorie Militară - filiala Bihor şi Garnizoana Oradea, organizează, în perioada 10-12 octombrie 2004 simpozionul cu tema "60 de ani de la eli
- 09 Octombrie 2004
- Citeste
"A înnebunit lupu`!", la Galeria Tibor Ern?
Galeria Tibor Ern?, din Oradea, a găzduit, vineri, expoziţia "A înnebunit... lupu` ", aparţinând caricaturiştilor Ovi Pascu, Flavius Miheş şi Viorel Chiricuţă-Chiri. Cu acest prilej, au fost prezentate peste 100 de lucrări, create în sti
- 09 Octombrie 2004
- Citeste
Eliberarea Oradiei a fost sărbătorită la Liceul Pedagogic
Ieri, elevii şi profesorii Liceului Pedagogic "Iosif Vulcan", din Oradea, au sărbătorit împlinirea a 60 de ani de la eliberarea Oradiei (12 octombrie 1944), de sub ocupaţia străină. Cu acest prilej, Consiliul elevilor şi conducerea şcolii au organizat o
- 09 Octombrie 2004
- Citeste
"Mulţi dintre candidaţii Alianţei D.A. sunt oameni noi, tineri şi nepătaţi"
Aflată, ieri, în vizită în Oradea, deputata Mona Muscă a declarat că în această perioadă se definitivează listele electorale ale Alianţei D.A. pentru alegerile generale din noiembrie. "Alianţa D.A. a ţinut cont de dorinţa elect
- 09 Octombrie 2004
- Citeste
Bomboana de pe coliva PSD Bihor
A căuta o explicaţie verosimilă pentru spectaculoasa ascensiune politică a unui semidoct este, de cele mai multe ori, un demers sortit eşecului. Urmările unei asemenea anomalii apasă, însă, greu asupra unei întregi comunităţi. Diviziunea
- 09 Octombrie 2004
- Citeste


