Un program de investiţii prea mic, după buget
Programul de investiţii al regiilor aflate în subordinea Primăriei Oradea şi bugetul lor pe anul 2005 au fost aprobate în această săptămână în şedinţa Consiliului Local. Cu toate că valoarea lucrărilor programate să se realizeze în acest an pare exorbitantă, în realitate doar o mică parte dintre nevoile majore ale acestui oraş vor putea fi satisfăcute, mai ales că, în comparaţie cu anul trecut, sumele alocate de Consiliul Local Oradea pentru acest capitol au fost micşorate cu 22%.
Regia Autonomă Transport Local Oradea
îşi propune ca, în anul în curs, să realizeze mai multe investiţii, a căror valoare se ridică la aproape de 264 miliarde de lei. Va continua reabilitarea liniei de tramvai pe Bulevardul Decebal, care va costa 33 de miliarde lei, bani alocaţi de la bugetul local. Tot din bugetul local se vor mai achiziţiona câteva autobuze Mercedes, contravaloarea leasingului pe anul 2005 fiind de 9,4 miliarde lei, precum şi alte 16 autobuze, care vor costa punga publică în acest an 4 miliarde lei. Din bani proveniţi de la bugetul propriu al OTL şi credite bancare se va reabilita linia de tramvai de pe Bulevardul Magheru - aproximativ 36 miliarde lei, precum şi calea de rulare Piaţa Cetăţii-Centrul Civic. Din suma de 216 miliarde de lei, bani prevăzuţi la capitolul cheltuieli de exploatare, mai bine de o treime, adică 85 de miliarde de lei, reprezintă cheltuielile cu personalul.
Regia Autonomă Apă-Canal Oradea
va realiza în acest an investiţii de 553 miliarde lei, majoritatea lucrărilor fiind obţinute prin programul ISPA. În tot acest proiect, Primăria se va limita doar să aloce 19,8 miliarde de lei pentru o parte dintre lucrările de extindere a canalizării în vederea depoluării râului Crişul Repede şi asigurarea canalizării cartierului Europa. Printre alte investiţii amintim: realizarea reţelei de apă-canal pe străzile Branului, Colinelor sau de reparaţii capitale şi extindere la reţeaua de apă şi canal pe străzile Gh Doja, Antonescu, Strugurilor, Viilor, Peneş Curcanul, B.N. Antal, Bradului, Bihorului, Vladimirescu, Adevărului, I.C. Brătianu, Sovata, Caişilor şi Republicii. RA Apă-Canal are 612 angajaţi, pentru plata salariilor cărora sunt necesari aproximativ 102 miliarde lei, tot o treime din valoarea cheltuielilor de exploatare a regiei, ca în cazul OTL.
Regia Autonomă de Pieţe Agrement şi Salubritate
va demara în acest an lucrări de aproximativ 9 miliarde lei. Principalele obiective sunt: demararea lucrărilor de modernizare a Pieţelor Decebal, Rogerius şi Cetate, în schimb, pentru amenajarea platformei din Nufărul, nici în acest an nu se va aloca vreun leu, în timp ce amenajarea Pieţei de vechituri nu mai reprezintă o prioritate pentru municipalitatea orădeană în perspectiva mutării ei pe alt amplasament. Alte investiţii vizează amenajarea platformei din Şanţul Cetăţii şi modernizarea Ştrandului Ioşia.
Investiiţiile pe care Electocentrale şi le-a propus să le realizeze în acest an sunt de 69,38 miliarde de lei, în timp ce cheltuielile cu personalul se ridică la 305 miliarde lei.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.