Piaţa Ioşia, cunoscută de ani de zile ca fiind singura autorizată în sacrificarea mieilor pentru Sărbătorile Pascale, şi-a deschis ieri porţile! Crescătorii de animale au şi în acest an aceleaşi obligaţii ca şi în
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
AVAS pregăteşte privatizarea BCR
Conform estimărilor băncii internaţionale de investiţii Daiwa Securities SMBC Europe, AVAS va putea să publice anunţul pentru invitarea potenţialilor investitori eligibili la începutul lunii iunie pentru privatizarea Băncii Comerciale Române. Guv
- 28 Aprilie 2005
- Citeste
Până la maşina nouă, ne mănâncă sfinţii: De la rablă la limuzină e o cale atât de lungă...
Potrivit anunţului făcut zilele trecute de Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor (MMGA), prin Programul de stimulare a înnoirii parcului auto Automobile Dacia va comercializa 8.091 de autoturisme, 3.000 vor fi Renault şi Nissan, 1.079 - maşini Skoda, Seat,
- 28 Aprilie 2005
- Citeste
DADR anunţă producătorii agricoli: Urmează tranşa a doua la bonurile valorice!
Potrivit unui Comunicat din partea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Bihor, au fost difuzate, la cele 100 de primării ale judeţului Bihor, bonuri valorice în valoare de 147
- 28 Aprilie 2005
- Citeste
În timpul regimului comunist, Paştile, nu au căzut niciodată pe 1 mai
Pascalia sau Gromornicul, cum i se mai spunea, este tabelul în care sunt trecute datele Paştilor începând din anul 325. Anul acesta, data Paştilor coincide cu 1 Mai, sărbătoarea muncitorilor confiscată în trecut de comunişti. Aşa se face c
- 28 Aprilie 2005
- Citeste
Ritualuri magice în perioada dintre Joia Mare şi Duminica Învierii
Perioada dintre Joia Mare şi Duminica Învierii Domnului e marcată şi în Bihor de câteva ritualuri semnificative, existând o strânsă legătură între miracolul renaşterii naturii şi moartea,respectiv Învierea lui Iisus.
- 28 Aprilie 2005
- Citeste
Concurs de elocinţă - unic pe ţară, la Oradea
În Sala "Traian Moşoiu" a Primăriei municipiului Oradea, marţi, 26 aprilie, sub egida Lions Club Oradea şi Lions Club Oradea "22", s-a desfăşurat cea de-a II-a ediţie a concursului de elocinţă. Cu această ocazie, s-au întrecut cinci e
- 28 Aprilie 2005
- Citeste
"Călătorie în lumea poştei"
Compania Naţională Poşta Română lansează cea de-a doua ediţie a concursului de desene cu tema "Călătorie în lumea poştei", competiţie destinată copiilor în vârstă de până la 15 ani. Desenele trebui
- 28 Aprilie 2005
- Citeste
Noi programe şcolare pentru clasa a IV-a
Noile programe şcolare aprobate de minister pentru clasa a IV-a se vor aplica în sistemul de învăţământ începând cu anul 2006 - 2007. În anul şcolar 2005-2006, la clasa a IV-a se aplică în continuare programele şcolare ap
- 28 Aprilie 2005
- Citeste
"Luatul slugilor", la Dobreşti
La Dobreşti, de Sângeorz, sătenii şi-au amintit că, pe vremuri, la acest mare praznic se ţinea târgul slugilor, un eveniment trist, pentru că părinţii săraci erau nevoiţi să se despartă de propriii copii, vânzându-
- 28 Aprilie 2005
- Citeste


