Guvernul român va solicita sprijinul statelor vest-europene pentru a combate evaziunea fiscală din sectorul corporatist, în vederea îndeplinirii condiţiilor de aderare la UE, a declarat într-un interviu acordat Financial Times premierul Călin Popescu Tări
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
La încheierea şi începerea unui an fiscal
Cota unică de impozitare nu elimină depunerea declaraţiilor de venit Noul Cod Fiscal, operaţional de la 1 ianuarie 2005, dar şi modificările aduse de O.U.G. nr. 138/29 decembrie 2004 privind cota unică de impozitare a veniturilor populaţiei, încep&aci
- 15 Ianuarie 2005
- Citeste
Şansa unui loc de muncă
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor pune la dispoziţia celor interesaţi noi locuri de muncă. Data limită: 18 ianuarie Confecţioner îmbrăcăminte (1) - Confitex, str. Măslinului , nr 19; punct de lucru str
- 15 Ianuarie 2005
- Citeste
Trianon a rulat în secret la Oradea
Filmul documentar Trianon regizat de Gabor Koltay a rulat şi la Oradea în cel mai mare secret. Filmul a fost proiectat, săptămâna trecută, într-o sală a Universităţii Reformate din Oradea. Poliţia bihoreană s-a sesizat, ca urmare a unei
- 15 Ianuarie 2005
- Citeste
Serviciul Poliţiei Rutiere, în acţiune
Peste 275 de şoferi au fost sancţionaţi contravenţional Ieri, echipaje ale Serviciului Poliţiei Rutiere Bihor au desfăşurat o acţiune de amploare pe principalele artere ale municipiului, cu scopul de a combate cauzele generatoare de accidente rutiere.
- 14 Ianuarie 2005
- Citeste
Termenul de plată a taxei de drum, 31 ianuarie
Plata rovinietei de către posesorii de autovehicule de transport persoane şi vehiculelor de marfă de până la 3,5 tone, a fost prelungit cu două săptămâni, până la 31 ianuarie. Potrivit unui comunicat al Ministerului Transportului, Cons
- 14 Ianuarie 2005
- Citeste
Un program de investiţii prea mic, după buget
Programul de investiţii al regiilor aflate în subordinea Primăriei Oradea şi bugetul lor pe anul 2005 au fost aprobate în această săptămână în şedinţa Consiliului Local. Cu toate că valoarea lucrărilor programate să
- 14 Ianuarie 2005
- Citeste
PSD Bihor vrea mai multă autonomie locală
Preşedintele PSD Bihor, deputatul Gheorghe Sârb, a declarat ieri că la întâlnirea de la Bucureşti şi-a exprimat nemulţumirea faţă de neimplicarea în campania pentru turul doi al alegerilor prezidenţiale a tuturor celor înscri#
- 14 Ianuarie 2005
- Citeste
Termenul de depunere a actelor pentru recalcularea pensiilor va fi prelungit
Perioada în care pensionarii trebuie să prezinte documentele justificative pe baza cărora să beneficieze de recalcularea pensiilor va fi prelungită până la trei ani, a anunţat, joi, ministrul Muncii, Gheorghe Barbu. Potrivit ministrului, perioada prev
- 14 Ianuarie 2005
- Citeste
Noi consilieri municipali
Începând din această săptămână, Consiliul Local Oradea are în componenţa sa noi membri. După ce consilierii Lakatos Peter (UDMR) şi Claudiu Pop (PSD) şi-au dat demisia ca urmare a faptului că au preferat ca, de acum încolo,
- 14 Ianuarie 2005
- Citeste


