Dacă aveţi vârsta între 14 şi 29 de ani mai puteţi încă să vă exprimaţi opinia privind îmbunătăţirea existenţei tinerilor din Oradea. Campania organizată de Fundaţia Life Tineret de a veni în î
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Frontiera verde
Predat unei escorte La intrarea în ţară, în P.T.F. Borş a fost depistat românul Vasile T., de 27 de ani, din Galaţi, dat în urmărire generală, acesta fiind condamnat la executarea pedepsei cu închisoarea de doi ani şi şase luni
- 09 Octombrie 2004
- Citeste
Conducător auto urmărit de echipajul Poliţiei Rutiere
În data de 07.10.2004, ora 23.50, un echipaj al Serviciului Poliţiei Rutiere Bihor, în timp ce executa controlul traficului rutier în municipiul Marghita, judeţul Bihor, a efectuat semnalul regulamentar pentru oprirea unui autoturism marca Dacia, moment în care con
- 09 Octombrie 2004
- Citeste
Concursul "Undiţarul Ecologist", la cea de-a patra ediţie
Cea de-a IV-a ediţie a concursului de pescuit sportiv "Undiţarul Ecologist" s-a desfăşurat recent, pe faleza de pe malul stâng amonte de podul de la Primaria Oradea. La concurs au participat 18 copii, la categoriile copii mici clasele I-III, copii mari clasele IV-VII ş
- 09 Octombrie 2004
- Citeste
Răcire accentuată a vremii, săptămâna viitoare
Vremea se va răci accentuat în întreaga ţară, începând de luni, fenomen care va dura până vinerea viitoare şi care presupune, pe alocuri, apariţia brumei şi chiar a ninsorii, se arată într-o atenţionare meteorologic
- 09 Octombrie 2004
- Citeste
Prima ediţie a "Zilei Bibliei"
Duminică, 10 octombrie, de la ora 13.00, la Teatrul de Stat pentru Copii şi Tineret Arcadia, din Oradea, în cadrul "Zilei Bibliei", va avea loc, simpozionul "Cuvântul neschimbător al lui Dumnezeu, într-o lume schimbătoare". După salutul autorită
- 09 Octombrie 2004
- Citeste
Un paradis al mărfurilor de calitate : Discount Market
În centrul municipiului Beiuş, Cel mai nou şi modern magazin cu autoservire vă aşteaptă de-acum în centrul Beiuşului! Discount Market este chiar esenţa comerţului: spaţii largi, amenajate după standardele timpului nostru, o igienă d
- 09 Octombrie 2004
- Citeste
Simpozionul "Sănătatea cărţilor", la Oradea
Cea de-a III-a ediţie a Simpozionului naţional "Sănătatea cărţilor" a debutat, vineri, 8 octombrie, la sediul nou al Bibliotecii Judeţene "Gheorghe Şincai", din Oradea. În 2002, instituţia orădeană a avut geniala idee a organizării pr
- 09 Octombrie 2004
- Citeste
Iniţiativă cetăţenească, aprobată de comisia de învăţământ
Preşedintele filialei judeţene a PRM, deputatul Paul Magheru, a anunţat, ieri, într-o conferinţă de presă că, pentru prima dată, o iniţiativă cetăţenească a trecut de o comisie a parlamentului. Parlamentarul bihorean a declarat
- 09 Octombrie 2004
- Citeste
Spadasinii orădeni, la Satu Mare
A doua etapă a Campionatului Naţional de Spadă are loc în acest sfârşit de săptămână la Satu Mare. Câştigător al ultimelor patru ediţii, CS Crişul (antrenor emerit Nicolae Ille) ocupă, în urma primei runde desf
- 09 Octombrie 2004
- Citeste


