Ieri, chiar de ziua ei, Simona Vesa a primit cel mai frumos cadou: instalarea în funcţia de director executiv al Direcţiei de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie Bihor. Locul a rămas vacant în urmă cu aproximativ două luni, când fostu
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Hotărârile Consiliului Local fie vor fi modificate, fie vor fi atacate în Contencios Administrativ
Prefectul nu cedează Prefectul Ilie Bolojan a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că observaţiile făcute de Departamentul juridic al Prefecturii cu privire la hotărârile Consiliului Local al municipiului Oradea referitoare la salubr
- 23 August 2005
- Citeste
Săptămână plină la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Oradea
Săptămâna care a trecut a fost plină de "evenimente" pentru cadrele medicale de la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Oradea. Al doilea caz de encefalită din această această vară s-a semnalat în aceste zile în Oradea, iar numeroşi
- 23 August 2005
- Citeste
Românii iau din nou calea Occidentului
Aglomeraţie în Vama Borş Punctele de trecere a frontierei din partea de vest a ţării au fost luate cu asalt în acest sfârşit de săptămână de miile de persoane care au ieşit din ţară. Aglomeraţia, care va mai dur
- 23 August 2005
- Citeste
Programul Primavera, o investiţie de sute de milioane cu rezultate mai mult decât modeste
Municipalitatea orădeană se poate lăuda cu cel mai performant soft menit să garanteze finalizarea la timp a investiţiilor de mare amploare iniţiate de executivul local. Programul Primavera a însemnat alocarea de la bugetulul local a 700 de milioane de lei vech
- 23 August 2005
- Citeste
Comisie mixtă pentru verificarea achiziţiilor publice
În urma controlului efectuat de Prefectura Bihor asupra dosarelor de achiziţii publice care nu au fost comunicate, a fost trimisă o circulară către toate primăriile din judeţ, prin care administraţiile publice locale sunt atenţionate în privin&
- 23 August 2005
- Citeste
Boney M a avut cea mai puternică "galerie" la Oradea
Stadionul Municipal a devenit, duminică, locul de întâlnire a mii de orădeni, veniţi nu pentru a urmări în acţiune echipa de fotbal favorită, ci pentru a asista la concertul extraordinar susţinut de trupa System şi Luminiţa Anghe
- 23 August 2005
- Citeste
Patru miniştri îşi fac bagajele în urma remanierii guvernamentale
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, ieri, după şedinţa Consiliului Naţional de Coordonare al Alianţei PNL-PD, că s-a discutat despre înlocuirea a patru miniştri, doi de la PNL, doi de la PD, la care se va adăuga şi numire
- 23 August 2005
- Citeste
Remember - 23 august 1944
Dacă pentru tinerii născuţi după 1989 ziua de 23 august nu înseamnă probabil mare lucru, în mod sigur pentru generaţiile ?educate? anterior ea are o serioasă încărcătură emoţională. Aceasta în primul rând p
- 23 August 2005
- Citeste
Ghighişeni - Praznicul bisericii este sărbătoarea întregii obşti!
Ridicată în urmă cu mai bine de trei sferturi de veac, în anul 1929, biserica ortodoxă din Ghighişeni este, fără îndoială, prin dimensiuni şi frumuseţe stilistică, unul dintre reperele importante de pe harta de Dumnezeu ocrotite
- 22 August 2005
- Citeste


